Lecţia de română

Steaua a pulverizat aseară pe Dinamo la Kiev şi poate visa cu ochii deschişi.

Am văzut multe meciuri în viaţa mea, aşa că nu mă mai entuziasmez uşor. De data asta însă, recunosc că sînt de-a dreptul tulburat după […]

Steaua a pulverizat aseară pe Dinamo la Kiev şi poate visa cu ochii deschişi.

Am văzut multe meciuri în viaţa mea, aşa că nu mă mai entuziasmez uşor. De data asta însă, recunosc că sînt de-a dreptul tulburat după ce Steaua a obţinut aici, la Kiev, o victorie în stil de superechipă. Formaţia bucureşteană a depăşit-o clar pe cea kieveană, ca să nu zic că a şi zăpăcit-o uneori, cu precădere în prima repriză, dar şi spre final, cînd „scăriţa” de 4-1 a lui Dică a amuţit tribunele. Cu un Carlos în rol de înger păzitor, bine aşezată în teren, organizată şi neobosită, apărîndu-se inteligent şi atacînd devastator, campioana noastră a dovedit aseară că-şi merită locul în grupele Ligii Campionilor. Chiar ceva în plus, graţie acestui succes strălucitor, ea poate visa şi mai departe.

La pauză, cum pe „Olimpicul” din capitala ucraineană nu se fumează, nici măcar în spaţiul rezervat presei, am ieşit pe una dintre pasarelele arenei, la cucurigu, să trag o ţigară. De acolo, am zărit sute de oameni, dacă nu mii, părăsind stadionul cu capetele plecate. Le-am înţeles necazul, deoarece ei veniseră să salute victoria lui Dinamo, iar Steaua le-a zădărnicit intenţiile. Nu însă o Steaua oarecare, ci una cu adevărat profesorală, de nota 10, care a predat aici, pe malul Niprului, o lecţie de fotbal şi de caracter.