Iubire fără sfârșit
Unul dintre cele mai vechi și mai iubite cluburi din România, apărut în 1923, a ajuns iarăși în pericol, pe buza prăpastiei, amenințat cu desființarea exact când părea să-și revină.
Lovitură de teatru în Adunarea Creditorilor, care a stabilit la 3,4 milioane de euro, plus TVA, prețul de începere a licitației pentru brandul Rapid! Total, peste 4 milioane! Nu era cazul să ne mirăm atât de tare dacă ne reaminteam că brandul Steaua a fost prețuit, în 2016, la 57,3 milioane. Surpriza a venit nu din comparații, atenție!, „firmele” FC Argeș și Oțelul s-au atribuit la sume oarecum derizorii, de ordinul zecilor de mii de euro, ci din faptul că brandul giuleștean fusese evaluat anterior la 406.000 de euro. Ca atare, „strigarea” va porni de la o sumă de 8 mai mare decât cea inițială, ceea ce îi va pune în mare dificultate pe cei interesați să cumpere și, implicit, să revitalizeze această iubire infinită numită Rapid.
În cazul în care nu se vor găsi amatori să achite 3,4 milioane, se va apela la o licitație și la încă una, până la trei, după care lichidatorul judiciar, Mihai Florea, va convoca o nouă Adunare a Creditorilor. Niciodată însă, a precizat același Florea, prețul nu va scădea sub 1,7 milioane de euro, la care se adaugă TVA. Suma nu-i mare, e uriașă în raport cu piața. Iar întrebarea, deocamdată fără răspuns, e ce s-a petrecut între august și octombrie curent încât brandul cu pricina să crească de 8 ori?! S-a răsturnat planeta?!
Într-un moment în care marca în discuție e închiriată lunar de Academia Rapid pentru 5.000 de euro, nu puține sunt vocile care susțin că există o persoană sau mai multe care au săltat artificial prețul tocmai ca să pună bețe în roate unei echipe ce dădea semne de înviorare. Ca să-i taie elanul. Se vorbește despre amestecul ex-investitorului Moraru, însă cu jumătate de gură și fără dovezi. Nu se afirmă, se șoptește. În prezent jucător și președinte la Academie, Daniel Niculae a îndrăznit să declare că cineva umblă să încurce Rapidul „când lumea s-a întors la stadion și proiectul începe să dea roade”. Complot sau ce?
Observația lui Nico nu-i lipsită de temei. Unul dintre cele mai vechi și mai iubite cluburi din România, apărut în 1923, a ajuns iarăși în pericol, pe buza prăpastiei, amenințat cu desființarea exact când părea să-și revină. Nu-i cel mai nimerit prilej de a decide cine, cât și unde a greșit, dar poate că trebuia apelat, mai trebuie?, la soluția de a prelua brandul dinainte de 1992, de epoca George Copos, pentru a recupera apoi palmaresul. Pe scurt, urmând drumul parcurs de CSU Craiova. E de datoria celor care pretind că mor de dragul Rapidului să mai salveze o dată corabia. Măcar să încerce.
Apropo de Liga 4 în care evoluează Academia Rapid, AFC Rapid și CSA Steaua, întrecerea e organizată de Asociația Municipală de Fotbal București, prezidată de Marian Lumânare. Inexplicabil, dar regulamentul care guvernează seria Capitalei, cu 15 participante, diferă de cel al FRF! Primele 4 clasate se vor califica în play-off, însă nu cu punctele din sezonul regulat ori cu jumătate din ele, cum e la Liga 1! Nu, locul 1 va primi trei puncte, locul 2 două, locul 3 unul și locul 4 zero, ceea ce pare din domeniul absurdului, fantasmagoric. Încă mai mult, play-off-ul nu se va juca tur-retur, cele patru urmând să se întâlnească într-un singur meci, ba și programat pe teren neutru!
Cum la partida dintre Academia și Steaua, echipa lui Lăcătuș și a MApN, au asistat pe Giulești 11.000 de spectatori, rezultă că prevederea AMFB nedreptățește profund gruparea lui Niculae și Pancu. Din păcate, când s-au fixat regulile aiuristice de mai sus, nici Academia și nici Steaua nu se înscriseseră, deci n-au putut contesta. Lumânare și ai săi să știe însă că a persista într-o greșeală e infinit mai grav decât s-o comiți. Și mai trist.