Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Garantat 100% dinamovist

Cătălin Ştefănescu vorbeşte cu naturaleţe despre sport. Nu face deosebiri între Nigel Kennedy şi Dobrin. Nu ascunde că demult a contractat o boală, iar aceasta poartă numele Dinamo.

Se recomandă ca fiind un cetăţean al patriei. Face naveta Cluj-Bucureşti şi […]

luni, 16 februarie 2009, 10:56

Cătălin Ştefănescu vorbeşte cu naturaleţe despre sport. Nu face deosebiri între Nigel Kennedy şi Dobrin. Nu ascunde că demult a contractat o boală, iar aceasta poartă numele Dinamo.

ms14582.jpg

Se recomandă ca fiind un cetăţean al patriei. Face naveta Cluj-Bucureşti şi retur, convins că Munţii Carpaţi ne unesc cu bunele şi relele noastre. Nu împarte lumea în mitici superficiali şi ardeleni profunzi. Dacă eşti atent îl poţi zări prin oraş. Un tip înalt, bine făcut, cu barbă, purtător al unui rucsac care îşi ţine cd-urile cu muzică şi aspiraţiile. Lucrează la un nou sezon al lui „Garantat 100%” şi ne promite emisiuni în care vom descoperi oameni interesanţi. E microbist şi nu o ascunde. Iubeşte sportul pentru că e o lume vie, palpabilă, spectaculoasă. E lumea în care îi place să trăiască. 

– E o pierdere de vreme să urmăreşti meciuri, să fii pasionat de sport?
– Cine n-a suferit alături de o echipă crede că e vorba despre o chestie trivială. Că e o idioţenie a unor tipi limitaţi care îşi investesc afecţiunea într-o deşertăciune lumească. 

– Cînd ai fost ultima oară pe un stadion?
– În turul campionatului trecut, la CFR-Dinamo. Am vrut să văd partidele CFR-ului din Champions League, dar am renunţat.

Microbistul fundamentalist şi cavaler
– De ce?
– Pentru că…Spun asta indiferent de cum se va interpreta. Rămîn un fundamentalist din punctul de vedere al susţinerii echipei favorite. Eu sînt dinamovist. Ţin cu Dinamo de cînd eram în clasa a doua, am însoţit cu pasiunea mea acest club de-a lungul anilor.

– Şi acum?
– Acum am renunţat să mă mai uit la meciurile lor. Nu mă mai afectează înfrîngerile, nu mă mai interesează victoriile. Zic aşa, dar tot sufăr. Nu mă pot abţine să nu întreb, să nu aflu ce s-a mai întîmplat. E ca o boală, de care nici nu ştiu dacă vreau să scap.

– Am citit undeva că te încăpăţînezi să crezi în onoare şi cavalerism. Ţi se întîmplă în continuare asta?
– Cred în onoare şi în cavalerism. Fac parte dintre lucrurile care te fac să dormi liniştit noaptea. Nu-i o obsesie, e un cod. Şi e vorba de relaxarea respectării acestui cod. Cu prietenii cu care împărtăşesc asta mă simt într-o lume mai sigură şi mai normală.

– În sport mai e loc pentru onoare şi cavalerism?
– E nevoie. Sportul are şi o dimensiune individuală, unde e vorba şi despre altceva, dar în dimensiunea spectaculară a sportului onoarea şi calerismul sînt esenţiale. La fotbal sînt păsări rare, însă nu spun că nu există. Uite la marile cluburi ale lumii, există ceva care încă aduce aminte de nobleţea sportului. Aş identifica aici respectul faţă de tradiţie.

– Se mai poate întoarce sportul la originile romantice?
– În măsura în care o criză foarte serioasă, nu criza financiară, o criză a omului ar determina lumea să se întoarcă la valorile de la început, poate că da. Totuşi, nimic din ce e expus spectacolului măreţ nu mai are legătură cu onoarea şi cu romantismul. E vorba despre reţete care merg, nu de meritocraţie sportivă.

