Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Demisia lui Grozavu

Recent, pe 22 februarie, scriam aici că "Echipele antrenate de Grozavu, mai demult U Cluj, în prezent FC Botoșani, chiar joacă fotbal de calitate. Nu-i un compliment ori un bilet de favoare, e realitatea. Mă gândesc că una dintre explicații constă în aceea că Leo își iubește meseria și o respectă."

Permalink to Demisia lui Grozavu
miercuri, 8 martie 2017, 4:47

Fără să-mi retrag cuvintele, nu pot fi de acord cu atitudinea reprobabilă a celui lăudat mai sus, care în timpul meciului cu Astra de la Giurgiu și-a bruscat unul dintre jucători, pe Cătălin Golofca. Poate că nu l-a pălmuit, ci doar l-a strâns mai tare de bărbie, cum va mărturisi tehnicianul, precizarea modifică însă prea puțin datele problemei. Gestul cu pricina nu se explică sub nicio formă. Atâta vreme cât antrenorul trebuie să fie pedagog pentru elevii săi, prieten ori chiar părinte, Grozavu n-are justificări. Nu-l scuză tensiunea partidei, nici observația că Golofca, introdus în minutul 31 și schimbat în 83, a dezamăgit. A avut o prestație foarte slabă.

Nu-l scuză nimic. Nici amănuntul că, aducându-l de la Suceava, el l-a debutat pe Cătălin în Liga 1 și, implicit, a girat pentru un mijlocaș care a evoluat exclusiv în ligile inferioare până la 26 de ani. Va împlini 27 luna viitoare. N-are importanță, ori n-are legătură cu cazul, faptul că Golofca a fost interogat de Departamentul de Integritate al FRF pentru posibila sa participare la pariuri. A fi în anchetă nu înseamnă a fi vinovat, să nu confundăm termenii.

Dincolo de defectele unui jucător, nu-i permis însă nimănui, nici măcar antrenorului, să dea în el și să îi spargă buza. E în afara oricărei discuții că Leo și-a pierdut controlul și a comis un gest urât, regretabil.

În măsura în care a greșit Grozavu, a greșit și Golofca. Pentru că, trecut pe bancă, și-a azvârlit ostentativ tricoul, ceea ce tehnicianul a interpretat ca o sfidare la adresa lui și o jignire la adresa echipei. Golofca a ieșit în decor și când a declarat că „nu voi mai putea lucra cu acest antrenor, ori eu, ori el!”. Astfel, Cătălin a uitat cât l-a ajutat Grozavu. Chiar mai mult, el și-a depășit statutul, iată de ce era de datoria clubului moldav să reacționeze și să-l pună la punct. Jucătorul trebuie să știe că e dreptul lui să-l acționeze în justiție pe agresor, dar și că există la FRF și la LPF organisme menite să judece derapajul lui Leo. Eventual, să-l sancționeze.

Ca să fiu corect înțeles, nu-l disculp pe Grozavu, dar îi acord circumstanțe atenuante fostului fundaș al lui Dinamo și al „naționalei” (2A). Antrenorii trăiesc într-un stres infernal, din care pricină mai scapă uneori caii. În context, remarc că Leo a avut puterea să-și asume răspunderea. Recunoscându-și bărbătește eroarea într-o conferință de presă pe care chiar el a convocat-o, și-a cerut scuze în public și a anunțat că demisionează. Dacă aș fi conducător la FC Botoșani, n-aș accepta demisia celui considerat, opinie mai largă, unul dintre cei mai destoinici antrenori din Liga 1. Muncitor și pasionat. M-aș limita să-l amendez, însă asta e altă poveste.

Închei remarcând că, însușindu-și fapta și cerând rezilierea contractului, Leo Grozavu a demonstrat că are demnitate, că are onoare. Așa că a crescut în ochii mei, n-a scăzut. Fie și pentru că într-o lume a fotbalului și nu numai în care s-ar cuveni ca mulți să demisioneze și nu o fac, el a oferit, tolerați clișeul, un exemplu de urmat. A greșit, dar a înțeles că trebuie să plătească.

