Dinamo refuzat!
Surse informate pretind că întâi și întâi Negoiță i-a propus postul lui Pițurcă. Acesta a solicitat o noapte de gândire, după care a trântit ușa
Pare-se că telenovela Uite Miriuță, nu e Miriuță s-a încheiat, gruparea din Ștefan cel Mare și antrenorul menționat convenind miercuri dimineață să continue colaborarea. Asta după ce, cu o noapte înainte, președintele clubului, Alexandru David, sugerase iminenta despărțire. Chiar dacă Miriuță n-a prăbușit echipa, întrucât a luat-o de la Contra pe locul 7 și a menținut-o pe aceeași poziție, demiterea lui n-ar fi surprins foarte tare în condițiile în care, cu băimăreanul la timonă, „câinii” au adunat în 8 etape numai 8 puncte! Adică doar o treime, puțin pentru pretențiile lui Dinamo. Foarte puțin, dezamăgitor.
Ce m-a surprins neplăcut, oare numai pe mine?, a fost modul în care președintele, altminteri inteligent și instruit, a încercat să explice eventualul divorț. Sesizând că Miriuță a manifestat unele dubii cu privire la posibilitatea accederii în play-off, David a folosit declarația acestuia ca argument pro mazilire. Deși a catalogat-o „declarație nefericită, dată la cald”, a scos-o în față. A exploatat-o la maximum. N-a spus-o direct, însă a lăsat să se înțeleagă că, dacă se îndoiește de atingerea obiectivului, Miriuță trebuie să plece! Pasămite, nu mai corespunde!
Tânăr de calitate, David are un cusur, e străin de fotbal în genul lui Burleanu. Ex-redactor șef al ziarului gratuit Ring, dispărut de pe print în iunie 2016, AD a ajuns la Dinamo nu grație priceperii în domeniu, ci prin prisma apropierii de frații Negoiță, de Ionuț. Iar cine-și imaginează că-i simplu să conduci un club de fotbal se înșală amarnic. Oricum, tentativa de a-l scoate pe Miriuță țap ispășitor, când vinovățiile s-ar fi cuvenit împărțite în Groapă, n-a dat bine.
Două sunt, în opinia mea, cauzele din pricina cărora, à contre coeur, Dinamo și-a păstrat totuși antrenorul. Unul ar consta în aceea că, dacă l-ar fi pus pe liber pe Miriuță, care ar mai putea lucra până în vară doar la Chiajna, de unde a venit, trebuia să-i achite clauza de reziliere cifrată la 50.000 de euro. Adăugând salariile, întreaga sumă ar fi bătut la 70.000, bani pe care Negoiță nu vrea să-i plătească. Sau de care nu dispune într-un moment în care se agită să vândă clubul, dorind pe el circa 5 milioane de euro. Am scris asta recent, așa că nu mai dezvolt ideea că anunțul investitorului a mâhnit și demoralizat suflarea roș-albă. Inclusiv pe jucători și, nu în ultimul rând, pe suporteri.
Al doilea motiv e acela că Dinamo n-a găsit un tehnician de încredere, cunoscut, cu care să-l substituie pe Miriuță. Surse informate pretind că întâi și întâi i-a propus postul lui Pițurcă. Acesta a solicitat o noapte de gândire, după care a trântit ușa. Nefiind ispitit de bani, căci nu le duce lipsa, fostul selecționer nici măcar n-a mai intrat în negocieri. Adept al unei discipline riguroase, trebuie că s-a speriat de debandada și de boemia ce domnesc în Ștefan cel Mare.
A refuzat apoi și Claudiu Niculescu, deși inițial, marți seara târziu, ar fi zis da. Dinamovist trup și suflet, triplu campion cu „câinii” și câștigător al altor 4 trofee, Claudiu s-a sucit. Astfel, a rămas la Voluntari, cu care a cucerit Cupa României și Supercupa în 2017. Conform unei păreri mai largi, a procedat înțelept când a apreciat, just, că nu-i o conjunctură favorabilă să opteze pentru Dinamo, club cu moralul la pământ, dar și fără dare de mână. La 41 de ani, Niculescu mai poate aștepta. Sigur că într-o zi îi va veni rândul. Nu s-a grăbit, altă informație neoficială, și pentru că Dinamo i-a propus doar 6.000 de euro lunar, bani pe care îi ia în prezent. Chiar mai liniștit, nu cu atâta bătaie de cap.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele