Paris, mon amour

Mai presus de orice clasament, unic şi inconfundabil, plasez însă Parisul. El e Oraşul. El e Capitala.

Graţie meseriei de ziarist, cea mai frumoasă de pe pământ, am poposit pe toate continentele şi am văzut multe dintre capitalele lumii. Peste o sută. Greu să le compar şi cu atât mai greu să le ierarhizez. Pentru medalia de aur aş alege între Roma, Londra şi, fără să fac pe originalul, Santiago de Chile. Mai presus de orice clasament, unic şi inconfundabil, plasez însă Parisul. El e Oraşul. El e Capitala. El e la Ville Lumiere. Cu 17 milioane de turişti anual, e considerat cel mai vizitat oraş din lume.

Iar în Montparnasse
Ca şi la Mondialele din 1998, când am ajuns la Paris pentru 1-1 cu Tunisia, meciul acela cu „tricolorii” vopsiţi la păr, după 1-0 cu Columbia la Lyon şi 2-1 cu Anglia la Toulouse, am tras şi-acum la un hotel din cartierul Montparnasse, spre sud, pe malul stâng al Senei. Atunci eram cu o întreagă echipă, cu Marius Mitran, cu Andrei Niculescu, cu Daniel Nanu, cu alţii, ce păcat că băieţii aceia s-au risipit care încotro!

Altfel, când zici Montparnasse, te gândeşti la turnul, la gara şi la cimitirul cu numele respectiv. Despre turn se spune că are cel mai rapid lift din Europa, dacă n-or fi inventat chinezii ieri unul şi mai iute! El urcă până la etajul 56 în numai 38 de secunde, iar privilegiul de a admira Parisul de-acolo costă 15 euro.

Din Gara Montparnasse, inaugurată în 1840, am luat cu ani în urmă un TGV spre Bordeaux. În fine, în cimitirul cartierului îşi trăiesc nemurirea nu doar Samuel Beckett, Jean Paul Sartre, Guy de Maupassant şi Charles Baudelaire, ci şi românii Tristan Tzara, Emil Cioran, Eugen Ionesco şi Constantin Brâncuşi. Aici se găseşte şi o variantă a Sărutului genialului sculptor gorjean, una din primele sale opere realizate la Paris. Două camere de luat vederi o păzesc zi şi noapte.

Camera cât un dulap!
În Montparnasse am optat pentru hotelul Atelier, recomandat ca hotel boutique. Pe naiba boutique! Aşezat într-o zonă zgomotoasă şi pe o stradă cu trotuare pe care nu încap doi cetăţeni deodată, Atelier are avantajul de a fi curat şi de a dispune de un personal amabil. În schimb, camera în care am nimerit nu-i mai mare decât un şifonier!

Sigur, veţi riposta că aşa sunt toate camerele de hotel din Paris, cât nişte cutii de chibrituri, corect, dar jur că dulapul din casa bunicilor mei materni din Periş era mai încăpător decât chilia în care stau acum şi pentru care plătesc 230 de euro pe zi din pricină că Euro 2016 a aruncat în aer preţurile în întreaga Franţă! Măcar le-a dublat. Adăugaţi că micul dejun mai costă 12 euro şi parkingul 15 ca să vă faceţi o idee. Oraşul Luminilor nu-i deloc ieftin. Plus că de la Strasbourg la Paris, via Metz-Reims, am mai scos din buzunar, taxe de şosea, exact 38,40 euro! Vorba aceea, dai un ban, dar ştii că nu-l mai ai!

Greve şi inundaţii
Probabil cunoaşteţi că Parisul nu-i, ca să folosesc limbajul sportiv, în cea mai bună formă. Din pricina grevei lucrătorilor din salubritate, care protestează de aproape o săptămână, e îngropat sub gunoaie. Sena s-a revărsat pe unele porţiuni şi, pentru că faimoasele Bateaux-Mouches, vaporaşe-muşte, nu mai circulă, transportatorii fluviali ar fi în pagubă cu 10 milioane de euro! Luna mai a fost cea mai ploioasă din ultimii 150 de ani, aşa că simpaticii buchinişti şi-au strâns cărţile şi-au dispărut.