Comentarii (91)Adaugă comentariu

Pacific Ionel (72 comentarii)  •  8 martie 2017, 19:53

Nu sunt fan mos Ioanitoaia, dar acum o sa-i suflu putin in panze. Clar gestul antrenorului Grozavu nu este absolut deloc normal si nici nu trebuie trecut cu vederea, insa am o intrebare pentru toti lupii moralisti care isi dau acum cu parerea despre gestul ''odios'' al antrenorului de la Botosani pe care se pare ca nu-l slabesc deloc - gestul galacticului jucator Golofca, care a aruncat sfidator tricoul , cum vi se pare, domnilor moralisti deranjati? Se pare ca domnul Golofca a iesit public si a pus conditii ca cei din conducerea Botosaniului trebuie sa aleaga, antrenorul sau pe el. Asa s-a mai nascut o ''stea'' in fotbalul romanesc, tanara speranta se 27 de ani Golofca, un caracter si un talent rasunator. Aveti grija domnilor sefi de la F.C Botosani tineti-l bine pe domnul Golofca sa nu vi-l sufle Real Madrid.

Horia (48 comentarii)  •  8 martie 2017, 20:17

intr-un meci se inregistreaza undeva la... 30 de faulturi fluierate, se da la gioale, se dau coate, se mai baga maini in gat, pentru a apara culorile echipei. Gatusso e un erou dupa ce a rupt atatia mijlocasi si atacanti de clasa. Fotbalistul are voie sa-si apere echipa recurgand la violenta. Antrenorul nu!? Cum ar fi sa judecam aceste gesturi cu aceeasi unitate de masura? Ar trebui instaurat un tribunal care sa se ocupe special de spetele "mi-a dat la gioale!"... Ce se intampla daca acelasi gest il facea un adversar in urma unui fault? Lua un galben si suporterii echipei sale il ridicau in slavi! Iar presa zicea: "e un luptator", in cel mai rau caz "e cam impulsiv"...

MZM (390 comentarii)  •  8 martie 2017, 20:27

Domnule O.I., expresia (neromaneasca!) ... "el l-a debutat pe... " este permisa antrenorilor, jucatorilor, lui nea Mitica Dr., dar nu unui ziarist!

Bogdan (1 comentarii)  •  8 martie 2017, 20:51

Este trist ca mai exista cineva, care mai si scrie intr-un ziar, cu astfel de opinii. Astept sa vad ce scuze le gasiti educatoarelor ce bat copiii in gradinite!

++ (194 comentarii)  •  8 martie 2017, 20:52

articolul e tipic ioanitoia gsp, pe de o parte se da impartial, pe de alta parte e clar de partea lui grozavu. acest ioanitoaia e uns cu toate alifiile posibile. nu degeaba au ajuns puii in copaci pe unde trece.

cova (2 comentarii)  •  8 martie 2017, 20:58

A greșit.....

Radu Valeanu (2 comentarii)  •  8 martie 2017, 21:11

Dupa episodul asta daca ai avea minim bun simt demisionezi.Astept momentul in care sa nu mai scrieti nici dumneavoastra.Dar ca in cazul lui Leo bunul simt lipseste

theo (17 comentarii)  •  8 martie 2017, 21:13

Urat, nea Ovidiule ! Pur si simplu nu trebuia sa i se accepte sa demisioneze ! Trebuia demis imediat dupa meci. Imediat. Un golan nu are ce sa caute intr-o competitie sportiva.

Freddy RE (41 comentarii)  •  8 martie 2017, 21:22

"Nea Ovi", cu tot respectul, nu putei scrie mereu la alibi. Puneti-va intrebarea: daca Golofca era copilul Dvs., cum scriati?

andrus (6 comentarii)  •  8 martie 2017, 21:46

Da, ce-i drept, cand apare cate un prost in peisaj e pacat sa nu-l sustinem! Strasnic antrenor. Pai cu astfel de metode revolutionare de "motivare" a jucatorilor, calificam echipa in play-off, chiar si cu matele varf de atac.

