Nu-i mai numărați banii lui Mircea Lucescu!

La 75 de ani, din nou pe bancă. Din o mie de alte motive până la cel financiar

Trei milioane de euro pe sezon! Doi ani și apoi, probabil, încă unul. Nouă milioane, așadar! Cu prime, cu bonusuri, trece lejer de zece milioane. Nu se mai satură! E ochiul dracului banul ăsta! În loc să-și vadă de bătrânețe, să-și crească nepoții, el umblă prin Ucraina după milioanele lui Surkis! Chiar dacă suma reală e ceva mai mică, tonul multor comentarii sună cam așa.

78 la final de contract

E o judecată care a început să împăienjenească peisajul de vreo două zile, de când s-au finalizat discuțiile cu Dinamo Kiev. Multă lume îi numără banii lui Lucescu, și abia apoi se gândește cum de un mare club european, fie el chiar și est-european, se încumetă să semneze cu un antrenor care miercurea viitoare, pe 29 iulie, face 75 de ani.
La finalul primelor două sezoane, certe prin contract, va avea 77 de ani, iar la finalul celui de-al treilea, dacă va fi să fie, va avea 78. Aproape octogenar!

Străbunicul vrea să muncească

Nu nepoții ar trebui să și-i crească nea Mircea, ci strănepoții. Nepoții sunt mari și au deja copii. Dar, de un an și ceva, de când a plecat de la naționala Turciei, seniorul nu-și dorește altceva decât să antreneze din nou. Nu poate trăi altfel decât antrenând. Poveștile cu consilier, director tehnic, președinte de onoare și alte funcții decorative nu sunt pentru el.
Ruginește, pur și simplu și, vai!, are timp să intre în polemici dialectice despre ce-a fost acum mai bine de treizeci de ani. Dacă Lucescu avea echipă, nu stătea el să despice în patru firul Epocii de Aur! N-a avut, și iată ce-a ieșit!

Putea fi Basel

Puțini știu că pe la sfârșit de mai, spre iunie, Lucescu a fost în discuții avansate cu FC Basel, multipla campioană a Elveției. S-a corespondat intens, în franceză (nea Mircea își redacta singur răspunsurile, stăpânește domeniul), dar n-a fost să fie. Poate și pentru că nu s-au legat lucrurile cu helveții, a decis acum să meargă la Kiev și să devină primul antrenor din afara spațiului ex-sovietic din istoria clubului.

Percepție asupra vârstei

Unii, la cincizeci de ani se simt osteniți de viață. Alții, la 70, 75 și chiar 80 sunt încă „verzi”. Vorbim aici de „populația civilă”, nu de cei din fotbal. La fotbal poți fi verde, după o anumită vârstă, fără să trebuiască să stai neapărat pe bancă. Președinte de club, analist tv, sunt ocupații onorabile pentru foștii antrenori galonați, ajunși la o anumită vârstă. Cârțu, Andone, Cornel Dinu, exemple există.

Rezultatul de duminica viitoare

Dacă ai fost antrenor, dar nu mai ești, te afli totuși în miezul evenimentelor. Faci parte din fenomen, iei problemele clubului pe piept, apari la tv, cauți jucători, vii cu idei, te pui la dispoziția celorlalți cu experiența deceniilor în care ai transpirat acolo, jos, pe bancă. Dar nu mai depinzi nemijlocit de rezultatul de duminica viitoare. E adevărat că nu-ți mai reproșează nimeni înfrângerile, dar nici nu mai ai tu meritul principal al victoriilor.

Tensiunea fără tensiometru

Asta vrea Mircea Lucescu, așa concepe el viața, pe toată lungimea ei. Să aibă treabă toată săptămâna, de dimineața până seara, iar la finalul ei să trăiască tensiunea meciului. Să-și verifice propria tensiune arterială (la o anumită vârstă e bine să faci asta zilnic) nu cu tensiometrul înfășurat pe braț, ci cu întâmplările de pe gazonul de care te desparte doar limita punctată cu var a spațiului tehnic.
E o metodă infailibilă de monitorizare a sănătății, mai eficientă decât număratul banilor. De asta au grijă alții.