– Defineşte cu un cuvînt lumea fotbalului românesc!
– Păi…maladie. Da, maladie, asta e!

Poeziile lui Nigel Kennedy
– Ce impresie îţi fac microbiştii de profesie?
– Bănuiesc că mai toată lumea a auzit de marele violonist Nigel Kennedy, l-am avut invitat în emisiune. Înainte să ajungă un mare violonist, Nigel a fost ultras în galeria lui Aston Villa. A studiat la celebra şcoală a lui Yehudi Menuhin. Acolo scria poezii pe sub bancă despre echipa favorită.

– Poezii, aha! Inclusiv despre meciurile cu Dinamo?
– Îşi amintea mai bine decît mine cînd fuseseră întîlnirile, scorul, jucătorii de atunci. Omul ăsta care a făcut cea mai mare performanţă în muzica simfonică, el, care a vîndut milioane de discuri, se revendică dintr-o galerie de fotbal. Dintr-o comunitate de urlători, unii ar zice de barbari, de brute. Vine Nigel Kennedy şi zice: Ai mei sînt ăia din galerie! De aceea nici nu a conceput să intre în Consiliul de Administraţie al clubului cînd i s-a propus.

Deturnat de frumuseţe
– Ai un personaj preferat în sport?
– Sampras, întruchiparea decenţei, a măsurii. Mi se părea ultimul romantic din sport. Apoi Ingemar Stenmark, schiorul. Olanda cu Gullit, Rijkaard şi Van Basten. Cred că despre ei era pleonastic să spui că aveau valoare, determinare, ei conţineau aceste noţiuni. La muzică nu spui despre Yes, Genesis sau Pink Floyd că performează, fiindcă ei conţin ideea de muzică, o generează.

ms14583.jpg

– Campioni detestaţi?
– Aveam o antipatie sinceră faţă de Navratilova, apoi faţă de Seles. Şi o slăbiciune pentru Chris Evert. Mă deturna frumuseţea. Mai tîrziu lucrurile s-au schimbat şi am ajuns să le admir şi pe Seles, şi pe Navratilova. Am priceput cîtă dedicaţie se ascundea acolo în efortul lor de pe teren.

– Analizează din punct de vedere literar propoziţia „You’ll never walk alone!”.
– Sloganul are dimensiuni celebrissime. Şi nu are legătură doar cu fotbalul. Este vorba despre o comunitate profund solidară, cu o componentă emoţională pe care nu o întîlneşti în altă parte. Mi se pare exemplar că nu altceva, ci un spectacol sportiv ne poate aduce astfel împreună.

Despre mateloţi şi căpitani
– Cît a fost relatare şi cît spectacol mediatic în cazul tragediei lui Marian Cozma?
– Nu mă exclud din acest peisaj, fac parte din fenomen, din această meserie. Oamenii tineri au rolul lor la nivelul prim, al mateloţilor, care asigură investigaţia, informaţia. Dar presa are mai multe straturi, şi poate deveni un reper. Aici e nevoie de jurnaliştii valoroşi experimentaţi, cu putere de discernămînt. M-a mîhnit cîte microfoane i s-au înfipt în gură lui Petre Cozma, într-un mod grotesc, sadic. Ne lipseşte ceea ce se numeşte discreţie, compasiune nezgomotoasă.

– Ai avut la tine în emisiune şi foşti mari sportivi. Gabi Szabo, Gică Popescu, Dan Petrescu, Elisabeta Lipă, Patzaichin. Cum erau? Cum erau prin comparaţie cu ceilalţi?
– Ilie Dumitrescu mi-a zis aşa. La noi, la sportivi cultura trebuie luată mai uşor. Şi avea dreptate. Nu trebuie să pretinzi cine ştie ce lucruri unui om care şi-a dedicat viaţa unui anume tip de performanţă. El e vizbil în teritoriul pe care şi l-a ales, nu trebuie să-i ceri performanţă în alte teritorii. Dar sînt împotriva teoriei de a nu te apropia prea mult de reperele pe care le ai, pentru că astfel le descoperi dimensiunea umană. Slăbiciunile.

– Există antidot împotriva violenţei pe stadioane?
– Atît timp cît mai există rudimente de comportament sportiv normal şi performanţă sportivă, există speranţă. Spectatorii pot veni în arene cu alte sentimente. La noi, funcţionalitatea instituţiilor e compromisă, totul e mocirlos, e rezultatul unui proces de frustrare. Într-un astfel de mediu, omul merge la stadion să bată, să înjure. Natural.

– Ce e garantat sută la sută în fotbalul românesc?
– Maladia e garantată sută la sută. Dar nu-i felul meu să produc butatde. Eu intru în categoria suporterilor mîhniţi şi mă împac cu situaţia echipei mele. Dar sînt un suporter fair-play, mă bucur atunci cînd le iese ceva bun adversarilor. Cu jumătate de măsură, însă. M-am uitat cu drag la felul în care juca odinioară Steaua. Şi cu invidie.

– Îţi enumăr cîteva personaje şi o să te rog să le ataşezi un adjectiv. Mircea Sandu.
– Românesc.

-Mitică Dragomir.
– Românist.

– Ilie Năstase.
– Spectaculos.

– Gigi Becali.
– Contemporan.

-Nadia.
– Nostalgie.

– Gheorghe Tadici.
– Trist.

– Patzaichin.
– Exemplar.

– Hagi.
– Îţi cer permisiunea să tac.

– Cum va arăta emisiunea ta din sezonul următor?
– Întinerim lotul, există o secţiune de establishment cultural, dar veţi vedea şi mulţi oameni tineri, cercetători, artişti, oameni încă necunoscuţi.

– Eşti obişnuit să pui tu întrebările. Ce vrea să fie întrebat realizatorul lui „Garantat sută la sută?
– Pînă cînd? Pînă cînd voi ţine cu Dinamo? Răspund acum. Pînă la capăt, cu orice preţ. Sună patetic, dar asta e! Apropo, la partida contra lui Marseille mi-a fost atît de rău la sfîrşit încît am crezut că voi ajunge la spitalul de urgenţă!

„Dobrin face parte din resursele umane ale naţiunii. El a fost foarte român. Dobrin e posibilă definiţie a românismului. Şi pentru patriotul patologic, şi pentru cel moderat”

„Ivan Patzaichin e un arhetip al decenţei. Bunul lui simţ are o dimensiune statuară. E ca o statuie grecească”

 „Cine spune că nu există emoţie artistică în spectacolul sportiv se înşeală amarnic”

„Nu îmi găsesc eroii în locuri care au legătură cu glamour-ul. În meseria noastră descoperi tot ce-i mai rău şi tot ce-i mai bun în lume. Tot ce e mai urît, tot ce e mai frumos”

„Nu mă mai afectează înfrîngerile, nu mă mai interesează victoriile echipei mele. Ciudat, continui să sufăr. Microbul o dată instalat rămîne acolo”

Comentarii (107)Adaugă comentariu

adi (1 comentarii)  •  17 februarie 2009, 12:43

TOT ARDEALUL TINE CU U CLUJ SI DINAMO

no name (1 comentarii)  •  17 februarie 2009, 12:46

foarte bun articolul!felicitari pt d-ul geambasu ,si mai ales pt pt interlocutorul acestuia.intradevar un altfel de articol,pe care iti face placere sa il citesti.commenturile la fel si ele decente,ca le-am citit pe toate .unul singur a resusit sa ma scoata din starea placuta in care eram”iar azi in fotbalul din Romania , ELITA inseamna Dinamo ,Rapid si Poli , TOTAL DIFERITI DE CEI ” multi si prosti””.autorul acestui comment sustine ca elita fotbalului romanesc este formata din dinamo,rapid si poli.fiecare are dreptul la opinie,dar asta nu inseamna ca tr sa jignesti.noi aia cei multi si prosti am avut cele mai mari satisfactii in ultimii 20 de ani d-le black edition.nu sunt un intelectual ,nici nu ma dau ca fiind asa ceva,dar dumneata,parerea mea,este ca nu esti decat un frustrat.ai citit ce anume spunea catalin stefanescu?dinamo e o maladie pt dansul,dar se uita cu drag cum juca steaua odinioara****

ziareviste.ro (14 comentarii)  •  17 februarie 2009, 13:16

bun articol, 100%

red4ever (1 comentarii)  •  17 februarie 2009, 13:16

in sfarsit un om care arata cum trebuie sa fi suporter adevarat!bravo pt cristi!bravo pt catalin sunt un admirator de-al tau si mi-as dori ca intr-o buna zi sa-te intalnesc mai ales ca esti dinamovist poate o sa-te intalnesc chiar pe stadion cine stie…….eram satui de atat scandal si injuraturi vorbe urate pe tv este timpul sa fim mai buni sa gandim la lucruri frumoase poate o sa reusim anul asta ce nu am mai reusit de mult cu echipele romanesti.ma inclin cu mult respect!red4ever

al 12-lea (2 comentarii)  •  17 februarie 2009, 13:25

Catalin Stefanescu & Ion Tiriac / Cristian Geambaşu & Ilie Nastase. Cultura pentru unii romani este un microb acum. Pentru cei ce se simt, din galeria Dinamo, infestati vor afla antidotul de la Catalin Stefanescu. Garantat 100 %.

alex (1 comentarii)  •  17 februarie 2009, 13:33

pt adi… catalin stefanescu e un oltean 100% care a facut facultatea in cj…

[D][S][N] (21 comentarii)  •  17 februarie 2009, 13:37

Excelent!

george roterhund (1 comentarii)  •  17 februarie 2009, 13:44

Jos palaria in fata dlui Stefanescu ! Cainii de rasa se cunosc de la distanta . Sunt mandru ca sunt caine iar printre noi este si dansul .Admiratie si respect .

gerrard (5 comentarii)  •  17 februarie 2009, 13:45

In fine, ceva frumos. Se pare ca si presa a inteles care este diferenta dintre un interviu cu un om precum Catalin Stefanescu si, sa zicem, becali(nu conteaza care din ei). Continuati pe aceasta linie si veti avea numai de castigat (nu doar material, dar si moral).Tratati cu indiferenta nonvalorile si scoateti la suprafata oamenii adevarati.Pentru ca poporul roman nu duce lipsa de asa ceva. Felicitari.

adi (9 comentarii)  •  17 februarie 2009, 13:54

nu pot spune ca ii urmaresc fidel emisiunile… dar cand se nimereste o fac cu placere, este un profesionist, a rezistat ani de zile cu emisiunea lui si promoveaza valori… stiu, pentru unii poate fi plictisitor. nu ma deranjeaza cu nimic faptul ca tine cu dinamo… este dreptul lui, iar eu am dreptul sa fiu suporter stelist

cosmo (70 comentarii)  •  17 februarie 2009, 14:13

da, asta e altceva. e un interviu adevarat si mai vrem sa citim astfel de interviuri, cu astfel de oameni.
feedbackul cititorilor este evident si ar trebui sa luati aminte si sa-l comparati cu reactiile postate la orice articol despre alde becali, mitica, etc.

Mihai (6 comentarii)  •  17 februarie 2009, 14:15

Da domnule Geambasu,asta se poate numi un interviu adevarat,decent si de valoare,puteti sa repetati aceasta realizare si cu alti oameni precum Catalin Stefanescu,un profesionist desavarsit si un om deosebit…acest interviu face cat toate aparitiile tuturor „oamenilor de bine” din fotbalul nostru , „destepti” atoatestiutori , provocatori de scandaluri televizate, purtatori de „valize” si incercari de trucari de partide….

Dinny (5 comentarii)  •  17 februarie 2009, 14:41

Catalin Stefanescu mi-a fost simpatic din prima emisiune in care l-am descoperit…era inca La TV Cluj…acum ca am aflat si ca este dinamovist din clasa a doua…m-a dat gata !…eu „m-am apucat” de treaba asta in clasa a treia…asta era prin 1954…

un neaos ardelean (6 comentarii)  •  17 februarie 2009, 14:49

Un articol ADEVARAT,100 %!!! cind TII cu o echipa(ca si mine,de la 5 ani) E GREU SA NU TII PINA la CAPAT…
MA bucur ca si dl- Stefanescu e „CAINE” ca si mine…
ORICIT de prost ar JUCA, si daca INCERCI sa te lasi,undeva in suflet ITI RAMINE CEVA de care NU MAI POTI SCAPA….
NIMENI nu NE A OBLIGAT sa fim alaturi de alb-rosii, mai ales CIND PUTEAM opta ptr. STEAUA sau RAPID ,insa asa a fost sa fie DINAMO.

purple dog (2 comentarii)  •  17 februarie 2009, 14:56

Excelent, mai rar intalnesti interviuri adevarate in presa anilor 2000, unde din nefericire prostul gust,scandalul,gregarul,fundurile goale(dublate de capete goale) stapanesc cu o indecenta „fireasca” cotidianul,arta,sportul si binenteles politicul.
Felicitari dinamoviste pentru amandoi!

caineleelectronic (2 comentarii)  •  17 februarie 2009, 15:11

Superb. De la interviul cu Fanus Neagu n-am mai citit asa ceva.
Mi-a facut ziua frumoasa.

Campioana CFR (16 comentarii)  •  17 februarie 2009, 17:56

Catalin Stefanescu e un tip extraordinar si in viata de zi cu zi. Un om modest chiar daca valoarea lui este mult peste a multor mitocani prezenti „pe sticla”. Asa cum il vedeti la tv asa e si in realitate, nefiind un prefacut sau un „actor”.

Felicitari pt. interviu si mai incercati sa luati interviuri unor astfel de oameni, nu tuturor agramatilor si preistoricilor din fotbal!…

claudiu (11 comentarii)  •  17 februarie 2009, 19:57

D-le Geambasu,mai rar asa o situatie,sa fiti felicitat de cvasimajoritatea celor ce comenteaza un material de-al Dvs. O sa o fac si eu,dl.Stefanescu e intr-adevar un om de televiziune de toata stima,nici macar nu conteaza cu ce echipa tine,unde s-a nascut sau in ce zona isi castiga painea.

_ge (4 comentarii)  •  17 februarie 2009, 20:15

Fain om. Fain interviu. Mai cautati oameni de acestia pentru ca mai sunt. Faceti-ne sa uitam ciurucurile care apar ca ciuma in toate ziarele si emisiunile de sport.
Sport inseamna in primul rand ONOARE nu bani. Asta atrage lumea pe stadion.

Mihai (1 comentarii)  •  17 februarie 2009, 20:39

M-am recunoscut in Catalin vorbesc in ceea ce priveste
microbul Dinamo.
Bravo pentru acest minunat interviu care arata ca exista si oameni valorosi cu pasiuni simple ca fotbalul.

no name (1 comentarii)  •  17 februarie 2009, 21:49

Nu trebuie sa fii mandru ca cineva cu mai mult de 7 ani de „acasa” si cu activitate neuronala intensa este suporter al echipei pe care o iubesti, ci SA FII MANDRU ca este roman. Decenta trairilor si pasiunilor este cea care ne diferentiaza de brute si animale. Sa fim mandri ca suporterii au astfel de coechipieri. Sa tot auzim numai de bine!!!

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  17 februarie 2009, 22:21

Ca sa fac un exercitiu de modestie, meritele ii apartin lui Catalin. De fapt, chiar ii apartin, eu nu am pus decit niste intrebari, ale caror raspunsuri au stirnit aceste reactii mai mult decit favorabile. Multumiri, deci se poate si asa, e rindul meu sa observ asta!

dily (1 comentarii)  •  17 februarie 2009, 22:26

Felicitari pentru articol! Ma intreb de ce trebuie sa suportam in fiecare zi (chiar de mai multe ori pe zi)articole si stiri cu si despre familia becali, sau alti microbi care s-au furisat printre microbisti si o data pe saptamana (sau chiar mai rar) oameni care indragesc fotbalul si sportul in general? E adevarat ca asa aveti audienta, dar pana la urma lumea o sa se plictiseasca si o sa caute calitatea in loc de cantitate. Propun un test pentru GSP: aveti 2 posturi de sport, gsp1si gsp2; invitati-l pe becali (cel mic, mare sau mijlociu.. oricare din ei)la gsp1 si pe Nadia (Nastase, Patzaichin, Hagi…) la gsp2 ca sa vedeti unde veti avea mai multa audienta. Oricum, sper sa ma insel, dar o sa treaca ceva timp pana vom avea iar un astfel de articol, mai ales ca trebuie sa inceapa campionatul si….

Tudor(gt) (36 comentarii)  •  17 februarie 2009, 22:29

M-a dat gata interviul asta Cristian ! Sincer am descoperit cit demult semanam la un moment dat unii cu altii .
Sint fan dinamovist de 40 de ani , am privit tenisul pina Sampras s-a retras !
Multumesc Cristian pentru interviu multumesc Catalin pentru siniceritatea ta .

Poporul Dinamovist (11 comentarii)  •  17 februarie 2009, 22:52

Poate ca reactiile extrem de favorabile ale acestui articol, sa-i faca sa inteleaga pe factorii de decizie din GSP ca lumea fotbalului de la noi cauta si altceva decit scandal, mahala, flegme si injuraturi prezentate in diverse pagini electronice colorate felurit!

Normalitatea in sport, si deci si in fotbal nu tine de numarul de suporteri ai unei echipe si nici de bogatia investitorului principal, ci de bunul simt al majoritatii! Rating-ul nu este in acest caz decit o frectie cu Diana la un picior de lemn! Am citit acest articol, dupa ce am vazut un articol elogios pe dinamomania.ro si am fost extrem de curios sa vad ce ne transmite el. Nu s-a gresit cu nimic! Este un articol extraordinar prin simplitatea, normalitatea dar in acelasi timp si prin amplitudinea morala a lui! Bravo Cristi, si mai ales bravo Catalin Stefanescu!

Impresionant mai este si faptul ca multi care au scris aici sunt stelisti, rapidisti, clujeni, olteni sau atitia altii, dar care au vibrat la coarda sensibila a normalitatii in sport!

Tuturor, un mare bravo! Iata ca putem arata ca o natie normala si echilibrata si in sport si in viata de zi cu zi… 😉

lucian (5 comentarii)  •  17 februarie 2009, 23:06

foarte foarte foarte buna acest articol, bravo domnule geambasu, foarte inteligent catalin stefanescu…

un caine (1 comentarii)  •  17 februarie 2009, 23:11

de mult n-am mai citit un interviu de valoare,am aratat articolul parintilor mei care-mi reproseaza de vreo18 ani cum la varsta pe care o am, studiile si pregatirea intelectuala pe care o detin continui sa merg pe stadion chiar si in deplasari cand timpul imi permite,felicitari cristi

claudiu (51 comentarii)  •  17 februarie 2009, 23:16

Iata un mod civilizat de a discuta despre sport sau despre civilizatie din perspectiva sportului.

felicitari (2 comentarii)  •  17 februarie 2009, 23:20

inca odata se dovedeste ca dinamo are parte de o categorie aparte de suporteri.felicitari

Maccarone (4 comentarii)  •  17 februarie 2009, 23:39

Prefer de 1000 de ori din 1000 interviuri cu astfel de oameni decat cu gigi b., piticu p., elena b. etc

tore andre flo (5 comentarii)  •  17 februarie 2009, 23:56

Domnule Stefanescu!Sunteti-100% -din stirpea „Unchiului Vanea”(de care mi se face mereu dor!)! Ca dinamovist,imi doresc inregistr. radio(Ion Ghitulescu) a neuitatului L’POOL-DINAMO:deposedarile lui ION MARIN LA IAN RUSH sau ratarea lui”ONEATA”AUGUSTIN pe final…Si sa nu-l uitam niciodata pe MISA KLEIN!!!

