Nu mai trageți în Alibec!
Faptul că FCSB și-a asigurat joi seara prezența în primăvara europeană, ba a și obținut cea mai rapidă calificare din istoria fotbalului nostru, vorbește de la sine.
Orice elogiu devine de prisos. Pe de altă parte, să judecăm că returul cu Beer Sheva a fost mai echilibrat decât turul, din care cauză egalul de pe Arena Națională merită socotit echitabil. Tocmai pentru că el convenea, prin prisma rezultatelor și a perspectivei, trupei lui Dică, acesta nici n-a forțat în final.
Conștientă că-și joacă ultima șansă de a rămâne în cursă, formația vizitatoare a lăsat o impresie mai bună decât pe teren propriu. Între altele, campioana Israelului a avut o posesie superioară la București, 53 la sută. Stilul ei a fost mai degrabă cinic, însă folositor. Oare cum se spune în ebraică scopul scuză mijloacele?
Totuși, Beer Sheva ar trebui să-i mulțumească brigăzii de arbitri că a plecat cu punctul care o menține în cursa pentru 16-imile Europa League. Pentru că, la 1-1, turcul Halis Ozkahya le-a refuzat roș-albaștrilor un 11 metri vizibil și de pe Marte! Dar nu numai pentru asta. Și deoarece un „central” mai exigent l-ar fi eliminat mai întâi pe Elo (minutul 5, intrare violentă la Junior Morais), apoi pe Tony (26, i-a spart capul cu cotul lui Enache), decizii care, firește, ar fi putut duce partida în altă direcție.
Dar gafa arbitrilor otomani, una de dimensiuni astronomice, s-a petrecut în minutul 54. La un atac declanșat de Teixeira, Budescu a șutat spre buturile părăsite de Goresh, iar fundașul Elo, aflat în fața liniei porții, a respins balonul cu brațul stâng, penalty și eliminare fără echivoc! Clare ca lumina zilei!
Există într-un meci ori în altul faze controversate. Nici analizate cu lupa, ele nu întrunesc unanimitatea. Sunt judecate într-un sens, dar și în cel opus. Secvența la care m-am referit nu aparține însă categoriei respective, ea nelăsând loc de interpretări, de dubii. Să admitem că, prins în celălalt colț al careului, „centralul” Ozkahya n-a putut distinge dacă Elo a jucat sau nu mingea cu mâna. Corpul fundașului l-a împiedicat să vadă. De acord, dar asistentul Kan Ekrem și, mai ales, arbitrul adițional, plasat la doar 5 metri distanță, ce-au păzit?! Ambii au avut orbul găinilor?! Ei au comis, ca să încheiem discuția, o eroare imposibil de justificat și de iertat.
Cel mai emoționant moment al întâlnirii s-a petrecut odată un schimbarea lui Alibec, când publicul, nemulțumit de ce arătase Denis timp de 70 de minute, l-a fluierat copios. Surprinzător, Alibec a izbucnit în lacrimi, după care a plâns în hohote, demonstrând astfel că-i pasă. Că se consumă, că pune la suflet. Că nu-i tipul boem, superficial și îngâmfat gata să-i persifleze pe toți și, din când în când, să-și cumpere o mașină de 170.000 de euro! El a izbucnit nu numai pentru că a fost huiduit, ci și, în special asta, pentru că nu i-a mers jocul. A vrut să facă multe și nu i-a ieșit nimic, zero realizări, așa că a plâns de durere, dar și de necaz.
Înainte de orice, e vina lui că a ajuns un caz, o problemă. E însă și a celor care, în frunte cu Gigi Becali, i-au dat nas și banderola de căpitan fără s-o merite. Cei care i-au permis să-și închipuie, când a venit la FCSB, că-și poate permite orice. Vina e deci împărțită și mai amplă.
Într-un moment în care coechipierii îl apară și-l încurajează, „Trece printr-o situație dificilă și trebuie susținut” (Budescu), „O să fim alături de el, o să-l sprijinim” (Pintilii), „Jucător de o calitate excepțională” (Fl. Coman), când Dică însuși declară „Am deplină încredere în el”, eu vă invit, ca unul care a crezut mereu în talentul și în ambiția lui, să căutați să-l ajutați, nu să trageți în el! Vă veți convinge curând că el singur va găsi ieșirea din tunel.