Punct ochit, punct lovit

Aşadar, după 1-1 cu Dinamo Kiev, Steaua îşi va încheia cariera continentală în Cupa UEFA, din care motiv cei ce-au sperat s-o vadă continuînd în Champions League par oarecum nemulţumiţi. Ei ar fi vrut-o mai sus, cît mai sus. Numai […]

Aşadar, după 1-1 cu Dinamo Kiev, Steaua îşi va încheia cariera continentală în Cupa UEFA, din care motiv cei ce-au sperat s-o vadă continuînd în Champions League par oarecum nemulţumiţi. Ei ar fi vrut-o mai sus, cît mai sus. Numai că, răstignită de sorţi într-o grupă cu Olympique Lyon şi cu Real Madrid, Steaua atît a putut. Ca atare, sentimentul de insatisfacţie se justifică şi nu prea, căci era normal să gîndim, date fiind clasa şi faima adversarilor amintiţi, că formaţia din Ghencea îşi va lua la revedere de la C1 în această fază a competiţiei. Sigur, e frumos să visezi, însă mai dificil, uneori şi imposibil, să transformi visele în realitate. Cum de data asta aşa au stat lucrurile, iat-o pe Steaua în situaţia de a fi reuşit mult, dar nu totul. În acelaşi timp, e obligatoriu să subliniem faptul că, obţinînd pentru a treia oară consecutiv calificarea în primăvara europeană, campioana României a realizat o performanţă unică în istoria fotbalului nostru. Se ştie că unicatele sînt preţuite oricînd şi pretutindeni.

Să revenim însă la meciul de marţi, în care Stelei îi era suficient un egal. L-a scos, dar a tremurat serios pentru el. Echipa ucraineană s-a aflat mai aproape de victorie: a condus pînă în minutul 69, iar arbitrul i-a refuzat la 1-1 un gol perfect valabil. N-ar trebui însă, ar fi nedrept, ca aceste observaţii să umbrească meritele Stelei. Într-adevăr, ea a suferit, dar n-a predat armele. Dimpotrivă, a găsit resurse să reintre în joc, ba şi, dominîndu-l fizic şi mental în repriza secundă, să-şi atingă scopul.

Care viza rezultatul, nu spectacolul. Nemulţumiţii vor reclama că aşteptau, după 4-1 la Kiev, un marş triumfal sau măcar o victorie, fie şi la limită. Corect, Steaua n-a mai izbutit evoluţia încîntătoare din capitala Ucrainei, dar nici nu le-a repetat pe cele dezamăgitoare din confruntările de-acasă cu Olympique şi cu Real. Plasată între extremele pomenite, prestaţia de alaltăieri a scos în evidenţă, pe lîngă unele minusuri, o stăpînire de sine şi o putere de luptă remarcabile în condiţiile în care echipa roş-albastră acuza nu doar oboseala, ci şi absenţa unor titulari. În frunte cu Dică, secondat de Cernea, de Stancu, de Ov. Petre, de Thereau şi, spre final, de Rădoi, unii dintre elevii lui Olăroiu au strălucit. Pe cînd alţii, Opriţa sau Nicoliţă, n-au convins. Dar toţi au muncit cu rîvnă şi au transpirat cu folos. Căutătorii de noduri în papură vor sări că astea-s generalităţi care nu spun mare lucru. Nu-i însă aşa deoarece tăria de caracter atîrnă uneori, şi în fotbal, mai greu decît valoarea ori norocul. Iar Steaua a demonstrat că are din fiecare cîte ceva şi mai ales caracter.