Lucescu, idolul meu cu două fețe

Pentru marile performanțe din fotbalul românesc există Lucescu, pentru eșecurile lui Lucescu există mereu alții 

În ultimele trei dimineți, am deschis Gazeta cu nerăbdare, cu o cană de cafea la îndemână, așteptând să citesc noi mărturii ale lui Mircea Lucescu despre rivalitatea Steaua – Dinamo din anii ’80. 

De 30 de ani, fostul antrenor al lui Dinamo iese în public odată la câțiva ani pentru “a pune lucrurile la punct”. Apoi, îi răspund steliștii, în special vocalii Tudorel Stoica, Pițurcă sau Boloni, care vor și ei să pună lucrurile la punct. Probabil, asta va urma și de data asta, iar rivalitatea se va aprinde din nou, chiar dacă protagoniștii ei sunt acum pensionari sau aproape de vârsta de pensionare. Unii, din păcate, nici nu mai sunt. 

Din start, vă anunț că rândurile următoare pot fi subiective. Am crescut cu această rivalitate viscerală în familie unde, deși tatăl meu și frații lui erau rapidiști, fiii lor s-au împărțit între cele două mari rivale ministeriale. 

Eu am crescut iubind Dinamo și divinizându-l pe Mircea Lucescu atât de mult încât, după 1990, urmăream febril și sufeream pentru rezultatele echipelor lui din Italia. 

Și trezit la 3 dimineața, vă pot povesti cum, împreună cu mama mea, așteptam să luăm rația de ulei și zahăr la o coadă la care cineva asculta la un tranzistor cum Dinamo pierdea cu 17 Nentori Tirana. Am suferit atunci ca un câine bătut. Steaua era proaspăta campioană a Europei, altă suferință, iar vărul meu mai mare – umflat tot în pene – râdea cu poftă despre bătaia luată de “proștii tăi” de la “albanezii desculți”. 

Vă pot povesti câte ironii am îndurat de la steliști într-o tabăra de la finalul clasei a șasea, când Hagi i-a dat gol lui Stelea “de la mijlocul terenului” într-o finală de Cupă. Ce spaimă am tras când vocea șanțului susținea că dinamoviștii vor fi toți suspendați pentru că Andone “își dăduse chiloții jos în fața lui Ceaușescu” și cât am urlat de bucurie în casă, cu un aspirator în mână, în timp ce ascultam la radio cum Dinamo dă gol după gol și bate cu 3-0 în Ghencea. 

Probabil că unii mai tineri nu vor crede, dar până și sponsorii echipelor erau motiv de ură. “Ei” aveau Ford, o firmă americană strălucitoare, “noi” aveam Saniplast, o companie italiană despre care “ei” știau sigur că produce capace de WC-uri. 

Toată copilăria am crezut că Dinamo era victima familiei Ceaușescu și că Lucescu era un Făt-Frumos care urma să elibereze clubul de această tiranie. Și eram convins că, dacă nu venea Revoluția, Dinamo construit de Lucescu urma să depășească performanțele Stelei în Europa. 

Peste câțiva ani am intrat în presă, iar primul șoc a fost prăbușirea miturilor din copilărie. 

Treptat, din discuțiile cu oameni la care mă uitam cu admirație sau cu invidie de suporter înainte de 1989, din desele documentări pentru diferite articole, am descoperit că Dinamo nu a fost nicidecum o victimă, așa cum încearcă Lucescu să ne spună de trei zile încoace. 

Și nu era în niciun caz clubul Miliției. Niciodată. 

Asta e prima aberație spusă de Lucescu.

Dinamo, condus de Securitate

Un club înființat de Securitate, apoi condus de un torționar securist în anii ’60, când Lucescu intra în fotbal, un club în care Lucescu a fost ajutat în anii’ 80 de Constantin Anghelache și Vasile Anghel, doi ofițeri de la DIE, brațul extern al Securității, un club care-și plătea jucătorii din fondurile Securității – lucru recunoscut până și de Lupescu – , ei bine, acest club nu avea cum să fie clubul Miliției. 

