Zîmbind a pagubă

Cel mai important aspect al meciului de pe Windsor Park e acela că “tricolorii” au obținut un egal prețios, grație căruia păstrează locul 1 în grupă.

De acord că sînt liderii unei grupe slabe, dar ei deschid ierarhia într-un moment în care Grecia, ex-campioana continentală învinsă încă o dată de Feroe, n-are nici o victorie și e ultima în clasament, în care Islanda bate pe Cehia și Țara Galilor pe Belgia!

Să ne mai declarăm mulțumiți de faptul că “naționala” noastră a primit un singur gol în 6 partide! Întrucît, aflată în pole-position alături de Anglia, ea le devansează pînă și pe selecționatele Spaniei (a încasat 3 goluri), a Germaniei (4) și a Italiei (5), rezultă că sîntem tari în privința organizării defensive.

Adevărat, nu atacăm și nu înscriem cît am vrea, dar măcar ne apărăm strașnic.  Mai departe însă, oricît de cinic am gîndi că scopul scuză mijloacele, trebuie să acceptăm că, deși smulsă de la un adversar de mîna a doua spre a treia, necompetitiv pe plan internațional, remiza albă de la Belfast s-a realizat greu  și cu emoții.

Meritat, dar căznit în condi-țiile  în care elevii lui Iordănescu au evoluat modest, adesea slab și uneori chiar penibil! Deoarece n-au izbutit să-și impună jocul lor anticipat ca mai tehnic, morișca de pase, ei s-au luat la trîntă cu insularii și puțin a lipsit să nu piardă!

Să  nu uităm că Lafferty, scăpat din marcaj și rămas singur cu Tătărușanu, a irosit în minutul  88 o ocazie imensă!

Cu tot respectul, apreciez că notele acordate “tricolorilor” imediat după meci, la cald, trebuiau să fie mai mici. Cu excepția lui Tătărușanu, portarul salvator, a cuplului de fundași centrali D. Grigore-Chiricheș și, parțial, a lui Torje, cel mai activ, dar și cel mai egoist dintre toți, nu cred că restul au trecut examenul.

Pe Prepeliță, pe Maxim, pe Chipciu și pe Keșeru, în ciuda zbaterii  lor, i-aș fi notat chiar cu 4.  Ideea că au transpirat și, ca atare, meritau și ei lăudați nu stă în picioare. Constituie o onoare să prinzi echipa reprezentativă și e obligatoriu, subînțeles, că ai datoria să lupți. Să te dăruiești. Să te sacrifici.

Contează însă și cum o faci, iar Chipciu et Comp., cam jumătate din formație, au făcut-o sub așteptări. Din păcate, dezamăgitor, pe alocuri jenant.  Să admitem că “naționala” a decepționat sîmbătă și, fără să ne fofilăm, s-o recunoaștem bărbătește.

Nu-i cazul să vedem una și să pretindem că am văzut altceva, să ne îmbătăm cu apă rece. Altminteri, istoria se va repeta, iar noi, se poate zice așa?, ne vom trezi o dată, încă o dată și încă o dată zîmbind a pagubă. Victimele unui patriotism fals, de paradă.

Pe blogul Gazetei destui internauți avertizează că există riscul să fim penibili la Euro 2016 cu un asemenea stil la ce-o fi și ce-o ieși. Un fotbal cenușiu, lent, demodat. Probabil că există, dar mai întîi să ajungem acolo și apoi să vorbim.

În zilele următoare, vă propun să discutăm despre 4 septembrie, data meciului de la Budapesta, în speranța că vom avea motive să-i felicităm, nu să-i tăvălim, pe cucernicul Iordănescu și pe băieții lui.