Eșecul lăudat!

În timp ce președintele Burleanu continuă să vorbească în păsăreasca lui de-acum proverbială, „Rezultatele sportive reprezintă efectul proiectelor pe care le elaborăm și le implementăm împreună” ori „Investim în fundația fotbalului românesc pentru prima dată după 1989”, site-ul FRF sare […]

În timp ce președintele Burleanu continuă să vorbească în păsăreasca lui de-acum proverbială, „Rezultatele sportive reprezintă efectul proiectelor pe care le elaborăm și le implementăm împreună” ori „Investim în fundația fotbalului românesc pentru prima dată după 1989”, site-ul FRF sare să elogieze performanța selecționatei U17, calificată deunăzi la Turul de Elită. Altfel spus, echipa antrenată de Sorin Colceag, care a cuprins și 3 „străini”, pe Boloca de la Juventus Torino, Marrone de la Nurnberg, Mitrea de la Inter Milano, a depășit faza inițială a CE 2018, cu turneu final în Anglia.

Evident că greul abia urmează, însă rămâne destulă vreme să discutăm despre asta. Oricum, turneul final va avea loc între 4 și 20 mai anul viitor, iar tragerea la sorți pentru Turul de Elită, prevăzut cu 8 grupe, se va desfășura pe 13 decembrie la sediul UEFA de la Nyon, Elveția.

Sigur că obținerea calificării merita consemnată. Dar nu și elogiată. Normal ar fi chiar, fiind corecți cu cele întâmplate și cu noi înșine, să spunem că România U17 a fost mai aproape de eșec decât de succes. Tocmai în ideea că unii îmi vor reproșa că răstălmăcesc lucrurile pentru că am un cui împotriva conducerii federale, voi căuta să argumentez afirmația de mai sus. Plec chiar de la ierarhia grupei de calificare care a arătat: 1. Austria 9p (golaveraj 5-1), 2. România 4p (2-2), 3. Lituania 3p (3-5), 4. Luxemburg 1p (2-4). Primele două clasate merg mai departe, cum continuă și cele mai bune 4 ocupante ale locurilor 3 din cele 13 serii.

De ce susțin că, în ciuda calificării, „naționala” U17 a dezamăgit? Întâi, deoarece acest prim turneu s-a disputat la noi, meciurile jucându-se la Mogoșoaia (ale „tricolorilor”) și la Buftea. În calitate de gazde, firește că băieții lui Colceag au avut un avantaj față de adversari. Cu toate astea, ei au câștigat o singură întâlnire, 2-1 cu Lituania, au terminat una nedecis, 0-0 cu Luxemburg, și au pierdut-o pe cea din urmă, 0-1 cu Austria. Când nu reușești să învingi la tine acasă Luxemburgul, reprezentativa unei țări cu o populație de circa 500.000 de locuitori, cam câți numără Balta Albă cu Titanul ori Drumul Taberei cu Prelungirea Ghencea, n-ai motive să te bați cu pumnii în piept. Conform ranking-ului FIFA, România e pe locul 45 în lume, unde a coborât-o „magul” Daum. Dincolo de progresele din acești ani, Luxemburgul ocupă doar poziția 93, deci ar fi trebuit să nu ne pună probleme. Și ne-a pus!

Concret, trupa lui Colceag trebuia să nu piardă meciul contra Austriei. L-a pierdut și, ca atare, va intra în urna valorică 4, cea mai slabă, la tragerea la sorți pentru Elită! De aici, riscul de a da peste niște adversari de calibru, gen Germania, Spania ori Olanda. Iată de ce repet că România U17 n-a convins, că a decepționat! Că orice altă interpretare a comportării sale nu-i decât o încercare de a cosmetiza realitatea. De a o mistifica.

Într-adevăr, venirea lui Mihai Stoichiță la șefia Comisiei Tehnice a FRF a schimbat situația în bine. Celebrul anonim Sandu Tăbârcă, antrenorul nimănui, a fost trecut pe linie moartă, au apărut câteva nume noi etc. Se simte o emulație, o concurență. În paralel însă, cooptarea selecționerului în CT nu pare soluția cea mai fericită deoarece s-ar cuveni ca antrenorul „naționalei” să fie subordonat comisiei respective, chemat să dea socoteală în fața acesteia, nu să fie membru al ei. După modelul țărilor cu fotbal avansat, așa ar trebui să stea lucrurile și la noi. Din păcate, nu stau.