Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Garantat 100% dinamovist

Cătălin Ştefănescu vorbeşte cu naturaleţe despre sport. Nu face deosebiri între Nigel Kennedy şi Dobrin. Nu ascunde că demult a contractat o boală, iar aceasta poartă numele Dinamo.

Se recomandă ca fiind un cetăţean al patriei. Face naveta Cluj-Bucureşti şi […]

luni, 16 februarie 2009, 10:56

Cătălin Ştefănescu vorbeşte cu naturaleţe despre sport. Nu face deosebiri între Nigel Kennedy şi Dobrin. Nu ascunde că demult a contractat o boală, iar aceasta poartă numele Dinamo.

ms14582.jpg

Se recomandă ca fiind un cetăţean al patriei. Face naveta Cluj-Bucureşti şi retur, convins că Munţii Carpaţi ne unesc cu bunele şi relele noastre. Nu împarte lumea în mitici superficiali şi ardeleni profunzi. Dacă eşti atent îl poţi zări prin oraş. Un tip înalt, bine făcut, cu barbă, purtător al unui rucsac care îşi ţine cd-urile cu muzică şi aspiraţiile. Lucrează la un nou sezon al lui „Garantat 100%” şi ne promite emisiuni în care vom descoperi oameni interesanţi. E microbist şi nu o ascunde. Iubeşte sportul pentru că e o lume vie, palpabilă, spectaculoasă. E lumea în care îi place să trăiască. 

– E o pierdere de vreme să urmăreşti meciuri, să fii pasionat de sport?
– Cine n-a suferit alături de o echipă crede că e vorba despre o chestie trivială. Că e o idioţenie a unor tipi limitaţi care îşi investesc afecţiunea într-o deşertăciune lumească. 

– Cînd ai fost ultima oară pe un stadion?
– În turul campionatului trecut, la CFR-Dinamo. Am vrut să văd partidele CFR-ului din Champions League, dar am renunţat.

Microbistul fundamentalist şi cavaler
– De ce?
– Pentru că…Spun asta indiferent de cum se va interpreta. Rămîn un fundamentalist din punctul de vedere al susţinerii echipei favorite. Eu sînt dinamovist. Ţin cu Dinamo de cînd eram în clasa a doua, am însoţit cu pasiunea mea acest club de-a lungul anilor.

– Şi acum?
– Acum am renunţat să mă mai uit la meciurile lor. Nu mă mai afectează înfrîngerile, nu mă mai interesează victoriile. Zic aşa, dar tot sufăr. Nu mă pot abţine să nu întreb, să nu aflu ce s-a mai întîmplat. E ca o boală, de care nici nu ştiu dacă vreau să scap.

– Am citit undeva că te încăpăţînezi să crezi în onoare şi cavalerism. Ţi se întîmplă în continuare asta?
– Cred în onoare şi în cavalerism. Fac parte dintre lucrurile care te fac să dormi liniştit noaptea. Nu-i o obsesie, e un cod. Şi e vorba de relaxarea respectării acestui cod. Cu prietenii cu care împărtăşesc asta mă simt într-o lume mai sigură şi mai normală.

– În sport mai e loc pentru onoare şi cavalerism?
– E nevoie. Sportul are şi o dimensiune individuală, unde e vorba şi despre altceva, dar în dimensiunea spectaculară a sportului onoarea şi calerismul sînt esenţiale. La fotbal sînt păsări rare, însă nu spun că nu există. Uite la marile cluburi ale lumii, există ceva care încă aduce aminte de nobleţea sportului. Aş identifica aici respectul faţă de tradiţie.

– Se mai poate întoarce sportul la originile romantice?
– În măsura în care o criză foarte serioasă, nu criza financiară, o criză a omului ar determina lumea să se întoarcă la valorile de la început, poate că da. Totuşi, nimic din ce e expus spectacolului măreţ nu mai are legătură cu onoarea şi cu romantismul. E vorba despre reţete care merg, nu de meritocraţie sportivă.

– Defineşte cu un cuvînt lumea fotbalului românesc!
– Păi…maladie. Da, maladie, asta e!

Poeziile lui Nigel Kennedy
– Ce impresie îţi fac microbiştii de profesie?
– Bănuiesc că mai toată lumea a auzit de marele violonist Nigel Kennedy, l-am avut invitat în emisiune. Înainte să ajungă un mare violonist, Nigel a fost ultras în galeria lui Aston Villa. A studiat la celebra şcoală a lui Yehudi Menuhin. Acolo scria poezii pe sub bancă despre echipa favorită.