Daniellone (34 comentarii)  •  18 februarie 2009, 1:07

n-are rost sa-ti mai spun si eu cat de bun, frumos si destept e articolul tau, dar chiar este. ii inteleg suferinta lui catalin. e greu sa te indragostesti de echipa care elimina hamburgul sau interul si sa-ti dai seama ca astazi ea inseamna borcea si turcu.

bow wow (34 comentarii)  •  18 februarie 2009, 1:11

nu pot sa nu remarc cum in comentarii un dinamovist de-ai mei, dar care nu e in stare sa scrie jumatate de rand fara 3 greseli, realizeaza cum „noi dinamovistii avem cateva clase de cultura peste… (si aici urmeaza invectivele la adresa stelistilor)”. sunt convins ca si catalin stefanescu e la fel de mandru sa fie inclus in aceeasi categorie cu tine.

Decebal (17 comentarii)  •  18 februarie 2009, 2:05

Domne, tipul asta este exceptional. Chiar mi-am propus ca, daca il vad vreodata, sa-i strang mana. Pacat ca e dinamovist 🙂 Desi orice suporter al unei echipe rivale ar trebui sa aiba un cui impotriva unui club, nu impotriva suporterilor sau a jucatorilor sai.

Despereaux (11 comentarii)  •  18 februarie 2009, 2:49

@bow wow

Inteleg din cele spuse de tine ca esti un mare admirator al lui Gigi Becali! Ma rog….

E alegerea ta. ..

…”- Pînă cînd? Pînă cînd voi ţine cu Dinamo? Răspund acum. Pînă la capăt, cu orice preţ. Sună patetic, dar asta e! Apropo, la partida contra lui Marseille mi-a fost atît de rău la sfîrşit încît am crezut că voi ajunge la spitalul de urgenţă!” – Iata si fraza pe care orice admirator al altei echipe nu ar fi enuntat-o, poate, niciodata!!

Pentru ca ei au deja „certitudinea” unor obsesii numite fie, 7 mai 1986, fie altii au „farmecul vietii”, fie altii-s „Muica, neam de piatra!” etc…etc…., fara ca prin acestea sa nu lasam, cumva, si impresia ca fiecare dintre noi isi delimiteaza cu claritate palierele sale de infantilism existential. Nu-i asa!?… :mrgreen:

C’mon Super Reds!

arh. Gheorghe Petrescu (214 comentarii)  •  18 februarie 2009, 7:38

FOARTE BUN ARTICOLUL. FELICITARI !

bow wow (34 comentarii)  •  18 februarie 2009, 13:14

@Despereaux: eu spun cat de prost gust e sa folosesti invective la adresa rivalilor, iar tu imi spui ca sunt un mare fan al lui gigi becali(?!). nu esti chiar cel mai ascutit creion din cutie, asa-i?

Costel (2 comentarii)  •  18 februarie 2009, 13:15

un om exceptional am urmarit emisiunile sale decand era la tvr cluj un adevarat om de tv pe deasupra modest un lucru tot mai rar pe la noi na-s fi crezut niciodata ca-i dinamovist lucru pe care nu-l inteleg

