Costin Ștucan

Ziarist 360°. Talentat, vigilent, suspicios, insistent, polivalent. Investigații, opinii, video content

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Costin Ștucan
Neuberții și paligorii

“FCSB a stat mult mai bine fizic decât CFR. S-a văzut clar că jucătorii lor aveau mintea limpede tot timpul și asta ți-o dă avantajul fizic față de adversar. Nu are importanță că jucătorii de la CFR sunt mai în […]

...

Frăsinescu, suspectul de serviciu

În doar 21 de minute ale meciului FC Argeș – Poli Iași 2-1, căpitanul oaspeților, Cosmin Frăsinescu, a comis două faulturi în careu, însă doar primul a fost sancționat de arbitrul Lucian Rusandu:

minutul 4, Gaitan pasează moale în spate, […]

...

Tănase, maestrul hipnotizator

“Văd un dans între ele, parcă e un vals vienez. Când să treacă o echipă în față, face pasul înapoi și începe din nou dansul. Iar valsează, apoi una stă iar pe loc când are șanse să se desprindă. Când […]

...

Prințul Mîșkin și „blatul” generației lui Hagi și Popescu

În era internetului, imaginile video de la meciul România – Spania 1-2, jucat pe 18 iunie 1996 pe Elland Road din Leeds, nu sunt ușor de găsit pe giganticul YouTube. Puține secvențe au mai rămas în spațiul online de la […]

...

Apărarea FCSB de lemn și geniul rotofei

0-1, 0-1, 0-1. Criza de rezultate în care a intrat brusc FCSB după un sezon pe care dădea senzația că îl gestionează neașteptat de sigur se poate adânci sau se poate spulbera etapa viitoare, cu Chindia. E simplu, fotbalul nu […]

...

Picnic drăcesc cu huligani și robocopi

Aparent, derbyul Steaua - Rapid din Liga 4 a doborât un record de asistență în fotbalul românesc în acest sezon. Ura a rămas aceeași

Permalink to Picnic drăcesc cu huligani și robocopi
duminică, 15 aprilie 2018, 1:16

Cu trei ore înainte de derbyul CSA Steaua – Rapid, Național Arena aștepta pustie o seară cum n-a mai fost vreodată în Liga 4.

Proaspăt debarcați din autocare, stewarzii aduși din zonele limitrofe erau aliniați aproape militărește pe platoul din fața sectorului E. Cu veste fosforescente, bărbații și femeile angajate pentru o seară să asigure ordinea pe stadion ascultau distrați instrucțiunile superiorilor îmbrăcați în civil.

Unul dintre șefi, iritat de telefonul care filma momentul, s-a rățoit la reporteri: “Alo, alo, de ce filmezi, bă?”.

La nici 20 de metri distanță, prin gardul verde care ține loc de intrare în sediul FRF, se zăreau crâmpeie dintr-o vestă fosforescentă. Unul dintre stewarzi urina în curtea federației, lângă placa dezvelită de Mircea Sandu la inagurarea Casei Fotbalului. Ieșit ca un uragan, paznicul federației a trebuit să aștepte. Omul avea vezica plină.

 

Certat de paznic, stewardul – un bărbat muncit, trecut de 50 de ani – a ieșit zâmbind în fața camerei. “Dacă mă trecea…”

Apoi, s-a furișat spre platoul unde colegii lui așteptau intrarea pe arenă.

Lângă ei, jandarmii din trupele speciale își scoteau echipamentul din saci negri. Câte doi, își legau curelușele de la apărătorile de brațe. În fața sectorului C unde erau așteptați fanii Stelei din Peluza Sud, un jandarm plinuț verifica în telefon dacă cagula îi e așezată cum trebuie pe cap.

  • Reporter: Ce se anunță? Ceva incidente?
  • Jandarm: Nimic. Liniște.

Același dialog s-a repetat 10 minute mai târziu în fața sectorului H. O stare de relaxare, de îmbătare cu soarele cald al sâmbetei de aprilie, îi învăluia pe bărbații scunzi sau mai înalți, acoperiți cu platoșe și scuturi.

Liniștea din arenă dădea senzația iminenței unui picnic cu robocopi.

Un aer de vacanță plutea peste cartier, dar dinspre oraș se auzeau frânturi de cântece și bătăi de tobe.

Cu două ore înainte de meci, pe poarta dinspre bulevardul Basarabiei, reporterii au filmat intrarea primilor fani din Peluza Sud. Îmbrăcați în negru, tăcuți, suporterii au mers direct la o mașină cu numere din Nordul țării, păzită de jandarmi, și și-au luat bannerele.

Ei au intrat primii în stadion. Brusc, liniștea tribunelor a fost spartă de un vuiet. “Cine ține cu Steaua vă f*** familia!”.

În sectorul opus, începuseră să intre fanii Rapidului. Mult mai vocali și mai numeroși, își anunțaseră intențiile încă de la poarta dinspre Electroaparataj: “Cine ține cu Steaua le f**** familia!”.

Picnicul se terminase.

Ingredientele pentru o noapte de pomină fuseseră lăsate la macerat și acum erau aruncate pe flacără.

Ce a ieșit e rezultatul direct al relaxării și al urii.

Prima dată a curs sânge chiar înainte de meci, când un fan – aparent rapidist – a fost lovit pe gazon unde intrase nestingherit și apoi scos pe brațe de cinci stewarzi. Avea buzele zdrobite. În primul rând al sectorului 144, câțiva copii priveau uimiți scena.

Într-o ploaie de petarde, linia frontului s-a tras haotic la tribuna a doua, unde s-au așezat amestecați rapidiști și steliști. Mulți aveau biletele cumpărate de pe net și au nimerit din neștiință în sectoarele apropiate de galeria echipei rivale.

Alții știau perfect ce au de făcut. Un grup de rapidiști a scos un banner: “FCSB e Steaua”. Furia în Peluza Sud s-a transformat în acțiune, dar responsabilitatea anihilării mesajului ironic le-a revenit steliștilor din zona de conflict.

Așa a început prima goană prin tribuna a doua în care un grup de fani steliști și-a croit drum cu pumnii până în colțul de lângă peluza rapidistă. Evident, au urmat riposta – sub privirile neputincioase ale stewarzilor – și prima intrare în arenă a robocopilor.

Efectul? Zeci de scaune de la tribuna a doua au fost părăsite de oameni pașnici, veniți să vadă un meci relaxant de Liga 4.

Zece minute mai târziu, jandarmii s-au retras discret, în timp ce pe gazon jucătorii celor două echipe căutau prudenți o cale spre poartă.

La scurt timp, amestecul de relaxare și ură s-a inflamat din nou, scânteia fiind golul de 1-0 marcat de Niculae. Bucuria rapidiștilor s-a transformat în ironie lipsită de eleganță, frustrarea steliștilor a devenit rapid furie oarbă.

Pumnii s-au pus din nou în mișcare, peluzele au început iarăși să-și scuipe nestingherite oameni pentru a alimenta zona de conflict de la tribuna a doua, în timp ce jandarmii s-au întors cu buteliile lor de anestezic înțepător.

O pânză invizibilă de gaz s-a întins peste Național Arena.

Sub ea, tensiunea a rămas captivă. Alte sute de locuri de la tribuna a doua s-au golit definitiv.

Între peluze continuau să se schimbe înjurături soioase și bannere tăioase, unele cu conținut xenofob.

Chiar înainte de pauză, Predescu a ales să șicaneze fanii Rapidului după transfomarea penaltyului. Stelistul avea deja un cartonaș galben, dar Marcel Bârsan a considerat că e mai bine să-l lase în teren, deși regulamentul spune altceva.

La pauză a fost 1-1, dar repriza a doua urma să devină un calvar pentru CSA Steaua.

Mai experimentați, jucătorii Academiei au marcat de două ori. După golul lui Burlacu, un fan rapidist cu ochelari de soare a intrat din nou pe gazon, ajungând sfidător până în fața Peluzei Sud. Până acolo, niciun stewart nu l-a întrebat de sănătate.

Ultrașii steliști au sărit și ei în teren, fără nicio greutate.

Oamenii cu platoșe au intrat din nou în acțiune.

Enervați probabil de faptul că picnicul s-a transformat în haos, responsabilii cu buteliile de gaz au apăsat cu năduf pe trăgaci. Înspre ei, drept ripostă, s-a abătut o ploaie de scaune de plastic rupte.

În mijlocul Peluzei Sud, o fată dezorientată de jetul înțepător primit chiar în față s-a clătinat vizibil. Doi băieți în negru s-au repezit să o sprijine. În jurul celor trei, scuturile și bastoane secerau spinări, făcând loc gazului să se așeze pe scaunele goale.

Dincolo, peluza vișinie jubila. “1,2,3, ne-am p**** pe ei!”.

Ca într-un film, crainicul arenei a anunțat asistența. 26.000 și ceva. “Vă mulțumim tuturor pentru prezență”.

Peste câteva minute, vocea s-a auzit din nou. Rectifica datele. Au fost 36.000 și ceva de oameni. “Vă mulțumim tuturor pentru doborârea acestui record”.

În stadion, mii de locuri erau părăsite demult.

Copii cu gâturile iritate de gaz le cereau taților să plece acasă.

Când Bârsan a fluierat, lumea în tribune era deja sătulă de fotbal și de gaze lacrimogene. Mai puțin fanii Rapidului care și-au primit favoriții în mijlocul lor prin spărturile din panourile de reclame.

În fața lor, portarul Ștefan Ciuculescu călca ostentativ în picioare un steag cu numele Stelei. Nervos, Constantin Schumacher l-a oprit și l-a trimis spre galerie. Dincoace, în Peluza Sud, ura n-a mai avut energie să răspundă. Fanii steliști le strângeau mâinile copiilor din echipă.

Un sfert de oră mai târziu, nocturna a început să se stingă.

Ultimii rapidiști și steliști au părăsit arena, lăsând în urma lor scaune rupte, zeci de kilograme de hârtii împrăștiate printre rânduri, sute de urme de explozii, steaguri și fulare arse, salivă și sânge.

Aparent, derbyul Steaua – Rapid din Liga 4 a doborât un record de asistență în fotbalul românesc în acest sezon.

Ura a rămas aceeași.

PS – Uitați-vă acum cu atenție la fotografia care deschide aceste text. Priviți cum – undeva în stânga pozei – un cuplu în vârstă își părăsește scaunele, panicat de incidentele produse de tinerii cu cagule.

Comentarii (69)Adaugă comentariu

Unu oarecare (3 comentarii)  •  17 aprilie 2018, 10:04

@Che Guevara: nu te supara, dar nu ai dreptate. Sunt limbi asemanatoare dar fac parte din grupe diferite: daneza si suedeza fac parte din grupul limbilor est-scandinave, iar norvegiana, feroeza si islandeza din cel west- scandinav. Sunt diferente majore intre aceste doua grupuri. Cu limba scrisa ai partial dreptate, dar, eu etnic german fiind, inteleg si eu foarte mult daca vad un text scris intr-una dintre aceste limbi. Asa cum intelegem foarte mult daca vedem un text dintr-o limba latina. Danemarca si Norvegia au fost regate independente majoritatea timpului si s-au razboit si intre ele, le desparte Marea, au rivalitati, inclusiv sportive. Dar nu asta este problema aici. Ci diferenta de mentalitate dintre nordici si spanioli sau italieni. Ei nu vor face niciodata asemenea circ. Te asigur ca danezele si-au dorit calificarea in Finala, nu au mers acolo ca mielul la taiat. In tur a fost 34-31 pt ele. Puteau sa refuze, exact ca spaniolii, jucarea meciului. Au mizat insa pe corectitudinea arbitrilor. Spaniolii au mizat doar pe scandal. L-au inceput cu saptamani inaintea meciului. Asta e diferenta. Stucan a scris un articol fara sa priceapa rugby, fara sa se documenteze, fara sa verifice, fara sa vada meciul respectiv. Asta il descalifica total ca jurnalist. Despre asta e vorba. Poti sa te uiti si vei vedea ca arbitrul roman NU a gresit decisiv in defavoarea spaniolilor. Au jucat execrabil. Lor le-a ars de scandal, nu de meci.

Che Guevara (31 comentarii)  •  17 aprilie 2018, 22:03

1. Sunt de acord cu faptul ca spaniolii au avut chef de scandal. Dar stiu si ca Hategan e arbitrul european care greseste cel mai flagrant. Poate ca arbitrii de la rugby au arbitrat corect. Dar daca au urmat exemplul Hategan? 2. Limbile daneza si norvegiana erau aceeasi limba in trecut, cand cele 2 tari s-au despartit s-au construit si diferentele de pronuntie. Au incercat si modovenii de peste Prut asta. Si la fel au facut si fostele republici iugoslave. Nu vreau sa intru cu tine in detalii dar chiar stapanesc bine de tot subiectul. Cauta pe wikipedia Kalmar Union sa vezi despre ce este vorba. Nu zice nimeni ca danezele nu au vrut sa se califice. Am spus ca nu e o tragedie pentru ele ca nu s-au calificat in finala. Pentru ca se pot califica anul viitor. Oricum danezii merg, de regula, in finale cand e vorba de handbal masculin sau feminin. In ultimul timp au inceput si norvegienii sa stea "la masa bogatilor" cand e vorba de hadbal dar, in orice caz, pentru Danemarca handbalul este cum era gimnastica pentru Romania in anii 80-90 - sportul care asigura medalii la orice nivel.

Comentează