Doar eşecul lui Mircea Sandu?
Mircea Sandu a visat să-şi încununeze al nu mai ştim cîtelea său mandat prezidenţial cu materializarea a două idei îndrăzneţe, desfăşurarea Europenelor din 2012 în România şi, pe de altă parte, disputarea finalei Cupei UEFA din 2009 la Bucureşti. Dacă […]
Mircea Sandu a visat să-şi încununeze al nu mai ştim cîtelea său mandat prezidenţial cu materializarea a două idei îndrăzneţe, desfăşurarea Europenelor din 2012 în România şi, pe de altă parte, disputarea finalei Cupei UEFA din 2009 la Bucureşti. Dacă prima s-a născut moartă, deoarece Ungaria, căreia îi propuseserăm organizarea în comun a Europenele, a preferat parteneriatul cu Croaţia, deunăzi s-a îngropat şi cealaltă. Întrunit la Ljubljana, Comitetul Executiv al UEFA a hotărît ca finala C2 de peste 3 ani să se joace pe ÒŞukru SaraogluÓ din Istanbul, proprietatea clubului Fenerbahce. Probabil că rezoluţia respectivă l-a mîhnit pe Mircea Sandu, dar l-a şi surprins. Nu era însă cazul să-l prindă pe picior greşit cîtă vreme, depunîndu-şi candidatura, turcii au prezentat un stadion funcţional, reconstruit din temelii între 1999 şi 2003 cu o cheltuială de circa o sută de milioane de euro, iar românii numai un plan, un proiect. Practic, o promisiune, nu o certitudine. Oricîte bube am vrea să-i găsim UEFA, de data asta trebuie să-i dăm dreptate. Avînd de ales între ce e şi ce-ar putea să fie, forul de la Nyon a optat, normal, pentru cea dintîi variantă.
Deşi unii îl suspectează pe Mircea Sandu de megalomanie, n-ar fi corect să-i reproşeze şi reaua-intenţie. Mai degrabă e de spus că preşedintele FRF a încercat să urnească lucrurile, nădăjduind că, ambiţionate de perspectiva atingerii unui obiectiv de rang continental, oficialităţile dîmboviţene, Guvernul, Primăria Capitalei etc., îşi vor deschide pungile şi îşi vor uni energiile pentru a oferi Bucureştiului, fie şi cu întîrziere, o arenă modernă, competitivă, de ţinută. Faptul că UEFA ne-a dat cu tifla, ba încă într-un moment în care urmează să ne ocupăm locul în Uniunea Europeană, n-ar trebui să ne enerveze. Cu atît mai puţin să ne oprească din drum. Dimpotrivă, s-ar cuveni să ne deschidă ochii şi să ne determine să înţelegem că am rămas de căruţă, mult în urma altora. Inclusiv a turcilor. Tocmai pentru că, dacă nu ne vom trezi din această vinovată amorţeală, decalajul se va mări, e necesar să interpretăm refuzul UEFA ca un eşec al lui Mircea Sandu şi al fotbalului românesc, dar şi, înainte de orice, al tuturor autorităţilor noastre. Mai concret, al unei ţări care, între atîtea alte priorităţi, are nevoie de un stadion, măcar unul, la nivelul mileniului 3 şi, din păcate, tot amînă să-l construiască. Cît nu-l face, nici n-ar trebui să ridice pretenţii.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele