Fotbal ↓

Mihai Stoichiță s-a întors la Steaua, pentru a doua oară, în 27 martie 2012, înaintea etapei cu numărul 24. Cu precădere suporterii de la peluze i-au făcut zile fripte încă din prima zi!

Deranjați că a venit după Ilie Stan, favoritul lor, au strîmbat din nas și pentru că Stoichiță a acceptat fără fasoane propunerea lui Gigi Becali. De parcă trebuia să se fi tîrguit?! Ca atare, considerîndu-l oportunist, s-au grăbit să-l fluiere, ba și să-l strige Slughiță!

Cel supranumit Lippi și-a văzut însă de treabă. Dacă n-a pus la inimă huiduielile, n-a căzut pe spate nici la laude. A continuat să trăiască și să lucreze ca un om normal, pregătit sufletește de victorii, dar și de înfrîngeri.

Nu și-a pierdut capul nici cînd i s-a re-proșat că a primit indicații de la patron, pe celular, în timpul partidei cu Rapid din Giulești! Deși nu i-a convenit, și-a păstrat calmul, n-a sărit cu gura. N-a răspuns niciodată la înjurături. Dimpotrivă, a înghițit în sec și a mers mai departe. Muncitor, inspirat, norocos.

Spre deziluzia unora, cu el pe bancă, echipa roș-albastră a început să convingă de la meci la meci și, încă mai important, să cîștige. A obținut 23 de puncte din 30 posibile, 76.7 la sută procentaj de reușită, bilanț care-l plasează pe Mihai Stoichiță în fruntea actualilor tehnicieni din Liga 1, dar și înaintea tuturor antrenorilor trecuți prin Ghencea după 1989.

Ca să comparați, randamentul lui Ilie Stan a însemnat 68.9 la sută. Într-un clasament întocmit pe baza rezultatelor din ultimele 10 partide, Steaua se află pe locul 2, în urma Vasluiului și înaintea Chiajnei, ocupantele podiumului fiind, opinia mea, singurele care au jucat bine fotbal pe parcursul returului.

Cînd scriu rîndurile de față, habar n-am cum se va încheia campionatul, deci nici pe ce poziție va termina Steaua. Ca să fiu sincer, nici nu mă interesează în mod special.

Un lucru mi se pare însă clar și insist asupra lui într-un moment în care mulți dintre suporterii inițial ostili și-au schimbat părerea: deși n-a lucrat în condiții ideale, incluzînd aici aerele de cunoscător și imixtiunile finanțatorului, Stoichiță a demonstrat că știe meserie. Că e antrenor. Dar și bărbat, stăpîn pe el însuși.

Fostul internațional Gino Iorgulescu a sărbătorit marți împlinirea a 56 de ani, prilej cu care l-am revăzut pe Cosmin Olăroiu. Încoronat recent campion al Emiratelor Arabe Unite cu Al Ain, echipă cu care a cucerit titlul din primul sezon, deși a luat-o din zona retrogradării, Oli pare să se fi îngrășat 4-5 kilograme.

Probabil și din pricina renunțării la fumat. Nu se întristează însă, fiind convins că va reveni în scurt timp la greutatea obișnuită. Altminteri, vineri va pleca înapoi la Abu Dhabi. E convins că va continua la Al Ain deoarece i s-a oferit o mărire a salariului pînă la 4 milioane de euro anual, dar și pentru că “lucrez într-un club organizat impecabil, cu mult peste cele pe la care am trecut”.

Între altele, am aflat că Al Ain a recurs și la serviciile unui specialist în analiză psihologică, în evaluare, drept pentru care, vizînd creșterea randamentului jucătorilor, l-a angajat pe englezul Liam Weeks! Cam ca la noi, nu?!  Mărturisesc că multe dintre cele auzite de la Olăroiu m-au impresionat. Sau măcar m-au surprins. De pildă, mi-a mărturisit că, deși lucrează de aproape un an la Al Ain, încă nu l-a întîlnit pe președintele clubului, prințul Mohammed Bin Zayed Al Nahyan, șeful Emiratului Abu Dhabi! Nu l-a întîlnit deloc!

