Cu picioarele pe pământ

Evident că Israelul nu-i vreo putere a fotbalului mondial, din moment ce în ierarhia FIFA ocupă abia locul 94, România fiind pe 36.

„România a jucat la cel mai înalt nivel cu Israel, chiar dacă a fost un meci amical. Am văzut risipă de efort, un presing avansat în prima repriză, când gazdele au avut mari dificultăți să construiască. Este foarte bine că noul selecționer reușește să-i determine pe jucători să evolueze în acest fel. E mare diferență între ce jucau băieții cu Daum și evoluția de-acum”, a comentat Pițurcă victoria cu 2-1 de la Netanya. Practic, deși n-a pronunțat cuvintele respective, Pițurcă s-a referit la o nouă atitudine. La o altă abordare a întâlnirilor, fie ele și neoficiale.

L-am citat pe Pițurcă tocmai pentru că tehnicianul care a antrenat în 3 rânduri „naționala” și a calificat-o la Euro 2000 și 2008 e recunoscut pentru faptul că nu-i ușor de mulțumit. Tip închis, dar realist, el nu prea laudă. Mai degrabă obișnuiește să strâmbe din nas când se discută despre comportarea reprezentativei și, implicit, despre contribuția vreunuia dintre succesorii săi la izbânzile acesteia.

Ca atare, dacă Pițurcă i-a complimentat pe „tricolori” după meciul de sâmbătă înseamnă că i-a plăcut prestația lor. De asemenea, deciziile lui Contra. Firește că, situație similară cu a subsemnatului, evoluția nu l-a încântat, nu l-a sedus. Spre deosebire de numeroșii internauți care au criticat jocul băieților noștri, sau măcar ironizat, Pițurcă a reținut însă și plusurile, nu doar minusurile. Care n-au lipsit.

Evident că Israelul nu-i vreo putere a fotbalului mondial, din moment ce în ierarhia FIFA ocupă abia locul 94, România fiind pe 36. Dar, nu vă supărați, când ne-a bătut în ultimele 4 partide, de 3 ori la noi acasă, Israelul era cumva Brazilia, Germania sau Spania?! Așa că haideți să rămânem cu picioarele pe pământ și să păstrăm măsura! Ne-ar ajuta numai și să încercăm.

Declarația de mai sus mi-a adus aminte că, dincolo de excepțiile ce confirmă regula, noi suntem tentați să judecăm cu maximă asprime până și propriile succese. Câte mai există. Să le minimalizăm și chiar să le desființăm! În vreme ce străinii nu se sfiesc să-i elogieze pe performerii noștri, sportivi ori tehnicieni, destui români se înghesuie să-i conteste și chiar să-i huiduie. Ei preferă să arunce cu pietre, nu să aplaude.

Astfel, de câte ori mai pierde, jucătoarea de tenis numărul 1 a lumii coboară de la statutul de „Mândria noastră Simona” la cel de „machedoanca aia cu fițe-n cap”. La rându-i, lui Hagi i se inventează cusururi și limite. Deși Gazeta a calculat luni că peste un sfert dintre fotbaliștii convocați la primele 4 loturi naționale au trecut pe la Academia din Ovidiu, unii continuă să abereze că Hagi e un antrenor nepriceput, de duzină! Ca și când cucerirea titlului cu niște imberbi n-a constituit dovada cea mai convingătoare.

La fel s-a întâmplat în clipa în care Mircea Lucescu s-a trezit dat afară (acesta e termenul corect) de la Zenit pentru că a terminat pe locul 3. „Specialiștii” au sărit în sus de bucurie și au decretat că Lucescu a îmbătrânit. Că oricui îi era ușor la Donețk cu milioanele lui Ahmetov și alte aiureli. Degeaba s-a plâns cel în cauză că echipa din Sankt Petersburg e complicată și că liga rusă are clasă, internauții nu l-au crezut, ba chiar l-au luat în bâză.

Urmarea? Zenit l-a angajat, cu un salariu aproape dublu, pe italianul Mancini, campion în Italia cu Inter și în Anglia cu Manchester City, a investit în transferuri 80 de milioane de euro, dar a părăsit Cupa Rusiei din 16-imi, eliminată de o divizionară B, iar în campionat se află doar pe 5 (un meci în minus), la 10 puncte de liderul Lokomotiv Moscova! Strașnică afacere!

Concluzia? În ochii compatrioților, unii răi, alții invidioși ori amândouă, principalul defect al lui Lucescu, Halep sau Hagi e acela că s-au născut români.