Adevăratul Sînmărtean

Acum, cînd sîntem căzuți în admirația lui Sînmărtean, ne frămîntă întrebarea de ce MVP-ul partidelor cu Ungaria, Finlanda și Irlanda de Nord a adunat pînă către 35 de ani, pe care-i va sărbători pe 13 martie viitor, numai 10 prezențe […]

Acum, cînd sîntem căzuți în admirația lui Sînmărtean, ne frămîntă întrebarea de ce MVP-ul partidelor cu Ungaria, Finlanda și Irlanda de Nord a adunat pînă către 35 de ani, pe care-i va sărbători pe 13 martie viitor, numai 10 prezențe în “națională”? Mircea Lucescu afirma că “l-am redescoperit tîrziu pe Sînmărtean”, apreciind că insistența pentru Mutu a blocat ascensiunea lui Lucian. “Trebuia să i se fi dat mai multă încredere”, a susținut Luce.

Sigur că trebuia, chiar dacă printre cei la care s-a gîndit tehnicianul Șahtiorului s-a numărat și fiul său, selecționer între 2009-2011. Acesta l-a readus în lot și l-a folosit în partida cu Bosnia din iunie 2011, dar acela a însemnat unicul meci jucat de stelist, atunci la FC Vaslui, sub comanda lui Răzvan. Înainte de Bosnia, Sînmărtean nu mai prinsese “naționala” din august 2003, de la 2-0 cu Ucraina. Surprinzător, pauza a ținut aproape 8 ani.

Mircea Lucescu are dreptate în aceeași măsură în care greșește. Pentru că nu neapărat Mutu, ori nu doar Mutu, l-a scos din cărți pe superstarul de azi. Dacă Răzvan a mers pe mîna lui Florescu, Pițurcă l-a preferat în al treilea său mandat pe Cociș, ambii antrenori părînd prizonierii unor idei fixe, contestate de suporteri. Cînd se referă la amînarea valorificării lui Sînmărtean, Luce uită că italianul De Biasi se entuziasma în 2003 după întîlnirea Gloria-Brescia din Intertoto, spunînd despre mijlocașul Bistriței că “N-am văzut asemenea talent!”. Sînmărtean avea 23 de ani la acea dată. Debutase la 19 în prima divizie, iar în “națională”, cu Iordănescu, la 22, în România- Croația pe 20 noiembrie 2002. Așadar, un enfant prodige, nicidecum un artist descoperit tîrziu.

Mai realist mi s-a părut Gică Hagi cînd a declarat, cu părere de rău, că (n.a. Sînmărtean) “n-a fost mai al dracu’ cu el însuși”. În sensul că nu și-a propus și n-a reușit mai mult, din care motiv Evenimentul zilei din 27 decembrie 2008 și-a permis să titreze “Povestea unui talent irosit”. Rezumatul unei cariere sinuoase, parțial împlinite.

Totuși exagerat, deoarece Sînmărtean nu și-a cheltuit aiurea harul, dovadă evoluțiile încîntătoare din ultimele partide de la club și de la “națională”. Corect e însă că nici n-a oferit întreaga măsură a unei înzestrări excepționale. Nu s-a realizat pe de-a întregul și din pricina lui. A accidentărilor, dar și a faptului că s-a luat uneori la preț de matineu, nu totdeauna în serios.

De pildă, știți în cîte meciuri a evoluat el la Panathinaikos Atena, cu care a ieșit campion în 2004? Ei bine, 24 între iulie 2003 și decembrie 2006, cam un meci la două luni! Iar asta cînd nu mai era un puști, iar un ucenic nici atît.

Rămîn la părerea că n-ajută la nimic să batem monedă pe vîrsta celui alintat de greci “The little magician”. Apoi să calculăm întristați că la Euro 2016, la care vom ajunge și grație contribuției lui, Lucian va avea 36 de ani și jumătate. Logic, va fi trecut pentru el vremea marii performanțe.

Pînă atunci, mulțumindu-i lui Sînmărtean pentru bucuriile dăruite în aceste zile, să-i urăm să strălucească în continuare. Pe de altă parte, să nu ne considerăm noi principalii vinovați de poticnelile lui. Fiecare își poartă propria-i cruce, nu?