Steaua buimacă
Jos pălăria pentru Rapid, garnitură care, deși adunată în pripă, a reușit s-o învingă pe Steaua la ea acasă! Considerată dinainte bătută, formația din Grant a obținut o victorie de aur, în ciuda faptului că Balaj le-a refuzat gazdelor un […]
Jos pălăria pentru Rapid, garnitură care, deși adunată în pripă, a reușit s-o învingă pe Steaua la ea acasă! Considerată dinainte bătută, formația din Grant a obținut o victorie de aur, în ciuda faptului că Balaj le-a refuzat gazdelor un penalty în prelungiri. Asupra arbitrajului voi reveni. Adevărat e și că, urmărită de ghinion, campioana a trimis de două ori mingea în bară. N-ar fi fost însă corect ca Steaua să cîștige.
Succesul giuleștenilor nu poate fi despărțit de modul în care Pustai a reușit să stopeze un adversar de regulă greu de blocat, uneori imposibil. Astfel, profesorul a trecut examenul de grad. Posesia le-a aparținut roș-albaștrilor, dar nu le-a servit la nimic.
Deoarece, exceptîndu-i pe Săpunaru, Pancu și D. Niculae, cei mai mulți jucători vișinii nici n-auziseră de Rapid acum două luni, s-a infirmat concepția conform căreia fotbaliștii trebuie să fie neapărat legați sufletește de un club. Crescuți de acesta și fideli culorilor lui. Cum nu se potrivește lui Buchta, Borda, Meulens, Benson și celorlalți, rezultă că teoria respectivă reprezintă mai degrabă o prejudecată decît o judecată. În absența mercenarilor, a unora însă serioși, fotbalul actual nu-i de imaginat.
Steaua n-a avut nici noroc, nici inspirație . Evoluînd lent și previzibil, a arătat ca un film dat în reluare, adică plictisitor. După ce și-a vîndut vedetele, Keșeru fiind ultimul, campioana i-a exclus din lot, culmea, în ajunul partidei! , pe Arlauskis, pe Latovlevici și pe Prepeliță, pedepsiți întrucît n-au vrut să parafeze prelungirea contractelor scadente în vară! În același timp, dovadă de inconsecvență, Gâlcă s-a bazat în continuare pe împrumutații Bourceanu, Țucudean și Rusescu!
Surprinzător, l-a titularizat în premieră pe Guilherme, adus recent, tocmai la un meci special, de tradiție!
În condițiile în care Papp s-a văzut mai des în atac și mai rar în apărare, Luchin a șchiopătat, iar L. Filip a fost trecut fundaș central o dată cu introducerea lui Bourceanu, vorba unui fan, “cînd ajunge Luciano în poartă?!” , Steaua a căutat forma și formula din tur. Dirijată de un Chipciu rătăcit, le-a căutat zadarnic.
Vînzînd en gros, Gigi Becali a slăbit echipa și, secondat de Gâlcă, a transformat-o treptat într-o garnitură buimacă, anonimă duminică, mîhnită. Patronul a stricat atmosfera și prin aceea că a rupt-o de suporteri, a înstrăinat-o. Nu-i însă singurul vinovat, responsabil e și Gâlcă. Parcă depășit de împrejurări, acesta se declară mirat de ce se întîmplă cu el și cu băieții lui, într-adevăr siliți să interpreteze partitura compusă la Poarta Albă. Dar era dator să știe asta de cînd a semnat în Ghencea, din care cauză lamentările nu-și au rostul.
În fine, FCSB pare în regres, ori chiar e, consecință a măsurilor luate în spatele gratiilor, ca și a deciziilor de pe banca tehnică, multe contradictorii. Docilul Gâlcă e victimă, însă și complice. Să nu se înțeleagă, departe de mine vreo intenție ascunsă, c-aș pleda pentru schimbarea antrenorului ori că m-aș îndoi în privința șanselor Stelei de a-și păstra titlul. Nu, îl va păstra, dar dacă o va face fără glorie, îi va îndepărta și mai tare pe fani.