Drum lung pînă departe

Suporterii pătimaşi sînt la fel pretutindeni. Orbiţi de dragostea pentru o echipă, vor să citească şi să audă despre ea numai ce le convine. Probă că, duminica trecută, la Recursul Etapei, 73 la sută dintre votanţi au indicat victoria Stelei […]

Suporterii pătimaşi sînt la fel pretutindeni. Orbiţi de dragostea pentru o echipă, vor să citească şi să audă despre ea numai ce le convine. Probă că, duminica trecută, la Recursul Etapei, 73 la sută dintre votanţi au indicat victoria Stelei în meciul cu Real. Din păcate, marţi seara, lucrurile n-au stat deloc aşa. Avînd o clasă peste, dacă nu două, Real s-a impus categoric, aşa cum făcuse la Bucureşti şi Lyon cu 3 săptămîni mai înainte. Fireşte, publicul a părăsit tare dezamăgit stadionul, dar logic e să se fi lămurit că Steaua nu-i în momentul actual de calibrul Lyonului sau al Realului. Graţie valorii superioare, acestea aparţin unei alte planete, unei alte galaxii. Pentru a recupera diferenţa ce desparte formaţiile noastre de asemenea superputeri, în măsura în care se va şi întîmpla vreodată, trebuie să avem bărbăţia de a o recunoaşte. A ne hrăni la infinit cu iluzii, a ne îmbăta cu apă rece, nu serveşte la nimic. Indiscutabil, Stelei îi rămîne meritul de a fi adus în Ghencea două dintre fruntaşele fotbalului mondial. Cum nu le-a rezistat, pierzînd fiecare partidă fără drept de apel, e clar însă că pînă şi ea, cea dintîi echipă românească ajunsă după un deceniu în grupele Champions League, mai are de străbătut un drum lung. Foarte lung. Cît timp Real va dispune, ca în prezent, de un buget de peste 50 de ori mai mare decît al Stelei, raportul de forţe nu va fi doar greu de schimbat, ci şi imposibil. Chit că unora le displace, succesul în fotbal se leagă din ce în ce mai strîns de bani. Deşi afirmaţia pare cinică şi chiar e, nu-i de contrazis. La masa bogaţilor, adică în fazele înalte ale competiţiilor continentale, se aşază numai bogaţii. Ceilalţi se mulţumesc să spere, ca să se trezească însă repede la realitate, dumirindu-se că au visat degeaba.

Să admitem că Steaua a vrut contra Madridului, dar n-a putut. Şi-a spus cuvîntul tocmai diferenţa de clasă amintită, net de partea adversarului. Şi dacă Saban n-ar fi gafat înaintea golului 1, iar Carlos şi la golul 4, ei fiind principalele verigi slabe ale garniturii roş-albastre, campioana noastră tot ar fi pierdut. Inclusiv, îndrăznesc să susţin, cu Rădoi, Iacob, Neşu şi Cristocea în teren. Corect, nici Olăroiu n-a mai dovedit inspiraţia din alte meciuri, titularizarea israelianului, pesemne justificată printr-un plus de rutină internaţională, fiind o mutare greşită. Oricum însă, şi cu Stancu ori cu Baciu în locul lui Saban, datele problemei nu s-ar fi modificat esenţial. Galacticii ar fi cîştigat pînă la urmă. De aceea, nu cred că Gigi Becali a avut dreptate să se enerveze şi să declare că îi e ruşine pentru eşecul de alaltăieri. Cînd te bate Real n-are de ce să-ţi fie ruşine deoarece colecţia de supervedete a Madridului poate învinge pe oricine şi oriunde. Tocmai de aceea, strunindu-ţi mîhnirea, ai datoria să priveşti adevărul în faţă, să-ţi dai seama cine eşti şi unde te afli, îndemn valabil şi pentru suporteri. E primul lucru pe care trebuie să-l faci pentru ca, mai devreme sau mai tîrziu, să reduci din distanţa ce te separă de cei puternici.