Am consemnat: “Avînd și alte sporturi, clubul e dirijat de un Comitet Director format din 7 oficialități de rang înalt, iar fotbalul se bucură, firește, de un staff conceput și alcătuit în stil european. El cuprinde inclusiv un manager care ține legătura cu președintele și cu care colaborez excelent. Pe președinte nu l-am văzut însă niciodată în persoană, n-am dat niciodată mîna cu dînsul, de aceea mi-e teamă că ar putea apărea neanunțat la stadion și n-am să-l recunosc! Într-adevăr, mi-a transmis felicitări cu ocazia cîștigării campionatului, dar atît”.

Evident că discuția nu s-a încheiat, eu întrebînd de cîte ori i-a făcut prințul echipa, i-a cerut să scoată vreun jucător de pe teren sau l-a criticat la televizor?! Olăroiu a izbucnit în rîs, după care a schimbat subiectul.  Orice comparație cu ce se întîmplă în fotbalul românesc e forțată, trasă de păr. Chiar neavenită.

Fac parte dintre adversarii lui Mircea Sandu, dintre contestatarii acestuia. L-am criticat uneori cu blîndețe, alteori cu asprime, dar mai ales cu asprime, deși ne cunoaștem de 4 decenii. Pe cînd eram amîndoi tineri, am susținut titularizarea lui în reprezentativa de juniori înaintea lui Viorel Năstase, ulterior plecat în Italia și dispărut din aria performanței. Cum momentul respectiv a atîrnat greu în cariera sa, mă îndoiesc că l-a uitat.

Faptul că din 1990 încoace, cu precădere în ultimii ani, l-am atacat pe cel supranumit Nașu’ nu mă împiedică să-i recunosc marile merite, de netăgăduit, privind obținerea și organizarea finalei Europa League. Dacă Mircea Sandu n-ar fi pătruns în conducerea UEFA și nu s-ar fi străduit pentru aducerea finalei, cu siguranță că ea s-ar fi disputat în altă parte.

Așa, am intrat și noi în rîndul lumii civilizate, iar despre capitala României și despre locuitorii ei s-a vorbit elogios în Spania, dar și pe întreg continentul.  Ca atare, după ce m-am ridicat în repetate rînduri contra Nașului, acum mi se pare absolut firesc să-l laud, chiar să-i mulțumesc. Inclusiv pentru că a pledat și a acționat pentru construirea Arenei Naționale, stadion de care ne declarăm astăzi atît de mîndri! Dincolo de slăbiciunile Cezarului, să-i dăm ceea ce i se cuvine!

Dintre numeroasele erori atribuite lui Mircea Sandu pe parcursul celor 6 mandate, cea mai mare, imposibil de justificat, se  leagă de excluderea Universității Craiova, abuz la care președintele a contribuit mai tare ca oricine. În 20 iulie 2011, șeful  Ligii și 9 membri ai Comitetului Executiv au votat dezafilierea, însă senzația a fost că Nașu’ a tras sforile, nu Dragomir. Nașu’ i-ar fi asmuțit pe ceilalți, el i-ar fi montat!

Din pricină că Adrian Mititelu n-a ezitat să-l înfrunte public, uneori l-a și jignit, Mircea Sandu s-a supărat pe patronul Științei și a decis să-i arate că s-a luat de piept cu cine nu trebuia. Din păcate, a reușit să se răzbune, numai că și-a atins scopul în afara unor argumente solide, în afara Regulamentului și chiar a bunului simț!  Lovind într-un om, a lovit într-una dintre cele mai iubite echipe din istoria fotbalului nostru și, inadmisibil, în milioanele ei de suporteri.