Iar Securitatea nu putea în niciun caz să fie victima familiei Ceaușescu. Dacă nu credeți, uitați-vă cum au sfârșit cei doi soți Ceaușescu și unde au ajuns mulți ofițeri ai Securității după programata răsturnare de regim petrecută în decembrie 1989. 

Adevărul este că Dinamo și Steaua s-au luptat în acei ani pe viață și pe moarte, cu diferite arme murdare, dar cu eficiență sensibil egală. Dinamo șantaja jucătorii cu dosarele rudelor și își făcuse propria Cooperativă, în timp ce Steaua șantaja jucătorii cu stagiul militar și se baza și ea pe o Cooperativă. 

Sunt multe mărturii care susțin că, în lipsa unui obiect de șantaj, cele două cluburi treceau la o armă mai plăcută de adversari: gențile cu bani. 

Diferența dintre cele două rivale – așa cum o înțeleg eu după sute de discuții cu personajele vremii – e că Steaua a reușit la mijlocul anilor ’80 să construiască o echipă solidă exact în fereastra de timp în care Dinamo schimba generația care a eliminat Hamburg, în 1983. Apoi, spre finalul deceniului, când Steaua a început reconstrucția a venit momentul ca Dinamo să revină și să domine fotbalul românesc. 

Artizantul acelei echipei puternice a lui Dinamo vede, însă, diferența asta într-o lumină paranoidă. Îl acuză pe Valentin Ceaușescu, fiul dictatorului, că proteja excesiv Steaua și că îi intimida pe jucătorii adverși pe tunel, înainte de meciuri, doar apărând și dând politicos mâna cu ei. 

În schimb, idolul copilăriei mele nu povestește nimic despre intrările lui în vestiarele adverse, unde uneori dicta scorul final și chiar câte goluri trebuiau să înscrie anumiți dinamoviști. Sunt povești reale, unele au fost spuse chiar în direct de antrenori sau de jucători.  

Nu credeți?

Blatul cu Bacău și ironia lui Lucescu

Uitați un exemplu de blat povestit chiar de unul dintre copiii lui Lucescu, Claudiu Vaișcovici:

“Am jucat cu Bacău, era considerată una dintre echipele noastre, și trebuia să facem 0-0. Dar jucătorii lor, știind scorul de dinainte, au băut whisky în noaptea de dinaintea meciului, iar a doua zi noi – care stătusem în cantonament – a trebuit să ratăm. Și am ratat! Scăpam și dădeam avioane peste poartă. La pauza meciului, nea Mircea Lucescu s-a luat de noi, lumea începuse în tribună să vorbească.

M-am enervat și am spus în vestiar «Ei lasă, în a doua repriză dau gol!». Și Varga, fundaș dreapta, a spus același lucru după mine.

A doua repriză, am primit o singură pasă! Și aia de la Varga. Și s-a terminat 0-0. După meci, a venit Lucescu la mine și spune «Ă, ziceai că dai gol…Ai văzut, mă, că n-ai putut?»  Îmi râdea în nas”. 

URMĂREȘTE MĂRTURIA LUI VAIȘCOVICI DE LA MINUTUL 11:26

Ce spuneți despre asta, domnule Lucescu? Dar despre povestea lui Ioan Sdrobiș, antrenor la Oțelul la meciul terminat 3-3, în care Cămătaru trebuia să dea trei goluri?

Vasile Ianul (n.red. – președintele lui Dinamo) și cu el (n.red. – Lucescu) au zis să facem 3-3, să dea Cami trei goluri (n.red. – Rodion Cămătaru). Am zis: «Bun!». Știam că dacă vin cu presiune, nu aveam nicio șansă. Șerban Necșulescu, arbitrul, ne-a și spus: «Dacă nu faceți 3-3, vă bat cu 2-0 și v-am retrogradat!» Dacă trăiește, întrebați-l! Nouă ne trebuia victoria, dar ei au zis că nu putem să batem noi. 

Am intrat înapoi în vestiar, s-a întârziat meciul zece minute. Am zis: «Bă băieți, ce facem?» Parcă îl văd și acum pe Viorel Anghelinei: «Hai, bre nea Nelu, să facem așa!». Îi spun directorului nostru să le spună că facem blat. Și vine Mircea (n.red. – Lucescu) în vestiar la noi, cu vreo trei jucători de la ei, și începe: «Dă Cămătaru în minutul 1, dă ăla în minutul 10…». 

