La mustață, dar ofsaid!
Marele meci mare FC Botoșani - FCSB, confruntarea dintre ocupantele locurilor 4 și 2, a fost unul mic.
Nu pentru că bucureștenii l-au câștigat la scor de forfait, diferență parcă exagerată, ci pentru că moldovenii au dezamăgit în postura de gazde. Le-a lipsit, surprinzător, tocmai arma lor tradițională, îndârjirea. Implicarea. Agresivitatea. N-aș afirma, precum oficiali ai liderului CFR, că botoșănenii n-au vrut și au tras intenționat pe dreapta. Că s-au predat. Aș zice doar că au prins o zi slabă. Care s-a încadrat însă în tradiție, de vreme ce, din 10 partide disputate până acum, roș-albaștrii au învins în 9.
Dacă băieții lui Costel Enache nu pot invoca scuza frigului (sub zero grade) și a terenului înghețat, căci adversarii au evoluat în aceleași condiții vitrege, e dreptul lor să reclame primirea golului 1, opera lui Gnohere din prelungirile reprizei întâi. Nu știu dacă golul cu pricina, acceptați clișeul, le-a tăiat ori nu elanul gazdelor. Știu însă că el nu trebuia validat! Motivul? Înainte de a-i pasa lui Gnohere mingea primită de la Achim, Fl. Tănase se afla în ofsaid. Unul greu de sesizat, de aceea asistentul Vladimir Urzică nu-i de pus la zid, ofsaid la mustață, milimetric, dar clar, indiscutabil!
Ieșind la pauză cu 0-1, FC Botoșani a trebuit să renunțe la jocul de așteptare de până atunci. N-a găsit însă resurse să forțeze egalarea. Din contră, a mai încasat două goluri, ultimul în minutul 90Ă3, când zarurile fuseseră aruncate, iar asta deoarece a pierdut bătălia la centrul terenului. Incapabilă să construiască într-o zonă dominată de adversari, din rândul cărora s-a distins Pintilii, formația moldavă a căutat s-o ocolească prin folosirea unor baloane aeriene lungi. Nici ele însă nu i-au ieșit.
Paradoxal, înaintea luptătorilor lui Enache, despre care se presupunea că vor scoate flăcări pe nări, mai bine au stat pe picioare „balerinii” lui Dică, firavii și nu foarte experimentații Man, Fl. Tănase și, spre final, Fl. Coman. Alături de nespectaculosul Gnohere, care se mișcă precum dulapul, dar marchează din orice poziție, cavaleria ușoară a FCSB a câștigat întâlnirea.
Meritul FCSB nu constă atât în faptul că a obținut victoria, cât în amănuntul că a obținut-o în absența a 6-7 titulari! Cărora li s-a adăugat, din minutul 13, și Bălașa, victima unei rupturi. Alergând umăr la urmăr cu Moruțan, Bălașa s-a prăbușit fără să fi fost lovit și a completat lunga listă a jucătorilor roș-albaștri cu necazuri musculare mai vechi ori mai noi. Cum între aceștia figurează R. Benzar, Planici, J. Morais, Teixeira, Budescu și Alibec, rezultă că la FCSB, am dezbătut subiectul și săptămâna trecută, chiar există o problemă serioasă privind recuperarea. Recunoscută și de Dică, ea ar trebui rezolvată în perspectiva primăverii europene. În continuarea cursei, Lazio se anunță o piatră tare, dar nu imposibil de spart.
În sfârșit, felicitări de rigoare publicului din Botoșani, celor 5.000 de oameni care au sfidat gerul ca să asiste, spre mâhnirea lor, la eșecul favoriților. Dacă o asemenea prezență li se pare derizorie unora, de neglijat, le-aș reaminti respectivilor că la Juventus-Astra au asistat vineri la Ploiești doar 50 de spectatori! Mai puțini ca la un film!