Reproșuri fără sens

După acest 0-0 de sîmbătă, petroliștii i-au acuzat pe giuleșteni că au făcut antijoc, că au refuzat fotbalul! “Rapid nu ne-a pus probleme”, a spus Mutu, iar Hoban l-a completat: “Au venit să se apere și au reușit”. Reproșuri nedrepte […]

După acest 0-0 de sîmbătă, petroliștii i-au acuzat pe giuleșteni că au făcut antijoc, că au refuzat fotbalul! “Rapid nu ne-a pus probleme”, a spus Mutu, iar Hoban l-a completat: “Au venit să se apere și au reușit”. Reproșuri nedrepte pentru că lucrurile n-au stat așa. Dimpotrivă, Rapid a oferit o replică articulată, onorabilă.

Gazdele de pe “Ilie Oană” au dominat în majoritatea timpului, uneori autoritar, dar oaspeții n-au fost acel sac de box pe care ni l-ar sugera declarațiile de mai sus. Încă mai mult, cea mai mare ocazie a partidei i-a aparținut Rapidului atunci cînd E. Dică a șutat în Hoban, rămas singur în fața porții goale!

Rezumînd, un Petrolul moale s-a lovit de un Rapid ambițios. Inferiori valoric, bucureștenii și-au apărat cu calm sărăcia, nevoile și neamul, ba au înscris și un gol în prelungirile primei reprize. Arbitrul l-a anulat însă corect deoarece Ciolacu îl faultase pe Fanchone după ce Pecanha ieșise să prindă fluturi, iar Beța îl jenase ușor pe vîrful giuleștean, nu destul cît să fie nevoie de intervenția arbitrului. În schimb, în momentul în care fundașul francez obținuse prim-planul, Ciolacu l-a apucat de gît, l-a tras în jos și l-a dat la o parte. “I-a pus cravată”, conform limbajului de peluză, din care motiv, excelent plasat, “centralul” Kovacs a fluierat ce se impunea.

În ciuda supărării pricinuite de o remiză albă pe care nu s-a sfiit s-o numească inechitabilă, Răzvan Lucescu a recunoscut că “am pierdut două puncte, dar numai din vina noastră”. Una a constat în abordarea superficială a adversarului, considerat dinainte învins, iar o alta, repet, în absența pumnului grație căruia Petrolul înșirase 3 victorii consecutive în actuala stagiune.

O bilă albă pentru Ionel Ganea, care a atins, părerea mea, mai multe ținte dintr-un foc. Întîi, a izbutit să-și recupereze psihic elevii după lovitura primită în meciul de-acasă cu Gaz Metan, cînd Llullaku a egalat în minutul 94. Apoi, a știut să-i așeze în teren astfel încît, ordonați pe două linii cu rol de baricade, vișiniii au izbutit să-i blocheze pe prahoveni. Să-i încurce, să-i scoată din ritm.

Tocmai în ideea că a trecut un examen pretențios, îmi permit să cer un plus de înțelegere pentru internaționalul de altădată, chiar un plus de simpatie. Cînd discutăm despre Ionel Ganea, n-ar trebui să ne gîndim, comandați parcă de aceeași voce, doar la fotbalistul care era să-l strîngă de gît pe asistentul Mudura în 2007, ci și la cel care, marcînd cu sînge rece golul de 3-2 în finalul confruntării România-Anglia de la Euro 2000, a pecetluit o victorie memorabilă.

E dreptul celui poreclit Ganezul să cîștige o pîine ca antrenor și nimeni n-are voie, trimițînd numai la răbufnirile lui din tinerețe, să-i conteste acest drept. Cu atît mai puțin, să i-l uzurpe.