Cum judecă Iordănescu
Puiu Iordănescu nu și-a ascuns optimismul înainte de Euro: "Suntem încrezători întrucât alcătuim un grup unit care dorește și poate face performanță"

Luni seara, înainte de a pleca spre Iași pentru un control medical la ilustrul profesor Carol Stanciu, l-am avut invitat la radio pe Iordănescu. Deși mai fusese la Tribuna Zero, a zis că nu mai știe unde e EuropaFM. Atunci am convenit ca la 20:40 să-l aștept cu mașina în dreptul Fântânii Miorița în direcția către Ploiești. Când vii, i-am spus, semnalizezi cu farurile și mergi după mine. Când a venit? Fix la 20:40, niciun minut mai devreme, niciun minut mai târziu, punctualitate pe care a comentat-o zâmbind: “Eu sunt și nițel militar, nu?”. Iordănescu a fost singurul dintre zeci și zeci de invitați după care mi-am potrivit ceasul.
Cărătorii de pian
Apoi a răspuns la 15 apeluri telefonice. Majoritar, ascultătorii l-au felicitat pentru calificarea la Euro și i-au urat succes, dar câțiva l-au tras de mânecă pe teme legate de Budescu, de Alibec ș.a.m.d. Nu și-a pierdut calmul, ba chiar a acceptat răbdător, parcă împăcat cu sine, observațiile suporterilor. Ferm pe poziție, a repetat însă că-i plac fotbaliștii muncitori, responsabili. Îi preferă celor care, deși mai talentați, refuză să transpire ori transpiră mai puțin. “Oricând voi începe cu Stancu înaintea unui jucător mai tehnic deoarece Bogdan execută și faza de apărare. Se întoarce în defensivă de câte ori e nevoie, iată de ce Steliano Filip s-a descurcat în meciul cu spaniolii, datorită sprijinului lui Stancu”. Con cluzia e că mingicari gen Maxim, Grozav ori chiar Budescu, băieți mai comozi, mai boemi, au șanse din ce în ce mai mici să prindă lotul reprezentativ. Reduse.
Mai joacă teatru
Mai sunt unii, probabil foarte tineri, care-și imaginează că la 66 de ani, e născut pe 4 mai 1950, Iordănescu e un tip depășit. Ruginit, ca să citez din cei care se grăbesc să mă complimenteze și pe mine! Ei bine, respectivii confundă personajul întrucât, în ciuda faptului că pare distrat câteodată, selecționerul e foarte stăpân pe el, pe ideile sale. Juri că-i visător, dar nu e, comportamentul de om dezorientat, rupt de realitate, fiind o poză și un mod de a-i stârni pe ceilalți. E felul lui de a se amuza, de a juca uneori teatru. De pildă, când să urcăm la Radio EuropaFM în clădirea de lângă Hotelul Phoenicia din Băneasa, Generalul a apăsat el însuși pe tasta ascensorului pentru etajul 3 fără să întrebe! Mi-am dat seama că știa unde să ajungă și ar fi ajuns fără însoțitor!
Ieșirea din grupă
Deși a admis că “echipa națională suferă din pricina absenței unui lider”, Puiu Iordănescu nu și-a ascuns optimismul înainte de Euro: “Suntem încrezători întrucât alcătuim un grup unit care dorește și poate face performanță. Sunt convins că băieții vor încerca, marea noastră problemă fiind dacă vor și reuși. Performanța ar însemna să trecem de grupă în condițiile în care adversarii, evident, în frunte cu francezii, mari favoriți, își vor propune același obiectiv”. Ca de fiecare dată, Tribuna Zero s-a terminat la ora 22. Mi-am strâns hârtiile să plec, dar a trebuit să mai zăbovesc 20 de minute. Selecționerul a ținut să vadă, fie și pe mute, finalul meciului de Liga 1 dintre Viitorul și Dinamo.