Shin (1 comentarii)  •  18 februarie 2009, 13:23

Domnilor Stefanescu si Geambasu, desi reprezentati o picatura de apa intr-un ocean, referindu-ma aici la acest deosebit interviu, pe de o parte si la alte tipuri de articole, marea majoritate, pe de alta parte , citind cinci pagini de comentarii, venite de la cititori pot spune cu bucurie “You’ll never walk alone!”…deci continuati. In alta ordine de idei, domnule Geambasu, nu este necesar sa faceti exercitii de modestie. Englezul m-a invatat ca nu trebuie sa spun „Nu este meritul meu” ci pur si simplu sa spun „Mutumesc”, atunci cand cineva imi evalueaza pozitiv prestatia. Pentru acest interviu, meritul este in aceeasi masura al ambilor, jurnalist si intervievat…si sa nu uitam meritul celor are au „stiut” sa citeasca si sa aprecieze acest articol. Deci, felicitari tuturor !

cocodog (3 comentarii)  •  18 februarie 2009, 14:19

multi oameni dinamovisti in tara asta….pacat ca actuala conducere,fotbalul actual scarbeste multa lume,si nu numai dinamovisti.

Marin (3 comentarii)  •  18 februarie 2009, 16:49

Felicitari domnilor , in sfarsit ceva civilizat . Adevaratii suporteri au o echipa in inima , nu trebuie sa se injure cu altii ca sa demonstreze asta . Catalin e un tip deosebit ,hai Dinamo !

Mihai Nica (6 comentarii)  •  18 februarie 2009, 16:50

Mie imi place sa spun ca sunt dinamovist de inainte de a ma naste. Stiu,noi cainii suntem mai putini decat stelistii dar suntem suporteri care au ceva in plus fata de suporterul de rand,nu vreau sa jignesc pe nimeni dar dinamovistii fac parte din lumea oamenilor ceva mai „rasariti”. Vazand ca dl. Catalin Stefanescu face parte din „lumea cainilor”,imi intareste si mai mult convingerea exprimata mai sus iar despre articol multe felicitari d-le Geambasu,se poate si fara stenograme.

Cristi (4 comentarii)  •  18 februarie 2009, 18:08

Mi-ar place sa citesc saptaminal un interviu similar al lui Cristian Geambasu, cu un om de substanta care sa povesteasca despre relatia lui cu fotbalul.

huedinean (3 comentarii)  •  18 februarie 2009, 19:39

iata ce frumos se poate vorbi! fara injurii,fara denigrarea adversarilor,fara exagerari ieftine cu privire la echipa favorita…bravo!
sunt clujean,sun dinamovist de-o vesnicie,iar faptul ca exista asemenea suporteri dinamovisti ma onoreaza.
hai dinamo!dinamo,di-na-mo!!!!!!!!!!!

marius_caine (1 comentarii)  •  18 februarie 2009, 19:50

respect 100%

esien (73 comentarii)  •  18 februarie 2009, 19:58

interviu si din comentarii afku ceva ce uitasem: suntem mai multi decat se crede, simtim cam aceleasi lucruri, dar stam usor departe de fenomen, usor dezgustati de mizeria in care se zbate fotbalul. Am ajuns si sa ma simt jenat sa scriu hai Dinamo, cu gandul la valul de injuraturi si obscenitati care pot urma…. Pacat!

Si totusi, HAI DINAMO!

vasco (267 comentarii)  •  18 februarie 2009, 20:23

Tot reespectul,urmaresc cu placere emisiunea,dar ultimul lucru la care ma asteptam era sa fie dinamovist.Un om cu adevarat liber nu poate tine cu echipa militiei.

VALI (8 comentarii)  •  18 februarie 2009, 20:24

articol de nota 10,felicitari d-le GEAMBASU,asemenea oameni de valoarea trebe prezentati in presa si pe micul ecran, nu mitocani,javre si mafioti…ce pot sa invete noua generatie de-la indivizi precum[ clanul BECALI, MITICA de….SANDU,BORCEA,COPOS,TAHER etc.etc.] pe care ii mediati seara de seara???

jan viola pitesti (111 comentarii)  •  18 februarie 2009, 20:42

si dobrin a fost mare fotbalist dar lumea erea alta atunci

Dumi (75 comentarii)  •  18 februarie 2009, 23:47

jan viola pitesti Dobrin a fost cel mai mare fotbalist al Romaniei si ti-o spune un dinamovist

Comentează