Fabrica de Ghete numită Divizia A

Lucescu spune că Ghetele de Aur au fost luate pe bune. Aceasta este un alt neadevăr grosolan, dar spus parțial. Nu doar Lucescu și Dinamo fabricau golgeteri. Steaua a încercat și ea să-l facă Gheată de Aur pe Pițurcă, iar Sportul a avut și ea ambiții cu Hagi. 

Finalul sezonului 1985-1986 stă mărturie. Înainte de ultima etapă, Hagi și Pițurcă aveau câte 25 de goluri. Au urmat două meciuri halucinante: Universitatea Craiova – Steaua 5-4, un joc făcut cadou de campioana Europei în schimbul cât mai multor goluri date de Pițurcă, și Sportul – FC Olt 7-5, în care Hagi a dat șase goluri, iar cronicarul meciului scria că “toată lumea de pe teren a jucat pentru Hagi”. 

Să nu fiți șocați! 

În anii ’80, pe vremea când o iubeam pe Dinamo și mă uitam ca la un zeu la Lucescu, și eu credeam că rezultatele astea erau doar rodul unui fotbal extrem de spectaculos. 

Parțial, era adevărat. Fotbalul era bun, iar rezultatele s-au văzut în Europa: Cupa Campionilor din 1986, finala din 1989 și alte semifinale. 

Culisele, însă, erau îngrozitoare. 

Lucescu vine acum și ne povestește doar culisele din spatele performanțelor Stelei, și pe acelea doar parțial. Apropo de asta. Ușor, ușor, printre rânduri, se simte din interviu cum Lucescu vrea măcar o toartă din cupa urecheată câștigată de Steaua la Sevilla în 1986, acolo unde – puțini știu – a și fost în vestiar, la final, alături de Anghelache.

În Lucescu se consumă o uriașă contradicție. 

El are merite la victoria Stelei, dar tot el spune că a fost obținută cu echipe mici precum Honved sau Kuusysi Lahti. 

El era o victimă a sistemului, dar tot el era prieten cu Valentin și poza cu Nicu Ceaușescu la revelioane. 

El spune că povestea ungurului Dezso Solti – maghiarul care aranja cu arbitrii meciuri europene pentru Inter și Juventus în anii 60 și 70 – e o exagerare, dar în același timp susține că Luciano Moggi – pupilul lui Solti – i-a retrogradat Brescia cu arbitrii pentru a o salva pe Napoli. 

Pentru marile performanțe din fotbalul românesc există Lucescu, pentru eșecurile lui Lucescu există mereu alții. 

E concluzie tristă trasă de fost fan dinamovist care l-a iubit necondiționat pe Lucescu în copilărie.

• Mircea Lucescu a rememorat fotbalul din anii ’80, considerat cel mai intens deceniu din fotbalul românesc, într-un interviu maraton acordat Gazetei Sporturilor care a durat șapte ore. 
• Episodul 1: Interviu eveniment cu Mircea Lucescu: „Craiova și naționala mea au dat tonul performanței în fotbal din anii ’80”
• Episodul 2: Pe cine vede Mircea Lucescu ca artizanul performanței din 1986: „Steaua? Boloni a organizat-o, Valentin a protejat-o”
• Episodul 3: Mircea Lucescu pune Craiova Maxima peste Steaua ’86: „A avut adversare tari! Nu Kuusysi, nu Vejle, nu Honved!” + o lecție de pe Netflix
• Episodul 4: Mircea Lucescu: „În ’90, lumea ținea cu Dinamo. O depășisem pe Steaua la popularitate”
• Episodul 5: Mircea Lucescu continuă războiul cu Steaua: „Eu îmi pun in palmares și Cupa din ‘88. O merit, e a mea!”
• Episodul 6: Cum era sabotat Mircea Lucescu de rivali în Divizia A: „Ienei era selecționer și dădea indicații adversarelor lui Dinamo! Nu inventez nimic” + ce a pățit în Bănie
• Episodul 7: Mircea Lucescu despre supremația Stelei în Europa: „De-asta Dinamo n-a putut repeta rezultatele lor! Atunci s-a destrămat totul”