Nu mai reiau detaliile decapitării Craiovei, dar mă opresc asupra subiectului în ideea că Adunarea Generală a FRF va analiza luni cazul, urmînd să se pronunțe pe marginea hotărîrii CEx, evident incorectă, forțată, trasă de păr. Deși există riscul ca Mircea Sandu să manipuleze din nou scrutinul, mă aștept să n-o facă, ba chiar, de ce nu?, să intervină în favoarea Universității!

Să se fi convins că a judecat strîmb și să bată în retragere, să încerce să repare ce a stricat, să îndrepte. Nașu’ are obligația să înțeleagă că e grav să comiți o greșeală, însă infinit mai grav e să persiști în ea.

Încep cu Cosmin Olăroiu pe considerentul că, fiind născut în 1969, e cel mai tînăr dintre cei despre care scriu azi. Campion al Arabiei Saudite cu Al Hilal în 2008, tehnicianul amintit a recidivat deunăzi în Emirate, unde Al Ain și-a asigurat titlul cu 3 etape înaintea încheierii stagiunii.

Ovaționat de suporteri, purtat pe brațe de propriii jucători, inclusiv de starul Mirel Rădoi, Oli s-a bucurat cu decență. Surprinzător, a vorbit foarte puțin despre el, aproape deloc. Le-a mulțumit “oamenilor care au avut încredere în mine și m-au adus aici”, modestie ce n-a trecut neobservată. Încîntat de succes, dar și de atitudinea lui Olăroiu, șeful clubului a declarat că nu se va uita la bani pentru a-l păstra pe “cel mai valoros antrenor din zonă”. A lăsat să se înțeleagă că-i va mări acestuia salariul de la 1,7 milioane de euro pe an la 3 sau chiar la 4! O căruță de bani, nu altceva!

Mergînd mai departe, i-am auzit pe mulți reproșînd Gazetei, presei în general, că exagerează cu laudele la adresa lui Dan Petrescu  De unde și întrebarea: ce-o să mai inventați dacă Dan chiar va reuși să cîștige încă un campionat după cel cucerit cu Unirea Urziceni?!

Kuban Krasnodar s-a calificat în play-off cu emoții și ocupă numai locul 8, ceea ce nu pare vreo lovitură. Iar performanță, nici atît. Dar e, ținînd cont că Petrescu a promovat dintr-un foc formația galben-verde în Premier League, ba le-a și încurcat acolo socotelile favoritelor din Moscova și din Sankt-Petersburg, echipe infinit mai cunoscute și mai bogate.  “Petrescu a făcut miracole la Krasnodar”, nota recent publicația KM, menționînd că ȚSKA și Spartak Moscova ar fi interesate de el, dar și tentate să-i ofere contracte generoase. Pentru a nu-l pierde, Kuban i-a fixat însă lui Dan o clauză de reziliere cifrată la 3 milioane de dolari!

Ca de fiecare dată în ultima vreme, lista antrenorilor români de succes ar trebui deschisă cu Mircea Lucescu, clasicul în viață care a cucerit duminică seara Cupa Ucrainei, ridicînd la 13 numărul trofeelor obținute în 8 ani la Donețk: pe lîngă Cupa UEFA 2009, a mai luat 5 titluri, 4 Cupe și 3 Supercupe. Acestora urmează să li se alăture, joi, cel de-al 6-lea titlu în cazul în care Șahtior, cu Răzvan Raț titular, va trece pe Donbass Arena de PFK Aleksandria, deja retrogradată. Ar fi o bombă, dacă nu o minune, să se întîmple altfel, dar e greu de crezut.

Nu mă îndoiesc că unii cititori îmi vor reproșa că textul de față mai degrabă repetă niște lucruri cunoscute. Posibil să fie așa, nu neg, cu observația însă că mi-am propus numai să atrag atenția asupra unor compatrioți care ar merita un plus de respect, de prețuire, în ideea că aduc mai multe servicii țării și imaginii ei decît oricare alții. De fapt, ei sînt adevărații ambasadori ai României, iar cînd ne plîngem că fotbalul nostru e la pămînt, n-ar strica să ne gîndim la ei. Asta ar trebui să ne dea speranțe.