Explicații șmecherești
Dacă ați citit editorialul lui Geambașu de miercuri, intitulat "Știre sigură. Ionuț Lupescu există", trebuie să fi remarcat că a fost unul nuanțat și inteligent.
Analizând ce l-ar determina pe actualul oficial UEFA să candideze la președinția FRF și, dimpotrivă, ce l-ar reține s-o facă, articolul ajunge la o concluzie pe care o îmbrățișez fără rezerve în contextul în care până acum s-au înscris în luptă numai Marcel Pușcaș și Victoraș Iacob.
În cazul în care vor mai concura, cum se aude, Cristi Balaj și Florin Prunea, lucrurile s-ar mai complica, iar Răzvan Burleanu ar putea să aibă dificultăți în a obține încă un mandat. Momentan însă, Geambașu pare îndreptățit să noteze că „Ionuț Lupescu este, de fapt, singura armă a oponenților lui Burleanu”. Evaluare lucidă.
Legat de asta, aș mai evidenția aspectul că editorialistul GSP nici măcar n-a pomenit despre varianta că președintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, ar fi dispus să-l sprijine pe „Kaiser” în eventuala lui tentativă. Probabil că slovenul îl prețuiește pe directorul Comisiei Tehnice a forului pe care-l conduce.
Dar atât și nimic în plus. Dacă-și imaginează cineva că președintele UEFA se amestecă în treburile interne ale vreunei federații afiliate, atunci respectivul trăiește pe altă planetă.
În măsura în care Lupescu va candida, având să se decidă repede, el va putea aștepta de la Nyon o încurajare, nicidecum o mână de ajutor.
În privința finalului articolului invocat, nu mai sunt deloc de acord cu Geambașu. Ba chiar îl contrazic după ce a scris „Caricaturizarea permanentă a președintelui în exercițiu nu doar că nu a dat rezultate. A eșuat în zona vorbelor de clacă și a bârfei”. Cum adică, e o bârfă că Burleanu a adus la „națională” un antrenor care, deși a primit un contract fără precedent, a prăbușit echipa 22 de locuri în ierarhia FIFA?!
Dar amănuntul că a instalat secretar general un tip care nu văzuse în viața lui un meci pe viu și secretar general adjunct, pentru întregirea găștii, un partener de afaceri din Buzău, astea se încadrează la vorbe de clacă sau unde?!
Mai departe, că și-a tras 92.000 de euro primă din calificarea la CE 2016, că a promis opt centre de excelență și a deschis patru, din care două deja s-au desființat după ce formațiile lor au participat fraudulos în campionat, asemenea acțiuni intră la bârfe?! Nu, sunt realități imposibil de ocolit.
Dar, selectând de pe o listă de gafe și minciuni fără sfârșit, cum ar trebui categorisită operațiunea administrației lui Burleanu de a spori cu 30-40 de persoane schema FRF după ce el însuși îl persiflase pe Mircea Sandu că a creat „o structură obeză”?!
Că departamentul de comunicare, a cărui preocupare e ridicarea în slăvi a marelui președinte și înjurarea contestatarilor acestuia pe bloguri (haideți, nu vă sfiiți!), numără 10 angajați e un detaliu. La fel și acela că, mai nou, referenții din teritoriu (plătiți de la Casa Fotbalului) sunt înlocuiți cu reprezentanți ai liceelor sportive deoarece aceștia din urmă au drept de vot, astea-s alte intrigi, nu-i așa, alte lucruri?!
Scos recent, volumul ce cuprinde realizările și proiectele federale, practic, o odă de 137 de pagini dedicată unicului conducător, anunță că au scăzut cheltuielile FRF „de la un procent de 13% din totalul cheltuielilor în 2013 (n.a. sub Mircea Sandu) la 11% în 2016”. Se omite însă intenționat că în 2016 s-a cheltuit mai mult decât în 2013, de unde calculul că 11% poate fi substanțial mai mare decât lăudatul 13%! Explicații șmecherești, menite să-i păcălească pe naivi. Doar că, să-mi fie cu iertare, nu toți suntem fraieri. Unii mai gândim cu capetele noastre și nu ne lăsăm duși cu zăhărelul.