La fel, turiştii s-au rărit. Noroc însă că vremea s-a îndreptat şi cheiurile Senei, cuminţită şi retrasă în matca ei, sunt din nou mai populate. Tinerii au ieşit la soare, se ţin de mână şi îşi şoptesc, printre sărutări, declaraţii de dragoste veşnică. Şi în momentele mai proaste, Parisul nu se dezminte. E un oraş viu şi colorat, de acţiune şi de succes, centrul mondial al artei şi al modei. În Statele Unite cine nu-i la televizor nu există. La Paris cine nu reuşeşte a reuşit degeaba în altă parte. A tras lozul necâştigător.

Un tab la Notre-Dame
Poate că nu se exagerează privind pericolul terorist ce ameninţă capitala Franţei cu ocazia turneului final, însă eu cred că da. Poliţia patrulează, iar sirenele maşinilor ei, multe fără însemne speciale, doboară liniştea şi în miez de noapte. Deşi se aude că s-au înteţit controalele pe străzi, pe mine nu m-a oprit nimeni. Nu mi-a cerut nici paşaport, nici alt act.

Ca atare, e forţată, ba şi falsă, imaginea că Parisul ar fi sub asediu, militarizat. Când prefectul poliţiei tocmai a anunţat că încă 3.000 de agenţi se vor alătura celor 10.000 deja mobilizaţi pentru a garanta securitatea la Euro 2016, oraşul nu lasă impresia că s-ar teme şi respiră în acelaşi ritm trepidant, năvalnic. Bistrourile sunt arhipline, iar traficul infernal. Îţi ia un ceas, măcar atât, să traversezi Champs Elysees de la Arc de Triomphe la Place de la Concorde!

Şi totuşi, primejdia nu-i de neglijat, dovadă că am zărit un tab, un transportor blindat, parcat în faţa Catedralei Notre-Dame, acest irepetabil monument de arhitectură gotică sfinţit tocmai la 1182! Închinată Fecioarei Maria şi vizitată zilnic de 30.000 până la 50.000 de oameni, ea a fost preferată de Napoleon pentru încoronarea lui ca împărat pe 2 decembrie 1804.

Mi-aduc aminte că, trecându-i pragul întâia oară, am cumpărat un album cu fotografii dedicate lăcaşului respectiv. Una dintre ele înfăţişa o pereche de tineri îmbrăţişaţi printre turnurile de la Notre-Dame, dar nu poza în sine mi-a plăcut, cât explicaţia ei: „Multe iubiri încep aici, pe acoperiş, puţine se termină însă jos, în altar”. Mi s-au părut atunci, ca şi astăzi, câteva rânduri de reţinut.

Ştefan nu mai vine!
Cu dificultate l-am convins pe un vechi şi drag prieten, Ştefan Varga din Toronto, să fie prezent la Euro. Împreună cu fiica sa, Emma, şi-au luat bilete pentru Franţa-România şi stabiliserăm să ne întâlnim la Paris. Ieri însă, m-a informat că regretă nespus, dar nu mai vine: „Sunt inundaţii şi greve, muzeele s-au închis, ce să fac la Paris?! Ne ducem la Nisa, am schimbat biletele pentru Polonia-Irlanda de Nord şi ne vedem la Lyon la meciul cu Albania. Nu te supăra, dar mai bine ne bronzăm la Nisa decât să stăm la Paris cu frica-n sân că explodează vreo bombă!”.

Şi Ştefan, căruia îi e teamă, merită înţeles, chiar dacă modul cel mai simplu de a înfrunta terorismul e să-l sfidezi. În fond, fiecare om e alt om şi are o singură viaţă. Închei aceste rânduri cu ochii la câteva zeci de tineri care aşteaptă să intre la Teatrul de Buzunar din Montparnasse, Theatre de Poche. Joacă Madame Bovary după Flaubert cu Sendrine Molaro în rolul principal. Spectacolul e sold out toată luna iunie. Parisul îşi trăieşte intens singura viaţă despre care vorbeam.