– Poezii, aha! Inclusiv despre meciurile cu Dinamo?
– Îşi amintea mai bine decît mine cînd fuseseră întîlnirile, scorul, jucătorii de atunci. Omul ăsta care a făcut cea mai mare performanţă în muzica simfonică, el, care a vîndut milioane de discuri, se revendică dintr-o galerie de fotbal. Dintr-o comunitate de urlători, unii ar zice de barbari, de brute. Vine Nigel Kennedy şi zice: Ai mei sînt ăia din galerie! De aceea nici nu a conceput să intre în Consiliul de Administraţie al clubului cînd i s-a propus.

Deturnat de frumuseţe
– Ai un personaj preferat în sport?
– Sampras, întruchiparea decenţei, a măsurii. Mi se părea ultimul romantic din sport. Apoi Ingemar Stenmark, schiorul. Olanda cu Gullit, Rijkaard şi Van Basten. Cred că despre ei era pleonastic să spui că aveau valoare, determinare, ei conţineau aceste noţiuni. La muzică nu spui despre Yes, Genesis sau Pink Floyd că performează, fiindcă ei conţin ideea de muzică, o generează.

ms14583.jpg

– Campioni detestaţi?
– Aveam o antipatie sinceră faţă de Navratilova, apoi faţă de Seles. Şi o slăbiciune pentru Chris Evert. Mă deturna frumuseţea. Mai tîrziu lucrurile s-au schimbat şi am ajuns să le admir şi pe Seles, şi pe Navratilova. Am priceput cîtă dedicaţie se ascundea acolo în efortul lor de pe teren.

– Analizează din punct de vedere literar propoziţia „You’ll never walk alone!”.
– Sloganul are dimensiuni celebrissime. Şi nu are legătură doar cu fotbalul. Este vorba despre o comunitate profund solidară, cu o componentă emoţională pe care nu o întîlneşti în altă parte. Mi se pare exemplar că nu altceva, ci un spectacol sportiv ne poate aduce astfel împreună.

Despre mateloţi şi căpitani
– Cît a fost relatare şi cît spectacol mediatic în cazul tragediei lui Marian Cozma?
– Nu mă exclud din acest peisaj, fac parte din fenomen, din această meserie. Oamenii tineri au rolul lor la nivelul prim, al mateloţilor, care asigură investigaţia, informaţia. Dar presa are mai multe straturi, şi poate deveni un reper. Aici e nevoie de jurnaliştii valoroşi experimentaţi, cu putere de discernămînt. M-a mîhnit cîte microfoane i s-au înfipt în gură lui Petre Cozma, într-un mod grotesc, sadic. Ne lipseşte ceea ce se numeşte discreţie, compasiune nezgomotoasă.

– Ai avut la tine în emisiune şi foşti mari sportivi. Gabi Szabo, Gică Popescu, Dan Petrescu, Elisabeta Lipă, Patzaichin. Cum erau? Cum erau prin comparaţie cu ceilalţi?
– Ilie Dumitrescu mi-a zis aşa. La noi, la sportivi cultura trebuie luată mai uşor. Şi avea dreptate. Nu trebuie să pretinzi cine ştie ce lucruri unui om care şi-a dedicat viaţa unui anume tip de performanţă. El e vizbil în teritoriul pe care şi l-a ales, nu trebuie să-i ceri performanţă în alte teritorii. Dar sînt împotriva teoriei de a nu te apropia prea mult de reperele pe care le ai, pentru că astfel le descoperi dimensiunea umană. Slăbiciunile.

– Există antidot împotriva violenţei pe stadioane?
– Atît timp cît mai există rudimente de comportament sportiv normal şi performanţă sportivă, există speranţă. Spectatorii pot veni în arene cu alte sentimente. La noi, funcţionalitatea instituţiilor e compromisă, totul e mocirlos, e rezultatul unui proces de frustrare. Într-un astfel de mediu, omul merge la stadion să bată, să înjure. Natural.

– Ce e garantat sută la sută în fotbalul românesc?
– Maladia e garantată sută la sută. Dar nu-i felul meu să produc butatde. Eu intru în categoria suporterilor mîhniţi şi mă împac cu situaţia echipei mele. Dar sînt un suporter fair-play, mă bucur atunci cînd le iese ceva bun adversarilor. Cu jumătate de măsură, însă. M-am uitat cu drag la felul în care juca odinioară Steaua. Şi cu invidie.

– Îţi enumăr cîteva personaje şi o să te rog să le ataşezi un adjectiv. Mircea Sandu.
– Românesc.

-Mitică Dragomir.
– Românist.

– Ilie Năstase.
– Spectaculos.

– Gigi Becali.
– Contemporan.

-Nadia.
– Nostalgie.

– Gheorghe Tadici.
– Trist.

– Patzaichin.
– Exemplar.

– Hagi.
– Îţi cer permisiunea să tac.

– Cum va arăta emisiunea ta din sezonul următor?
– Întinerim lotul, există o secţiune de establishment cultural, dar veţi vedea şi mulţi oameni tineri, cercetători, artişti, oameni încă necunoscuţi.

