Mario “neiubitul”
Cei din anturajul fiului lui Iorgulescu susțin că Mario se considera un “copil neiubit” în momentele în care abuza de alcool și de droguri
“Mario e fix prototipul de băiat de bani gata, neținut în frâu. Avea figuri, suferea de interlopisme, dar când bea și trăgea începea să plângă. Plângea că nu e iubit. Că nu a fost, că e certat cu mama lui de mic”, povestește un tânăr din anturajul fiului președintelui LPF, Gino Iorgulescu.
Un fost mare internațional român, apropiat de familia Iorgulescu, le mărturisea zilele trecute apropiaților că “Mario a crescut într-o familie încercată de mari tensiuni interioare”.
Aceste mărturii sub anonimat nu sunt o încercare de discreditare a familiei Iorgulescu și nici o tentativă subtilă de reabilitare a lui Mario Iorgulescu, autorul unui accident mortal produs sub influența alcoolului și a cocainei.
Reprezintă doar mici fragmente din viața unui adult de 24 de ani care – dacă se va reface după impactul provocat la 240 de kilometri la oră – va trebui să primească pedeapsa pentru înfiorătoarea faptă comisă.
Rândurile care urmează sunt despre părinți și copii.
E o temă care revine des în literatură și în cinematografie. Ce se întâmplă cu copiii care cresc împărțiți între părinți consumați de excese? Care își trăiesc primii ani din viață – ani care le marchează sufletele pentru totdeauna – într-un mediu tensionat? Cum se maturizează copiii care se consideră neiubiți, care devin doar un accesoriu pentru părinții fericiți să le cumpere bunăvoința?
În “Neiubitul” – filmul apăsător, excepțional, regizat de rusul Andrei Zviaghințev și apărut în 2017 – există o scenă dărâmătoare de lumi moderne. Ascuns după o ușă cu geam ornamental, Alexei – un băiețel de 12 ani – asistă din umbră la o nouă ceartă devastatoare a părinților săi, aflați în pragul separării.
Când ușa se închide – iertare pentru spoiler – , camera dezvelește figura unui puști sfâșiat de conflict. Desfigurat de plâns, Alexei urlă, fără voce, o durere tulburătoare.
A doua zi, după școală, neiubitul dispare fără urmă, lăsându-și părinții să-și consume – tot dezbinați – gigantica dramă comună.
Mesajul filmului este devastator.
Zilnic, zeci sau poate sute de mii de copii își urlă în tăcere durerea. Unii dispar, alții devin epave umane, mulți, însă, maschează cum pot mai bine cicatricele traumelor din copilărie.
Cei din anturajul fiului lui Iorgulescu susțin că Mario se considera un astfel de “copil neiubit” în momentele în care abuza de alcool și de droguri.
Sub influența acestor substanțe, confirmă poliția, fiul lui Gino Iorgulescu a ucis tatăl a doi copii. Dany Vicol era de-o seamă cu cel care l-a omorât.
Distrus, tatăl făptașului a încercat să repare imaginea familiei sale și să aline durerea familiei victimei, dând două comunicate. Într-unul dintre ele, șeful LPF s-a angajat să aibă grijă de copiii șoferului mort în accident.
Exercițiul corect de imagine nu poate acoperi, însă, întrebările care ies acum la suprafață.
- E adevărat că Mario Iorgulescu a fost internat într-o clinică de dezintoxicare, dar că a fost externat de tatăl său înainte de a se vindeca de adicție?
- E adevărat că, sub presiunea unui șantaj sentimental, șeful Ligii i-a cumpărat lui Mario un Aston Martin pentru a renunța la consumul de droguri?
Până în momentul accidentului, aceste întrebări delicate erau chestiuni private. De duminică noapte, însă, ele nu mai aparțin doar familiei lui Gino Iorgulescu.
În urma acestor întrebări își face loc o a treia, timidă, la care lumea nu a găsit nici acum răspuns:
La ce vârstă responsabilitatea morală pentru faptele unui copil tulburat de ceea ce el percepe ca fiind lipsă de iubire încetează să le mai aparțină părinților?