Tripleta ucigașă

De altfel, prietenia dintre cei 3 atacanți de buzunar, prelungită în afara gazonului, explică măcar în parte ascensiunea trupei lui Mangia.

Înaintea finalei Cupei am auzit de nenumărate ori și de la diverși, specialiști ori nu, că în mod normal Craiova trebuie să învingă. Deși la fel gândeam și eu, n-am fost sigur că oltenii vor cuceri trofeul deoarece nu eram convins, și nu sunt, că mai există normalitate în fotbal. Acesta e din ce în ce mai imprevizibil, mai scăpat de sub control.

Iată însă că de data asta s-a întâmplat ceea ce s-a prevăzut. Au câștigat favoriții, în ciuda faptului că n-au strălucit. Deși s-a mulțumit să exploateze slăbiciunile adversarului, Craiova s-a dovedit, conform anticipărilor, mai valoroasă, mai experimentată, mai matură. A avut un plus de calitate, dar și de șiretenie. În sensul în care a așteptat ca Hermannstadt, impetuoasă în startul partidei, să-și epuizeze doza de elan, să-și topească entuziasmul. Abia apoi, fructificând prompt erorile partenerului, și Universitatea și-a croit drum spre o victorie meritată.

Punctul forte al Craiovei l-a constituit tripleta alcătuită din Gustavo, Al. Băluță și Mitriță, letală, capabilă să răpună prin viteză și prin fantezie orice apărare. De data asta au înscris Gustavo și Mitriță, dar al treilea ponei, Al. Băluță, a inventat golul 2. A scăpat singur, numai că, în loc să marcheze el, ceea ce era floare la ureche, i-a oferit golul lui Mitriță. Moment de mare generozitate, impresionant.

De altfel, prietenia dintre cei 3 atacanți de buzunar, prelungită în afara gazonului, explică măcar în parte ascensiunea trupei lui Mangia. Explicația ar trebui completată cu realismul antrenorului, cu creșterea de formă a lui Bancu și, părere personală, cu randamentul robust al mijlocașilor Zlatinski și Mateiu. Aparent minoră, contribuția bulgarului la susținerea jocului e extrem de importantă. Adesea decisivă. De aceea n-aș ezita să-l compar pe Zlatinski, neobosit, activ în fazele-cheie, cu Pintilii. În clipa de față, ambii par de neînlocuit.

Privind galeria juveților, care a împins iarăși echipa de la spate, nu s-au descoperit încă laudele ce s-ar cuveni adresate celor 20.000 de oameni care au luat cu asalt Arena Națională, ca să scandeze fericiți „Toată lumea știe, Cupa e-n Bănie!”. Practic, iubirea alb-albastră din poezia de suflet a lui Adrian Păunescu s-a transformat duminică în invazia alb-albastră! Datorită faptului că acești suporteri întrețin o atmosferă unică pe noul „Oblemenco”, dar și în deplasare, Craiova poate revendica titlul de capitală a fotbalului românesc actual! Dacă sunt patetic și o nedreptățesc pe CFR Cluj, proaspăta campioană, îmi cer scuze. Apreciez însă că, sub aspectul implicării, al atitudinii, al spectacolului, Craiova e number one.

La rându-i, Hermannstadt s-a prezentat onorabil. A constituit o surpriză plăcută grație organizării riguroase, așezării inteligente și mobilizării, bile albe pentru care felicitările trebuie îndreptate către antrenorul Pelici. Mai puțin spre conducătorii clubului, aceștia omițând sau refuzând să depună dosarul pentru o eventuală participare în Europa League! În rest, Sibiul a dat cât a putut duminică, n-a avut complexe ori crispări, dar n-a putut mai mult.

Deși a tras mai des la poartă în prima repriză, Hermannstadt nu și-a creat situații clare de gol, niciuna în 90 de minute! După cum niciun sibian n-a ieșit în evidență, n-a sărit în ochi! De acord cu cei care plasând-o valoric la granița dintre play-off și play-out, pretind că și-a depășit condiția de componentă a eșalonului secund și că-i posibil să reziste în Liga 1 etc. Corect, dar adevărat e și că a pierdut finala fără drept de apel.

Uite că mai sunt cazuri, fie și puține, în care fotbalul de azi mai respectă normalitatea.