Marius (5 comentarii)  •  8 martie 2017, 21:57

Bigbear: Totusi exista circumstante atenuante si orice om are dreptul cel putin la asi explica motivele ptr actiunile avute, daca tot li se acorda interes public. Antrenorul e si el om . Nu poate un putoi pe care l ai promovat sa ti arunce tricoul ostentativ. Nici jucatorii nu trebuie considerati copii de gradinita sau niste mielusei, ei merg la disco cu masina, beau alcool, sunt maturi asa ca daca arunci cu tricoul trebuie sa accepti si consecintele. Unii ( la general vorbind) nu inteleg decit dupa metoda Grozavu. Probabil ca nu s ar fi considerat o problema daca nu se intimpla la TV. E dificil sa fii antrenor. Sunt de acord cu Dl Ioanitoaia.

Florin (66 comentarii)  •  8 martie 2017, 22:14

Golofca a uitat ca lumea știe cum joaca la pariuri? Nu întâmplator a luat roșu cand a lovit cu cotul intenționat...Cei care blatuiesc trebuie interziși la stadion, nici măcar in calitate de spectatori...își bat joc de club, colegi, antrenor...

Filip (31 comentarii)  •  8 martie 2017, 22:19

Un jucător cand joaca la pariuri si își bate joc de colegi si antrenor, este comparabil cu hoțul care intra in casa ta sa fure...dupa care mai face si pe victima daca-l bati.

Ilie (7 comentarii)  •  8 martie 2017, 22:52

Grozavu *** ce nu i respecta ordinile.Deacum asta o sa i fie renumele. Cat despre logica lui Ionitoaia daca grozavu l a adus la echipa tot el poate sa l bata mar, daca l aducea alt antrenor datele problemei se schimba

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

doru (127 comentarii)  •  8 martie 2017, 23:34

Asa a auzit Romania de acest no name Golofca, Pe buna dreptate ca Grozavu i-a tras una, eu i-as fi tras mai multe ca sa se invete minte si sa nu mai arunce smechereste cu tricoul.

Mirel (153 comentarii)  •  8 martie 2017, 23:44

@Ilie. Bataia e rupta din rai si pri nde bine in majoritatea cazurilor. Grozavu e vinovat nu ca i-a dat o palma lui Golovca ci ca nu i-a dat mai multe. ***. Ioanitoaia exprima o parere cu care o poti insusi sau nu, dar el nu jigneste pe nimeni *** care se lanseaza aici ca si cand ar fi detinatorii adevarului absolut.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

vasi (17 comentarii)  •  9 martie 2017, 0:04

Domnule Ioanitoia, daca Golovca reactiona si-i dadea un pumn in barba, ce ati mai fi scris? asa-i ca l-ati fi distrus pe sarmanul fotbalist?

gio (59 comentarii)  •  9 martie 2017, 1:55

Maestre, statutul lui golovca este in primul rand de om, iar nu stiu cum sa-i puteti sa-i pretindeti unui om sa lucreze in continuare cu antrenorul care l-a batut, sa-l asculte, sa-l respecte. Dvs ati putea? Daca Grozavu se enerveaza din nou si-l ia la inca o serie, de data asta intr-un loc ferit camerelor, la cabine? Il certati pe golovca ca si-a aruncat tricoul de nervi dar ii gasiti cirmustante antrenorului pe acelasi considerent? Zau asa maestre.. Inteleg ca golovca si-a aruncat tricoul de nervi dupa ce a fost facut varza cat a stat pe teren de grozavu, dvs v-ar place sa fiti facut albie de porci? Pana la urma e om si are demnitatea lui. Cat despre scuzele lui grozavu, ele au fost extraordinare dar nu s-au adresat victimei, omului pe care l-a batut. Avand in vedere istoricul acestui bataus, care inteleg ca si-a mai umplut de sange jucatori, cred ca singurul regret care-l incearca este ca nu a avut rabdare pana la cabine.. PS: Dvs si altii ca dvs aveti parte de vina, ani de zile ati stiut ce se intampla, ce fac "oameni" precum halagian, cartu, stan, enache, grigoras, barbu etc, n-ati ridicat problema, ati socotit normal, ca deh, desi sunteti umblat prin atatea tari unde esti exclus pe viata pt asa ceva, tot roman sunteti. Adica o natie primitiva care crede ca bataia este rupta din rai iar educatie fara bataie nu se poate. Cum ar fi fost domnule ioanitoaia ca la randul lui patronul sa-l ia la bataie pe antrenor dupa un joc mai prost? ca si el supus stresului nu?