– Eşti obişnuit să pui tu întrebările. Ce vrea să fie întrebat realizatorul lui „Garantat sută la sută?
– Pînă cînd? Pînă cînd voi ţine cu Dinamo? Răspund acum. Pînă la capăt, cu orice preţ. Sună patetic, dar asta e! Apropo, la partida contra lui Marseille mi-a fost atît de rău la sfîrşit încît am crezut că voi ajunge la spitalul de urgenţă!

„Dobrin face parte din resursele umane ale naţiunii. El a fost foarte român. Dobrin e posibilă definiţie a românismului. Şi pentru patriotul patologic, şi pentru cel moderat”

„Ivan Patzaichin e un arhetip al decenţei. Bunul lui simţ are o dimensiune statuară. E ca o statuie grecească”

 „Cine spune că nu există emoţie artistică în spectacolul sportiv se înşeală amarnic”

„Nu îmi găsesc eroii în locuri care au legătură cu glamour-ul. În meseria noastră descoperi tot ce-i mai rău şi tot ce-i mai bun în lume. Tot ce e mai urît, tot ce e mai frumos”

„Nu mă mai afectează înfrîngerile, nu mă mai interesează victoriile echipei mele. Ciudat, continui să sufăr. Microbul o dată instalat rămîne acolo”

Comentarii (107)Adaugă comentariu

Despereaux (11 comentarii)  •  19 februarie 2009, 3:21

@vasco

Hehehe… Dinamo echipa militiei, om cu adevarat liber…bla..bla..bla…. Ia uite unde statea ascuns porumbelul pacii, blind si de un alb imaculat!!?

Nu stiam Neica, ca indivizii dubiosi si delincventii liniei 41 au ajuns sa se considere justitiari in Romania!!? De cind blatuitorii si valizarii interlopi dau verdicte in postura de avocati ai poprului!? Daca taceai filozof ramineai! 😳

Tu nu ai inteles nici acum ca indivizi precum Catalin Stefanescu va sunt superiori voua inca de la mastere. Adauga apoi apartenenta lui la o cauza nobila si faptul ca Dinamo a avut mereu o galerie elitista. Dupa care nu mai adauga nimic. Oricum orice alt argument ar fi absolut inutil. Pentru ca tu esti genul de individ care isi rateaza viata incercind sa ajuga la poezie fara sprijinul talentului… :mrgreen:

C’mon Super Reds!

name (1 comentarii)  •  19 februarie 2009, 8:52

Ca s-a abtinut sa-l caracterizeze pe Hagi spune ca in realitate numele de Hagi este mult praf in ochi. Or sa mai treaca vreo 10 ani pana cand Dobrin si Dumitrache vor fi reabilitati…si poate si Mutu.

GEORGE (1 comentarii)  •  19 februarie 2009, 9:37

Felicitari. Un interviu de nota 10. Se poate. Daca cei doi interlocutori sunt oameni deosebiti vad ca dispar si comentarile impertinente.
Inca o data bravo.

horatiu (4 comentarii)  •  19 februarie 2009, 12:01

felicitari . primul articol unde pe prima pagina nu sunt injuraturi
respect pentru amandoi

eu (2 comentarii)  •  19 februarie 2009, 14:05

super articol bravo pt articol si sunt mandru ca sunt dinamovist inca odata cand vad ce oameni tin cu ea
HAI DINAMO!!!

Nord (4 comentarii)  •  19 februarie 2009, 14:59

Multumim Cristi pentru interviu, intrebari si bunul ismt care se degaja din dialogul vostru.
Asteptam si altele, doar sa nu obosesti alergand dupa oameni inteligenti, impiedicandu-te de agramati, fonfi si flecari,gagauti si gusatii,balbaiti cu gura stramba…

Axxis RedDog4Ever (1 comentarii)  •  19 februarie 2009, 16:25

Felicitari pt interviu Cristi!

Respect Catalin Stefanescu !

Suntem cam de acceasi varsta si pot sa spun ca si eu uneori am trecut prin starea descrisa de tine vis-a-vis de echipa de fotbal Dinamo!

Alteori ma gandeam ca poate microbul alb roshu ne-a ales pe noi mai mult decat l-am ales noi pe el!

…si toate acestea le-am gandit prima oara intr-o dupa amiaza …printre lacrimi …la sfarsitul unui meci de neuitat: Dinamo – Sampdoria 1-1!

…nush cine a ales sa tina cu Dinamo pt. ca Dinamo era pe vremuri echipa militiei – cum scriu unii pe aici – si ce legatura are asta cu pasiunea noastra pt Dinamo?

Eu unul am ales Dinamo poate pentru ca vibratia mea a fost de aceeasi lungime de unda cu jocul echipei la un moment dat, cand – pentru o clipa – timpul a stat in loc.

AxxisRD4E

Comentează