Steaua fără noroc

În măsura în care campioana României a pierdut calificarea în primăvara europeană, cum există primejdia să se întîmple, atunci trebuie să accepte că a pierdut-o pe mîna ei. În principal, pentru că n-avea voie să irosească atîtea ocazii clare. Dacă […]

În măsura în care campioana României a pierdut calificarea în primăvara europeană, cum există primejdia să se întîmple, atunci trebuie să accepte că a pierdut-o pe mîna ei. În principal, pentru că n-avea voie să irosească atîtea ocazii clare. Dacă mingea parcă n-a vrut să intre în poarta daneză, adevărat e că și Keșeru a ratat din toate pozițiile!

Culmea, tocmai golgeterul care în repetate rînduri a scos-o pe Steaua din încurcătură a îngropat-o de data asta! Numai în prelungiri a trecut de 3 ori pe lîngă o egalare ce-ar fi modificat complet situația în sensul în care echipa din Ghencea n-ar mai fi depins de rezultatul dintre Rio Ave și Aalborg.

Părerea mea e că Steaua poate da vina și pe arbitrul Zwayer. Neamțul i-a refuzat un 11 metri indiscutabil în minutul 84, cînd Gorter l-a faultat în careu pe același Keșeru. Cu sau fără intenție, olandezul și-a lovit adversarul și trebuia sancționat. Înainte de a căuta țapi ispășitori în afară, s-ar cuveni ca Gâlcă și băieții lui să se uite în oglindă. Practic, să-și reproșeze că au scăpat printre degete un succes, sau măcar un egal, pe care chiar l-ar fi meritat. Cu precădere egalul.

Ca regretul să fie și mai mare, roș-albaștrii au reușit joi seara o partidă bună, aerisită, vie, plăcută. Mai ales în prima repriză, pe care au dominat-o autoritar. Paradoxal, Steaua a arătat în returul de 0-1 mai mult fotbal, mai multă disponibilitate și înzestrare, decît în turul de 6-0!  Ea poate reclama că a părăsit-o norocul după ce îi surîsese, s-o recunoaștem, la București cu Aalborg și în finalul de la Vila do Conde. Astfel au stat lucrurile, atît că norocul mai e și cum și-l face fiecare. Nu doar Keșeru a vărsat cana cu lapte dulce, ci și Papp. Alunecînd asemenea unui patinator începător, acesta l-a ajutat pe Enevoldsen să înscrie împotriva cursului partidei.

Steaua a avut din nou cîteva mîini moarte, cu evoluții neconvingătoare, anemice, șterse. În plus, grăbindu-se să-l schimbe pe Bourceanu, Gâlcă a slăbit zona de protecție din fața porții lui Arlauskis. Tînărul tehnician a crezut că poate cîștiga și, în loc să se declare mulțumit cu o remiză albă, a decis să forțeze.

Din pricină că a lăsat descoperit centrul, unde Bourceanu se remarcase la distrugere și mai puțin la creație, Gâlcă va plăti scump. Poate chiar prea scump, dar jocul asta face, amendează orice greșeală.

Aidoma unui Chipciu apatic, nici Sînmărtean n-a strălucit. Și gazonul prost l-a împiedicat să-și pună în valoare driblingul și pasa, ceea ce constituie mai degrabă o explicație decît o scuză. Ad. Popa a fost împrăștiat ca de obicei, un rebel fără cauză, iar Tănase s-a dovedit același om de pluton care încearcă să depășească statutul de jucător util și, spre enervarea suporterilor, nu prea reușește.

De la purtătorul banderolei de căpitan al Stelei se așteaptă însă alt randament decît de la improvizatul Luchin ori de la neexperimentatul Filip. Așa cum se așteaptă, voi reveni asupra subiectului, și de la Steaua însăși. Din păcate, uneori zadarnic, ca la Aalborg.