Cu ochii în soare

Săptămâna trecută, când colegi de redacție ar fi făcut prinsoare că Dan Petrescu va fi succesorul lui Daum, nu m-am arătat la fel de convins. Cum mi-am exprimat rezervele, iată că n-am greșit.

Petrescu ar fi  ținut cont de opoziția CFR-ului, dar eu cred că el n-a vrut să vină și s-a folosit de club ca pretex. În realitate, a considerat proiectul din Gruia, în parte conceput special pentru el, mai important decât colaborarea cu FRF, care ar fi însemnat urcarea în barca lui Burleanu.

Implicit, divorțul fără recurs de coechipierii din Generația de Aur, de Hagi, de Popescu, de Lupescu, de ceilalți. Bursucul a dovedit astfel că prețuiește mai mult prietenia decât faima și eventualele avantaje ce decurg din statutul de selecționer.

Petrescu a calculat că la aproape 50 de ani, pe care-i va sărbători pe 22 decembrie, mai poate aștepta „naționala”. În schimb, la nici 42, s-a născut tot în decembrie, dar pe 15, Contra a socotit că momentul e potrivit. Desemnarea și acordul lui au stârnit însă polemici și chiar contestări.

Au strâmbat din nas tocmai dinamoviștii, reproșându-i lui Guriță că i-a lăsat cu ochii în soare. Că a întors spatele unui club care, prin intermediul patronatului, i-a îndeplinit toate dorințele, toate cererile. A adus jucători (Albin, Bokila) și i-a plătit generos, a acceptat un staff tehnic amplu și costisitor, a modernizat baza de la Săftica etc. Pe scurt, chiar dacă se zice că „naționala nu se refuză”, Contra s-a trezit aruncat în boxa ingraților.

S-au auzit voci, și nu puține, care l-au atacat pe Cosmin, antrenor doar din 2010, pentru lipsă de experiență. De dezbătut întrucât, la 42 de ani, Guriță nu-i cel mai tânăr selecționer al României din aceste decenii. Mircea Lucescu în 1981 și Hagi în 2001 au primit învestitura la 36 de ani, Răzvan Lucescu în 2009 la 40, iar Pițurcă în 1998, primul din cele 3 mandate, de asemenea la 42 de ani.

Între contestatari a apărut, surprinzător pentru educația și temperamentul său, Loți Boloni: „Antrenorul Contra n-a făcut mare lucru. N-a rupt gura târgului”. Până la un punct, Boloni merită ascultat întrucât Cosmin a lăsat pe Dinamo în afara play-off-ului și cu un coeficient de reușită mediu, 28 de meciuri, 15 victorii, 7 egaluri, 6 înfrângeri în toate competițiile. Nu-i de imaginat să fi vorbit din invidie, nu-i stilul.

Mai departe însă, obiecțiile nu rezistă deoarece Loți însuși a devenit selecționer în 2000 înainte să câștige campionatul în Portugalia cu Sporting (2002) și titlul în Belgia cu Standard în 2009. Dacă fotbalul și publicul au avut răbdare cu Boloni, ar trebui să aibă și cu Contra, nu?!

Cu Cosmin, Dinamo deleagă al doilea selecționer din 1989 încoace, după Cornel Dinu, instalat în 1992. De-atunci, cu excepția neutrilor Mircea Rădulescu și Lucescu jr., pe la „națională” au trecut numai tehnicieni legați de Steaua, Constantin, apoi Iordănescu și Pițurcă de câte 3 ori, Ienei, Boloni și Hagi.

De aceea și scriam că, suporterii români simpatizând majoritar cu roș-albaștrii, crește riscul de a se specula pe marginea deciziilor lui Cosmin, pe care l-am caracterizat „tânăr, instruit, ambițios, dornic”. Probă că am descoperit pe blog că „de-acum Contra umple lotul de dinamoviști!”.

Deși mă îndoiesc că se va întâmpla așa, am fost taxat de mare stelist, vândut pe viață lui Becali etc, când am avertizat asupra pericolului de mai sus. Noroc că în ziua următoare am susținut că nu era de acordat penalty pentru FCSB cu Plzen și am ajuns peste noapte cel mai înverșunat antistelist! Eu să fiu sănătos, m-am obișnuit cu postacii care înlocuiesc argumentele cu jignirile, le urez numai bine!