OMUL PACIFIC (1 comentarii)  •  9 martie 2017, 4:02

Aviz d-lui ioanitoaia si celor care-i tin partea *** grozavu(cu litere mici)..Daca vroia sa para gentleman si corect trebuia sa-si asume vina si greseala facuta,imediat dupa meci sau la conferinta de presa unde chiar a raspuns ostentativ jurnalistilor cu privire la incident cum ca ,chesiunea cu Golofca n-ar trebui sa prezinte interes...De abia dupa 24 ore ,timp in care media sportiva a navalit peste el,si probabil "sfatuit " de niste avocati ce sa spuna,acest individ si-a depus demisia cerandu-si scuze tuturor si culmea,mai putin jucatorului vatamat.Onoare?????unde o vede ioanitoia???/circumstante atenuante???***.RUSINE DE ARTICOL!!!!!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

sundance kid (166 comentarii)  •  9 martie 2017, 4:27

Chiar nu am stiut toate amanuntele astea pe care le-ati insirat aici . Cred ca este cel mai bun articol care l-am citit vreodata in presa de sport legata de un caz ca asta sau similar !! Mult Respect MAESTRE !

barbu (100 comentarii)  •  9 martie 2017, 6:25

@Ilie. Saracul de tine ai inteles prea putin din acest articol. Nici nu te mai cazni ca iti depaseste puterile.

Virusul (1 comentarii)  •  9 martie 2017, 6:28

Plina presa si multi IPOCRITI printre POSTACi ,daca lui IANCU,PATRIC pETRE,MATEI ETC ar fi fost cineva sa le scape cateva scaltoate azi erau in echipa nationala .asa sant aproape pierduti .Golovca trebuie sa inteleaga de ce a fost pedepsit ,ieri alaltaieri juca fotbal printre caini si vaci acum arunca TRICOUL unei echipe care ii da sa manance .

haideusicfr (287 comentarii)  •  9 martie 2017, 7:07

Grozavu a mai avut scene nelalocul lor cand s-a " duelat" cu suporterii echipelor adverse.Pacta ,e antrenor bun ,mai are de invatat.

marian (10 comentarii)  •  9 martie 2017, 8:32

Domnilor, cumva Leo Grozavu nu mai are dreptul sa-si exercite profesia!?. Eu zic ca totul se rezolva intre jucator si Leo Grozavu. Imi aduc aminte ca pe cand juca la Manchester United Ronaldo a fost lovit cu ghetele sau asa ceva!!

strul (42 comentarii)  •  9 martie 2017, 10:41

Felicitari pt stilul rabinic de care nu va dezbarati , domnule ! Ca intotdeauna nimeni nu intelege nimic din pozitia dvs . Totusi , daca ati fi corect , stiu cit va e de greu , ati spune clar ca neica nimeni l - a provocat pe antrenor ! Iar , un mar stricat , intr - o lada , le strica pe toate ! Insa, tineretea dvs va scuza lipsa de experienta ! Cu bine !

mg (138 comentarii)  •  9 martie 2017, 11:21

Grozavu ar fi trebuit să zică cam aşa : - Domnule jucător evoluţia dumneavoastră m-a întristat. Faptul că aţi aruncat tricoul mă afectează emoţional profund atât pe mine cât şi pe fani sau pe conducătorii clubului. La pauză, în vestiar, să-şi şteargă discret o lacrimă, să pună ceva de Bach şi să le recite din pildele lui Esop. Şi rezultatele nu vor întârzia să apară.. :)

