O finală de uitat

La Madrid, Liverpool a câștigat pe merit UCL devenind astfel, după o pauză de 14 ani, campioana Europei

Pentru a șasea oară în istoria unui club ce sărbătorește luni 127 de ani de la înființare. Scriu pe merit, deoarece „roșiii” antrenați de charismaticul Klopp au etalat un plus de valoare. Ceea ce se știa, Liverpool fiind socotită favorită în duelul cu Tottenham. Care a jucat mai mult, a avut 61% posesie, dar nu și mai bine. Dovadă că a tras puțin la poarta lui Alisson și a ratat prima ocazie de gol doar la jumătatea reprizei secunde, prin sud-coreeanul Son.

Pe The Reds i-a ajutat și faptul că slovenul Skomina le-a acordat, încă din secunda 23, o lovitură de la 11 metri. Practic, meciul a început de la 1-0 pentru Liverpool. Decizia „centralului”, care a fluierat henț la Sissoko, a stârnit o întreagă polemică. Probabil ați citit că unii foști arbitri spanioli de top i-au dat dreptate. Alții au considerat că s-a pripit.

La noi, Crăciunescu și Balaj au apreciat că Skomina a procedat regulamentar. Nu le poți pune la îndoială competența, deci n-ai cum să-i contrazici. Totuși, din ce știam eu și nu numai, la henț trebuie să existe intenție. Obligatoriu, așa precizează cartea. Ori, mai nou, jucătorul să nu-și mărească suprafața corpului. Sâmbătă, într-adevăr, mingea i-a sărit lui Sissoko din piept în braț, doar că mijlocașul francez n-a lăsat nicio clipă impresia că ar fi vrut să joace mingea cu mâna. Și-atunci, unde a fost intenția?!, permiteți-mi să întreb și să mă mir, chiar dacă VAR a confirmat opinia arbitrului sloven. Sincer, nu prea mai înțeleg când se acordă henț și când nu.

Cu 1-0 din start, Liverpool a preferat să tatoneze, să conserve avantajul. Ca atare, Klopp n-a mai forțat, a întărit defensiva cu Milner în locul lui Wijnaldum. Din păcate, deși a deținut inițiativa, Tottenham n-a reușit nimic deosebit și partida s-a desfășurat ca una de rutină, nespectaculoasă. Mai degrabă anonimă. A mai condimentat-o pătrunderea pe teren a unei tinere îmbrăcate sumar, în costum de baie, atât că n-am văzut imagini pe micile ecrane, operatorii mutând repede camerele! FIFA și UEFA interzic asemenea imagini „imorale”. Exces de zel, pudibonderie ori amândouă?

Destui îl acuză pe Pochettino că a pierdut duelul din cauză că l-a introdus târziu, abia în minutul 66, pe Lucas Moura, autorul senzaționalei triple din returul de poveste cu Ajax de la Amsterdam. Și că nu l-a schimbat, celălalt reproș fundamental, pe Harry Kane, absent din 9 aprilie, accidentat la gleznă. Poate că tehnicianul argentinian a greșit. Totuși, haideți să fim drepți, cine s-ar fi dispensat într-un asemenea meci de un vârf care a marcat în actualul sezon 24 de goluri și a dat 6 assist-uri în 40 de întâlniri, ba mai e și căpitanul naționalei? Cu certitudine, nu cei ce-l critică în prezent pe Pochettino și-l trag de mânecă. Ei fac parte dintre vitejii care se-arată în urma fiecărui război.

Am auzit la BBC un comentator spunând despre finala de la Madrid că „este una de uitat”. Oare? Chiar dacă i-a lipsit acea doză de fantezie tipic latină, de exuberanță, ea a plăcut cât a plăcut prin angajament. Prin îndârjire. Prin bărbăție. Iar fanii „roșilor” n-o vor uita, cum n-o va uita nici maestrul Jürgen Klopp, la prima finală continentală câștigată după trei pierdute.

Așa se rânduiesc lucrurile în fotbal de când lumea: fanfara cântă doar pentru învingători. Pentru cei de la Liverpool, care au avut mai multă calitate.