Goodbye, Szukala!

Regret sincer că nu l-am cunoscut personal pe Lukasz Szukala, se citește Ukaș Șukaua! Aș fi exersat cu el limba învățată în facultate și pe care, folosind-o foarte rar, aproape că am uitat-o. Se numește limba polonă, nu poloneză.

Dacă […]

Regret sincer că nu l-am cunoscut personal pe Lukasz Szukala, se citește Ukaș Șukaua! Aș fi exersat cu el limba învățată în facultate și pe care, folosind-o foarte rar, aproape că am uitat-o. Se numește limba polonă, nu poloneză.

Dacă l-aș fi întîlnit în urmă cu cîteva zile pe Szukala, l-aș fi felicitat pentru atitudinea rezervată față de un eventual transfer în Golf, unde 
au plecat foștii săi colegi de la Steaua, Mihai Pintilii și, deunăzi, Lucian Sînmărtean. “Preferă să meargă într-un campionat mai tare decît cel din Arabia Saudită, chiar și pe bani mai puțini”, a explicat impresarul jucătorului, Anamaria Prodan. De aici senzația că fundașul originar din Gdansk poate constitui excepția de la regulă.

Precizînd că nu-s dintre aceia care să țină socoteală altora, găsesc că e normal, în nici un fel condamnabil, ca un fotbalist trecut de 30 de ani, aflat spre finalul carierei, să pună preț pe factorul material. Să caute să dea un ultim tun. Să se scoată. Pe de altă parte însă, semnînd cu un club dintr-o țară bogată, dar cu fotbal slab, respectivul trebuie să admită că a optat pentru bani, nu pentru performanță. Că a decis așa, nu altfel.

Veți riposta că Pintilii a continuat să fie convocat la lotul reprezentativ de la Al Hilal. De acord, dar s-a întîmplat în virtutea inerției. Mai devreme sau mai tîrziu, afectat de nivelul modest al competiției în care activează, el va ieși nu numai din formă, ci și din vederile selecționerului. E ceea 
ce-l așteaptă și pe Sînmărtean, cu toate că ne referim la altă stofă și la altă gleznă, ambele mai fine. Invariabil, mediocritatea atrage mediocritate, nu excelență.

Născut ca și Pintilii în 1984, Szukala a lăsat impresia că măsoară de mai multe ori înainte de a tăia. “Niciodată n-am ales echipa numai în funcție de salariu”, a anunțat, după care însă, cedînd, a semnat și el cu Al Ittihad, pentru 3,6 milioane de dolari pe 2 ani. Trebuie că tentația a fost atît de mare încît Lukasz nu s-a mai gîndit nici măcar la “națională”, cu care visează să joace la Euro 2016. Cum Polonia conduce în grupa preliminară D după ce a învins-o cu 2-0 pe Germania, campioana lumii, era de presupus că-și va atinge sco
pul. De-acum înainte, coechipierului lui Sînmărtean îi va fi însă mai greu. Infinit mai greu.

Mă pregăteam să scriu că polonezii, care i-au oferit omenirii, printre alții, pe Copernic, pe Chopin, pe Maria Sklodowska-Curie și Papa Ioan Paul al II-lea, care au luat Nobelul pentru literatură prin Sienkiewicz, Reymont, Milosz și Szymborska, care au dat un lung șir de laureați ai Premiului Oscar, în frunte cu Polanski și cu Wajda, ar fi mai patrioți decît românii, dar m-aș fi păcălit. Inclusiv dac-aș fi notat că fotbaliștii lor sînt mai legați de echipa reprezentativă decît ai noștri, mai sentimentali, mai îndatorați, asta și în ideea că Polonia a fost de 4 ori ștearsă de pe hartă și împărțită, iar imnul ei național nu s-a schimbat din 1926.

Principii, angajamente și jurăminte, cuvinte umflate, stau în picioare pînă cînd ajungem să discutăm despre bani. Atunci, în cazul în care sumele sînt uriașe, vorbele se golesc de conținut și mai contează doar banii. Fie că ne place ori nu, deși mai degrabă nu, situația e cea care e. Tristă cu accente vesele.