Stelei ce i se cuvine

Îi dau dreptate lui Argăseală, nu lui Gâlcă, în privința prezenței steliștilor la “națională”. În momentul în care tehnicianul a pretins înțelegere ca “jucătorii convocați să se întoarcă la club după meciul cu Irlanda de Nord, măcar o parte dintre […]

Îi dau dreptate lui Argăseală, nu lui Gâlcă, în privința prezenței steliștilor la “națională”. În momentul în care tehnicianul a pretins înțelegere ca “jucătorii convocați să se întoarcă la club după meciul cu Irlanda de Nord, măcar o parte dintre ei”, președintele Consiliului de Administrație s-a plasat în tabăra adversă.

Mai diplomat, Argăseală a spus că “nu-i nici o problemă dacă selecționerul decide că (n.a. roș-albaștrii, 7 la număr) trebuie să joace și cu Danemarca, să facă și cantonament. Decizia îi aparține antrenorului echipei naționale și e normal să fie așa deoarece el e responsabil”. De acord, un punct de vedere corect în condițiile în care, indiferent de context, “naționala” trebuie tratată preferențial oriunde și oricînd. Cine judecă altfel greșește .

Gâlcă are însă destule motive să reclame că lotul de care dispune e restrîns și că, mai ales asta, băieții lui se află în fața unui final de stagiune infernal. Cu 7 partide oficiale programate în numai 24 de zile, între 22 noiembrie și 14 decembrie: trei în campionat (acasă cu Brașov și Iași, în deplasare la Botoșani), două în Europa League (la Aalborg, cu Dinamo Kiev pe teren propriu), una în Cupa României (la Craiova) și una în Cupa Ligii (la Iași). Practic, un meci la interval de 3 zile și, în plus, 4 din 7 meciuri de disputat afară, la distanțe de la 500 de kilometri (Craiova) la 5.000 (Aalborg)!  Concluzia? Oboselii acumulate pe parcursul unei toamne încărcate i se va adăuga un strat. De unde și pericolul ca echipa să nu mai răspundă coerent la comenzi.

În cunoștință de cauză, oficialii din Ghencea, de-acum vorbind o limbă comună, intenționează să se adreseze LPF și FRF pentru amînarea unei întîlniri, cel mai probabil a celei din 30 noiembrie de la Botoșani. Solicitarea ar trebui aprobată numai și în ideea că Stelei chiar i se cuvine un semn de simpatie, de gratitudine.

Sînt însă conștient că arunc în lac o piatră pe care aștept s-o scoată ceilalți. Admit și că demersul meu nu-i nici deontologic, nici regulamentar cîtă vreme legitim e ca formațiile angrenate într-o competiție să se bucure de același tratament.

Cunoașteți vorba, în fața legii sîntem, ori ar trebui să fim, toți egali. Nu unul să primească mai mult și altul mai puțin.

Totuși, îmi asum riscul de a susține deschis cauza campioanei tocmai deoarece cred că merită acest favor. Pentru că, rămasă ultima noastră reprezentantă în cupele continentale cu șanse de a prinde primăvara, Steaua punctează pentru ea, dar și pentru întreg fotbalul românesc. Pe care îl onorează, îl ridică.

Pe de altă parte, deoarece conduce autoritar în Liga 1, întrecere în care, în ciuda eforturilor lăudabile depuse de CFR, de Petrolul, de Tg. Mureș, de Astra, de restul urmăritoarelor, cursa pare încheiată. Iar Steaua, să mă scuze adversarele sale, scăpată în cîștigătoare.

Tocmai de aceea rectific, cerînd pentru roș-albaștrii lui Gâlcă nu atît un privilegiu, cît un  drept. Mai degrabă un drept.