Desculți în iarbă
Încercînd să explice eșecul din derby-ul cu Steaua, 1-3, Stoican a regretat că s-a sfîrșit prost un meci în care “am avut dorință și am avut ambiție”
N-a greșit, “cîinii roșii” le-au avut pe amîndouă, doar că le-a lipsit valoarea. Ca atare, în ciuda revirimentului datorat aparițiilor lui Elhamed, Bilinski și D. Rotariu, introduși însă foarte tîrziu!, Dinamo a constituit mai degrabă un sparring-partner pentru un adversar care a condus partida și a stăpînit-o adesea. Analizînd înfrîngerea, Stoican trebuie să admită că Steaua a fost superioară. Echipa mai activă, mai vie, mai directă.
La fel de adevărat e și că, exploatînd faultul lui Bărboianu, campioana a deschis scorul abia în minutul 61 și numai din penalty. Pînă atunci s-a chinuit și e greu de spus ce direcție ar fi luat întîlnirea dacă fundașul amintit n-ar fi comis-o ca-n curtea școlii. Asta în ideea că, deși a dominat, trupa lui Gâlcă n-a convins. În stilul lui Dinamo, a lăsat și ea uneori impresia unei babe știrbe, fără dinți. Care vrea să muște, dar n-are cu ce.
În condițiile în care, repet ce-am scris la cald, imediat după meci, de la echipa roș-albastră s-a așteptat mai mult, salvatorul acesteia s-a numit N. Stanciu, autorul unei “duble” și, evident, MVP-ul partidei. Persistă întrebarea ce s-ar fi întîmplat în cazul în care Stanciu, suspendat în etapa respectivă, ar fi evoluat la 0-1 cu ASA? Ar mai fi cedat Steaua ori nu?, iată o întrebare la care fiecare răspunde cum îi place.
Să nu facem însă un erou din golgeterul derby-ului deoarece l-am văzut și pe Stanciu dezamăgind, șchiopătînd, chiar enervînd. El a sărit în ochi duminică și grație “ajutorului” oferit de unii coechipieri. În special de Chipciu, de Ad. Popa și de Cr. Tănase. Cel mai slab dintre cei slabi într-o confruntare ea însăși mediocră, ultimul a interpretat rolul figurantului care intră cu tava pe scenă și nu rostește nici o replică. În măsura în care Chipciu s-a simțit stingher ca vîrf împins, Țucudean s-a arătat mai insistent, mai periculos, Ad. Popa seamănă din ce în ce mai tare cu Bănel Nicoliță dintr-o zi neinspirată. Fie centrează în cel mai apropiat adversar, fie se închide singur, cu capul în pămînt, de parcă ar căuta prin iarbă ceva ce nu va găsi niciodată!
Dacă lui Dinamo i se potrivește proverbul care spune că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, în Groapă fiind nevoie de o restructurare masivă, Steaua nu trebuie să judece că succesul meritat din derby a scos-o din impas. Izbînda o menține în cursa pentru titlu, pe care părea că a cîștigat-o la un moment dat, dar din postura de outsider, nu din cea de favorită.
Deocamdată, fără ca afirmația să însemne vreo garanție, Tg. Mureș se află în pole-position. E mai aproape de țintă cu două puncte.
Cîteva aprecieri, din fugă, și despre arbitrajul lui Cristi Balaj, unul de anvergură, de clasă. Nu zic decît că băimăreanul a știut să gestioneze cu calm, autoritar, un meci căruia puțin i-a lipsit să degenereze. În stadion se purta un mic război, care nu-l scotea însă pe Balaj dintr-ale lui. Îți trebuie mult tact și experiență vastă ca să-ți păstrezi sîngele rece, capul limpede, într-o asemenea situație. Spre lauda lui, Balaj le-a avut.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele