Vechea gardă

Are dreptate Nicușor Stanciu când declară, după acest 3-2 cu Chile de la Graz, că „rezultatele pozitive dau încredere”. Naționalei noastre chiar îi prinde bine să fie mai sigură pe ea, confientă, înaintea startului din Liga Națiunilor. Iar succesele, lege […]

Are dreptate Nicușor Stanciu când declară, după acest 3-2 cu Chile de la Graz, că „rezultatele pozitive dau încredere”. Naționalei noastre chiar îi prinde bine să fie mai sigură pe ea, confientă, înaintea startului din Liga Națiunilor. Iar succesele, lege nescrisă în fotbal, nasc alte succese.

Stanciu nu mai are dreptate în clipa în care afirmă că „nu contează că ei au jucat în inferioritate”. Să mă ierte Nicușor, cel mai activ la testul din Austria, dar nu-i de omis faptul că sud-americanii au evoluat în 10 încă din minutul 30. După cum nu trebuie uitat nici că ei au aliniat o garnitură de rezerve, cu un portar, Collao, adus din liga secundă! Într-adevăr, lui Contra i-au lipsit Chiricheș, D. Grigore, R. Marin, Pintilii și Fl. Andone. Dar omologul său de pe banca adversă, columbianul Rueda, n-a inclus în lot nicio vedetă, niciuna! Deși am numărat 10 absențe, Bravo, Vidal, Vargas, Valencia, Beausejour, Isla, Jara, Aranguiz, Marcelo Diaz și Al. Sanchez, nu-i exclus să fi sărit vreuna.

Totuși, logic e să ne declarăm mulțumiți de izbânda de la Graz. Care trebuie lăudată, fie și numai deoarece băieții noștri au reușit să întoarcă scorul de la 1-2. În asemenea situații, se vorbește despre dăruire. Chiar despre caracter. Pe de altă parte, în ciuda superiorității numerice, „tricolorii” nu și-au impus jocul. S-au chinuit în mediocritate, ba au și primit două goluri având un om în plus, inadmisibil pentru o echipă cu pretenții. Dar oare mai e, renunțând la orice ironie, România o echipă cu pretenții?

Evident că totul e bine dacă se termină cu bine. La Graz așa s-a terminat. Nu putem trece însă cu ușurință, n-ar fi normal, peste prestația neconvingătoare a majorității elevilor lui Contra, pe alocuri slabă, anemică. De pildă, vinovat la amândouă golurile marcate de chilieni, Nedelcearu a părut uneori din alt film. În opinia mea, la fel au dezamăgit Cicâldău și Rotariu. N-au impresionat nici Nedelcu, Grozav și Țucudean. Surprinzător, întârziind plonjonul, Tătărușanu a comis-o la golul lui Reyes, după cum și Săpunaru a greșit câteva intervenții simple. Nici ei n-au fost în apele lor.

Unii îi vor găsi scuze lui Contra, circumstanțe atenuante, că a împrospătat efectivul. Că i-a titularizat întâia oară pe Nedelcearu, pe Cicâldău și pe Nedelcu, că le-a oferit lui T. Băluță și lui Pușcaș șansa debutului. Foarte frumos, încurajator. Atât că întinerirea reprezentativei nu trebuie să devină un scop în sine. La națională se ajunge, sau ar trebui să se ajungă, în funcție de valoare și de formă, nu de etate.

În fine, amicalul cu Chile nu s-a câștigat cu noul val, ci cu vechea gardă. A fost nevoie să fie introduși, inspirația băncii tehnice, Chipciu (29 de ani), Deac (32) și Budescu (29) pentru ca partida să capete o turnură favorabilă nouă. De altfel, ultimii doi și-au trecut numele pe lista marcatorilor. Am mai scris pe tema asta, deci nu mai insist. Amintesc în treacăt că proaspăta campioană a României, CFR Cluj, a triumfat având una dintre cele mai ridicate medii de vârstă din L1: 28,3 ani, dacă-i luăm în calcul pe cei din lot care au bifat măcar un meci.

Contra a reușit a cincea victorie din 7 partide ca selecționer. Corect, victoria n-a stârnit entuziasm, dar ea întărește ideea, exagerez?, că naționala noastră se află pe o pantă ascedentă. Că are atitudine, moral și resurse, deci promite. Iar Contra, prin prisma celor 5 succese, trebuie tratat ca un învingător, spre deosebire de predecesorul său. De acord, și Daum i-a bătut pe chilieni cu 3-2, numai că, obținând doar 3 succese mari și late în 10 meciuri, el trebuie tratat ca un loser. Apropo, s-au scurs 8 luni de la demiterea lui și neamțul e în continuare șomer. Cum așa, nu se mai înghesuie cluburi celebre, în frunte cu Bayern, să-l angajeze?!