„Tricolorii” şi suporterii

Sigur că unele dintre aceste considerații sînt exagerate, iar altele chiar nedrepte prin asprimea lor.

Cînd scriu rîndurile de față, luni la prînz, articolul despre remiza albă de la Belfast, intitulat Zîmbind a pagubă, a strîns aproape 60 de comentarii pe blog. Fără să conteste importanța punctului obținut pe Windsor Park, cele mai multe dintre ele au reclamat prestația dezamăgitoare a “naționalei”. Referitor la criticile cuprinse în articol, cel care a iscălit Arnăutu le-a numit “meritate” și a adăugat că “deși împotriva nimănui, nu am jucat nimic! În unele momente chiar am fost, cum ați zis, penibili (subl. autorului), iar Ior-dănescu a pupat degeaba la icoane!”.

Reproducînd fragmente din opiniile internauților, nu urmăresc să demonstrez că, într-o proporție covîrșitoare, 9 din 10, aceștia au judecat partida din Irlanda de Nord la fel ca mine. Cu minusuri, nu cu plusuri. Procedez așa deoarece socot că opiniile publicului merită luate în seamă, nu ignorate. Uneori, s-ar cuveni însă mai des, folosește să le dăm cuvîntul fanilor, să fim pe recepție și atenți la observațiile lor. Pe de altă parte, e în interesul jucătorilor din lot să afle ce gîndește lumea despre ei. Dacă și cît îi prețuiește.

“Cred că a fost cel mai slab joc din ultimii 10 ani (subl. mea) și echipa de nota 4. Cu Chipciu care se împiedica de cîte ori voia să șuteze, cu Maxim apatic și cu driblinguri răsuflate, cu Torje egoist și neinspirat, cu Keșeru care, pe lîngă un șut și un corner, n-a ieșit din anonimat, cu Pintilii figurant și pot continua. Dacă nu ne dezmeticim și nu începem să jucăm, ci doar să mimăm fotbalul și să-l păcălim, totul se va întoarce contra noastră și ne vom trezi la baraj” (Nicholas). Spicuiesc și din textul lui Marco Polo: “D. Grigore, dezorientat și lipsit de reacție, a fost depășit de Lafferty în toate situațiile posibile. Nu numai el, dar și Sepsi, Prepeliță și Maxim n-au valoarea care să fi justificat convocarea la lot, darămite titularizarea”.

Majoritatea însemnărilor poartă aceeași notă de regret. “De aproape 2 ani îl găsesc pe Chipciu mai apropiat de liga secundă, mai puțin de Steaua și deloc de națională. Ce vedeți la băiatul ăsta de îl ridicați în slăvi, întreaga presă, antrenori și ex-fotbaliști, este o mare enigmă pentru mine. De asemenea, Prepeliță, Pintilii, Sepsi, Maxim și Torje au fost pe dinafară (IO); ”Zîmbim a pagubă cam de multă vreme și zîmbetul nu va dispărea curînd. Oricît de patriot aș fi, nu pot susține această echipă. Sînt suporter al fotbalului și, dacă vreau maimuțăreli, mă duc la un spectacol de circ, nu privesc echipa reprezentativă“ (dave).

Sigur că unele dintre aceste considerații sînt exagerate, iar altele chiar nedrepte prin asprimea lor. Nervoși, unii au arătat cu degetul pînă și spre Tătărușanu, omul nostru numărul 1 în seara mai degrabă nereușită de la Belfast! În general însă, ele exprimă pe bună dreptate o nemulțumire, o insatisfacție, care n-ar trebui să-i lase indiferenți pe ”tricolori” și pe Iordănescu însuși. Dimpotrivă, ar trebui să-i ambiționeze. Asta și pentru că, simplificînd la maximum, o echipă joacă pentru puncte, dar și pentru fanii ei. În special pentru aceștia.