Nedreptatea Maxima

O fi avînd Adrian Mititelu gura mare şi slobodă, dar de data asta chiar trebuie să-i dăm dreptate. Nu era normal ca meciul de campionat dintre Universitatea Craiova şi Pandurii Tg. Jiu, găzduit la Caracal, să se dispute vineri cînd […]

O fi avînd Adrian Mititelu gura mare şi slobodă, dar de data asta chiar trebuie să-i dăm dreptate. Nu era normal ca meciul de campionat dintre Universitatea Craiova şi Pandurii Tg. Jiu, găzduit la Caracal, să se dispute vineri cînd echipa din Bănie a evoluat miercuri în Cupă, ba încă la Braşov. Abilitat să decidă albă ori neagră, Comitetul Executiv a luat, surprinzător, partea echipei gorjene, care refuzase să joace sîmbătă, după întîlnirea din eşalonul secund dintre formaţia locală şi FC Tîrgovişte, motivînd că gazonul din Caracal nu va rezista la două partide într-o zi. Aşadar, CEX a ţinut cont de punctul de vedere al Pandurilor, dar nu şi de al Craiovei, deşi ultima a invocat argumente la fel de serioase, dacă nu chiar mai solide. Pentru că nu-i deloc uşor, iar indicat şi mai puţin, să susţii două confruntări oficiale în decursul a numai 48 de ore. Întrucît n-am participat la şedinţa Comitetului Executiv, mi-e imposibil să precizez în ce măsură şeful Ligii, Dumitru Dragomir, vizat direct de Mititelu, sau altcineva a manevrat votul în favoarea Pandurilor. Poate că a făcut-o, poate că nu. Ştiu însă că o asemenea manieră de a te comporta, fiind cu unii mumă şi cu alţii ciumă, aduce mai degrabă prejudicii fotbalului decît foloase.

N-am avut niciodată pretenţia că tot ceea ce scriu trebuie luat drept literă de lege. Tocmai deoarece în urma articolului „O măsură absurdă”, publicat ieri, au apărut pe blog-ul Gazetei, dar şi pe alte canale, destule opinii diferite de a mea, reproduc mai jos, rezumînd-o, una dintre acestea: „Regret, dar se vede că nu prea cunoaşteţi situaţia şcolilor pe care le numiţi de formare. La al căror nivel, totul se face pe cheltuiala părinţilor, absolut totul! Acestora li se cer bani şi iar bani, pentru mingi, pentru ghete, pentru deplasări, ba şi pentru meciuri amicale întrucît copilul trebuie să crească în valoare şi e recomandat să întîlnească adversari cît mai puternici. Cum nu toţi părinţii au posibilităţi, ceilalţi sînt obligaţi să contribuie cu mai mult. După ce dai şi iar dai, nu taxele, ci mereu peste, te aştepţi ca băiatului tău să i se ofere o masă, o vitamină şi, la peste o sută de legitimaţi, un psiholog. Nici vorbă de aşa ceva. La antrenamente nu există nici măcar un asistent medical, ca să nu mai discutăm despre un preparator fizic. Cînd copilul ajunge la 15 ani, i se cere echipament de reprezentare şi cine îl plăteşte? Părinţii. Se întîmplă ca, neavînd contract la 16-17 ani, puştiul să se remarce şi să fie solicitat de o echipă mai bună. Atunci clubul pune condiţii şi ridică pretenţii. Dacă nu le onorezi, copilul nu pleacă, iar dacă nimereşti peste un anume antrenor, cum sînt majoritatea, el e trecut la index, pe banca de rezerve. Cu alte cuvinte, bagi mîna în buzunar sau rămîi cu buza umflată. Cum  activitatea unor şcoli particulare se desfăşoară pe banii şi pe nervii noştri, ai părinţilor, FRF n-a greşit cînd le-a mai tăiat din nas unor astfel de antrenori-patroni”.