La mustață

Deși Arena Națională l-a întîmpinat cu acoperișul tras, publicul nu s-a înghesuit la confruntarea dintre Steaua și Rio Ave. Au venit la stadion numai 15.000 de spectatori, asta din pricina vremii cîinoase, dar și deoarece s-a crezut că formația lusitană, […]

Deși Arena Națională l-a întîmpinat cu acoperișul tras, publicul nu s-a înghesuit la confruntarea dintre Steaua și Rio Ave. Au venit la stadion numai 15.000 de spectatori, asta din pricina vremii cîinoase, dar și deoarece s-a crezut că formația lusitană, adevărat, debutantă în cupele continentale, e slabă, necompetitivă. Cum ratase precedentele două întîlniri de Europa League și nu reușise să marcheze nici măcar o dată, lumea trăia cu impresia că adversara campioanei noastre a pierdut lupta încă înainte de a o începe. În ciuda numelor sonore din lotul ei, Marcelo, Lopes, Pinto, Boas ori Boateng, toți însă departe de valoarea omonimilor, Rio Ave părea victimă sigură. Condamnată să încaseze, în stilul lui Aalborg, o căruță de goluri.

Din fericire, steliștii au gîndit altfel și nu i-au luat pe portughezi la preț de matineu. Într-o formulă inedită, fără Varela și fără Chipciu, incomplet restabiliți și menajați, cu Rîpă fundaș dreapta și cu Papp în centrul liniei de fund, cu un singur închizător, băieții lui Gâlcă au început vijelios. Repede, în minutul 17, au trecut în avantaj: Lato parcă a pus cu mîna mingea pe fruntea lui Rusescu, iar acesta a reluat imparabil, sub bară.

Pe fondul ușoarei dominării a Stelei, nepermis de relaxată însă în unele faze defensive, a replicii curajoase, dar sterile a lui Rio Ave, cu o imensă ocazie irosită în minutul 30, același Rusescu a închis en fanfare prima repriză. A făcut 2-0 printr-un șut viclean, cu pămîntul, tras de la douăzeci de metri.

Legat de asta, se cuvine remarcată inspirația lui Gâlcă de a-l titulariza pe autorul dublei în spatele lui Keșeru, mai degrabă la serviciu decît la finalizare. Alt tehnician l-ar fi preferat probabil din start pe Stanciu. Spre lauda lui, golgeterul veritabil care e Rusescu a demonstrat încă o dată că posedă ca nimeni altul arta de a apărea în joc cînd, unde și cum trebuie.

Impresia era că Steaua și-a asigurat liniștea și că, grație ei, a cîștigat partida. Iluzie însă întrucît, expediind o rachetă la vinclu, Del Valle a readus-o pe Rio Ave în meci, oarecum împotriva cursului acestuia. Steaua a simțit pericolul. A strîns rîndurile și a simplificat acțiunile, numai că, din păcate, apărarea și-a mai dat de cîteva ori în petic. A fost nevoie ca Arlauskis să intervină providențial. Duelul s-a încins, a ieșit la rampă și Sînmărtean, mai discret decît de obicei, Cr. Tănase a continuat să transpire, dar nu și să impresioneze, au părăsit gazonul Ad. Popa și Rusescu, iar tabela de marcaj nu s-a mai modificat.

Astfel, cu destule emoții și chiar cu un dram de noroc, mai puțin la barele lui Stanciu, Steaua s-a îndreptat spre o victorie realizată mai greu decît au scontat suporterii ei, cu momente dramatice, însă muncită, meritată, prețioasă.