simi (9 comentarii)  •  9 martie 2017, 12:21

In tineretea dumneavoastra, daca redactorul sef al ziarului, ar fi avut o reactie asemanatoare, mai puteati lucra cu el in continuare? Ma intreb:" - Cum ati fi reactionat dumneavoastra, daca in urma unui articol mai slabut, sefu' va brusca(lovea) in fata intregii redactii?". Cum v-ati fi simtit dumneavoastra, daca in timpul unei emisiuni " Procesul Etapei", intra producatorul in platou, in direct, si va lua de barba? Bun sau rau, angajatul nu poate fi tratat astfel. Cine o face...trebuie sa plateasca.Cu functia. Altfel, exista riscul ca astfel de episoade sa se repete. Un colectiv nu se conduce cu pumnul. In povestea asta, nu trebuie cantarit motivul pentru care s-a intamplat ce s-a intamplat...ci gestul in sine.Care nu ar fi trebuit sa aiba loc.

Marco Polo (42 comentarii)  •  9 martie 2017, 12:57

o rusine pentru fotbal este golofca, nu grozavu! bataia in fotbal, aplicata de antrenor jucatorilor, ar trebui legiferata de cex al lpf! astia nu sunt fotbalisti, sunt mascarici! bravo, leo!

Emil (10 comentarii)  •  9 martie 2017, 13:01

Domnul Ioanitoaia, in ultimul timp nu va iubesc de loc (glumesc). Articolele dvs. de multe ori sint impotriva starii de normalitate prin subiectivismul lor. De data asta insa nu pot decit sa va dau dreptate. Fotbalul nu este un sport pentru persoane sensibile. Fotbalul (mai ales in ultimul timp datorita afacerilor de sute de milioane de euro sau dolari) a devenit o inclestare pe viata si pe moarte in teren si in afara lui. Contactul in teren este din ce in ce mai dur si avem accidentari grave sau chiar mortale, iar jucatorii caliti accepta aceasta. Cum ar fi ca un jucator dupa ce a fost faultat sa iasa singur de pe teren si sa-l dea in judecata pe adversar. In acest sport plingi de durere, te ridici si daca poti, continui. Si acum atita tevatura pentru o palma data unui golanas.... Pai David Beckham nici n-a comentat cind Alex Ferguson l-a lovit in vestiar cu gheata in cap. Asta imi aduce aminte de toata tevatura cu Maria Olaru descrisa atit de sentimental de colegul dumneavoastra, ca le-au dat lacrimile tuturor gospodinelor din tara.

Razvan (331 comentarii)  •  9 martie 2017, 13:21

Ioanitoaia, propun ca Visinescu ar trebui declarat erou, el nu schingiuia detinutii...ii educa! Daca privim in profunzime, aia erau de vina: erau chiaburi, nu credeau in parti, se opuneau progresului stalinist si mai si gandeau! Si pana la urma, ce? Si el a recunoscut la proces! Nu e asa ca a crescut in ochii matale, nu?

george (10 comentarii)  •  9 martie 2017, 13:38

Daca mergem pe teoria unor nevertebrate ca jucatorul care joaca prost trebuie batut de antrenor, atunci hai sa propunem ca si antrenorul care pierde meciul sa fie si el batut de patron, calcat in picioare cu bodyguarzii. La fel dl Ioanitoaia sa-si ia la bataie ziaristii de la GSP cand scriu cate un articol slab iar patronul GSP sa-l calce in picioare pe ioanitoaia la randul lui :)). Apropo, toti astia sustinatorii bataii, ati mai sustine daca ati voi in joc? Pana la urma Grozavu va fi suspendat intre 1-12 luni conform regulamentului FRF, asta e, nu aveti ce face. Sau puteti sa faceti meetinguri de sustinere pt grozavu precum ati facut cu batausii bodnariu :))

IO (154 comentarii)  •  9 martie 2017, 14:58

Faptul ca Ferguson mai "ardea" cate-un jucator de zeci de milioane nu-l scuza pe Grozavu. Un gest urat fara discutie, dar care trebuia rezolvat in vestiar. Problema este alta, daca antrenorul si-a permis asa ceva pe banca, in timpul meciului... oare ce face prin vestiar cu jucatorii?

