Ne-am temut degeaba!
Încă înainte de startul turneului final s-a remarcat faptul că media de vîrstă a antrenorilor celor 32 de formații e foarte ridicată, 56 de ani. Între Kovaci (Croația) și Lamouchi (Coasta de Fildeș), amîndoi de 42 de ani, respectiv Tabarez […]
Încă înainte de startul turneului final s-a remarcat faptul că media de vîrstă a antrenorilor celor 32 de formații e foarte ridicată, 56 de ani. Între Kovaci (Croația) și Lamouchi (Coasta de Fildeș), amîndoi de 42 de ani, respectiv Tabarez (Uruguay, 67) și Capello (Rusia, 68), 13 tehnicieni de la CM au peste 60 de ani și numai 9 sub 50!
Din această pricină, l’Equipe a numit corpul antrenorilor Cupei Mondiale 2014 “clanul veteranilor” și a apreciat că fotbalul pe care-l vor oferi echipele în Brazilia va fi, la indicațiile celor de pe bancă, unul îmbătrînit. Sau, în cel mai fericit caz, prudent pînă la avariție, posac. Lent și economicos, cu puține lumini și, încă mai trist, cu puține goluri. “Să fim pregătiți pentru o Cupă Mondială modestă”, avertiza liderul presei sportive de pretutindeni.
Împotriva pronosticurilor, actuala ediție depășește însă clar așteptările în privința jocului deschis și a eficacității. Cînd scriu rîndurile de față, s-au disputat 14 partide în cadrul grupelor și s-au înscris 44 de goluri, media de 3,1 pe meci fiind excelentă.
În Africa de Sud 2010, de exemplu, în aceeași fază a competiției, se marcaseră doar 23 de goluri, nițel peste jumătate! Toate comparațiile sînt favorabile întrecerii în curs: de 4 ori 0-0 și de 4 ori 1-1 atunci, un singur 0-0 acum (Iran-Nigeria), ba și unicul egal înregistrat în 2014!
Pe lîngă observația că pînă și guru se poate înșela, să constatăm, o dată cu l’Equipe, că ne-am temut degeaba! Să constatăm asta și să ne bucurăm în continuare!