Mulțumim frumos!

Recunosc că pentru întâia oară după multă vreme, poate chiar în premieră absolută, am văzut o partidă de tenis cap-coadă, atent nu numai la scor, ci și la cel mai mic detaliu.

În ciuda pierderii primului set și a începutului poticnit din următorul, nu mi-a fost însă teamă pentru Simona. Deloc, niciun pic. Există martori ce pot confirma că atunci când constănțeanca a egalat la 2, am spus „Gata, a câștigat finala!”.

Pe ce m-am bazat? Pe o condiție fizică evident superioară, pe o inteligență și o ambiție deosebite. Dar și pe sprijinul celor vreo 3.500 de români prezenți, din 15.000 de spectatori, în tribunele arenei Phillip Chatrier de la Roland Garros. La sfârșit, pe când Simona încerca să-și strunească lacrimile de bucurie și nu prea reușea, în cinstea ei, a învingătoarei, s-a intonat „Deșteaptă-te, române!”.

Dacă s-a cântat imnul în onoarea unei mari campioane, el s-a adresat și entuziaștilor ei compatrioți din public. Într-un fel, s-a cântat și pentru noi, cei de acasă, care am suferit, am sperat și am exultat în fața televizoarelor. În numele lor, mai fac o reverență și zic „Mulțumim frumos, Simona!”.

După care, cuviincios, le cedez cuvântul specialiștilor.