Cosmin (8 comentarii)  •  9 martie 2017, 15:04

1. Pe Golofca nu "l-a debutat" nimeni in liga 1. A debutat singur. Si nimeni vreodata n-a debutat pe nimeni pe planeta asta. Verbul "a debuta" nu e reflexiv. 2. Demisia este un act unilateral, care nu asteapta aprobare sau respingere. Demisie, preaviz si gata.

george (10 comentarii)  •  9 martie 2017, 15:11

@Emil Fotbalul se joaca dupa regulemente si trebuie sa respecte chiar si legile tarii, care, ai ghicit, interzic agresarea unui om de catre altul. Regulamentul disciplinar al FRF prevede pana la 12 luni suspendare pt agresiuni, violente etc in incinta stadionului. Inteleg ca nu esti de acord cu toate aceste reguli stupide care interzic unui antrenor sa agreseze cand pofteste un jucator mai "golanas", ti se pare fara sens o asemenea limitare, maia ales ca "sunt bani in joc". Totusi, chiar compari un fault de joc cu o agresiune fizica? Sunt curios, dupa tine profesorul trebuie sa aiba dreptul sa bata elevii la scoala? Educatoarea copii la cresa? Patronul angajatii? Chiar nu te contrazic, doar ca voi cei care sustienti grozaviile astea macar puneti-le pe hartie, schimbati legislatia, cereti si parerea Europei, poate convingeti si Europa civilizata ca e normal asa, ca va performa mai bine. Btw, nici macar comparatia cu ferguson nu e stralucita, dupa mine una e sa arunci, la nervi, cu un obiect inspre cineva care intamplator sa-l si loveasca si alta este sa-l lovesti, sa-l bati. Mi se pare mai grava a doua, la prima mai poti spune ca n-ai vrut sa-l nimeresti.

Jean Claru (42 comentarii)  •  9 martie 2017, 15:45

Bravo, mai! Dati voi lectii de gramatica! Agramatilor! Omul si-a expus o opinie, ce va incrancenati asa?!?

Jean Claru (42 comentarii)  •  9 martie 2017, 15:48

NeaOvi, n-a facut bine omul, dar acum ii luam gatul?!?

cita (2118 comentarii)  •  9 martie 2017, 19:53

Sunt de acord cu dvs. E bine ca a depus demisia, Dar nu AR FI bine Sa fie acceptata. Gest direct, banuiesc ca si-a cerut SI scuze.

Alex88 (7 comentarii)  •  9 martie 2017, 19:58

Un mare favor i s-a facut acestui anonim. Acum toti stiu ca exista un jucator pe nume "Golofca". Dar reclama era mai puternica daca tipul riposta si ii scotea cativa dinti agresorului :))

Tyty (127 comentarii)  •  9 martie 2017, 21:52

Foarte corect domnule Ovidiu. L-am auzit pe Cartu si ii dau dreptate. Sa demisioneze si Golofca.

Vasile George (1 comentarii)  •  10 martie 2017, 10:56

Sir Alex Ferguson cand i-a dat cu gheata in cap lui Bekham nu s-a mai isterizat nimeni, ca doar era un sir, acum cand neica nimeni facea ce-l taia capul pe teren, ca sa-l vada Sumi ca-l laudase, sa baga si unii comentatori in seama pentru audienta! Cand maimutele astea de jucatori i-au capete in gura prin cluburi nu se mai plang! Asta nu scuzaiesirea lui Grozavu. Sunt si alte metode de pedepsire... In dos, fara martori!

Adrian M (2 comentarii)  •  10 martie 2017, 11:36

Salut, Cred ca Golofca ar trebui sa ii multumeasca lui LG pt ce s-a intamplat.. intr-un fel. Acuma a auzit mai auzit si lumea de el :) Nu m-am mira sa ajunga la un club (de fotbal sau balerine) din Bucuresti. Dupa cum se zice, nu exista reclama proasta, ci doar reclama. *** - articol bun, persoana cu valori morale pe care ar trebui sa le aibe mai multa lume - echilibru, toleranta, corectitudine.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează