Se sparge gheaţa?
Din ediţiile de pînă azi ale Mondialelor, 7 s-au disputat pe teren american, două în Mexic, cîte una în Uruguay, Brazilia, Chile, Argentina şi Statele Unite. De reţinut însă că nici una dintre acestea n-a fost cîştigată de o […]
Din ediţiile de pînă azi ale Mondialelor, 7 s-au disputat pe teren american, două în Mexic, cîte una în Uruguay, Brazilia, Chile, Argentina şi Statele Unite. De reţinut însă că nici una dintre acestea n-a fost cîştigată de o reprezentantă a Europei, cu toate că bătrînul continent se poate lăuda că a luat caimacul. A obţinut de-a lungul timpului 10 izbînzi din 19 posibile.
La întrebarea dacă Europa va învinge tradiţia în Brazilia 2014?, răspunsurile se împart. Unii specialişti deschid lista favoritelor la victoria finală cu echipele Spaniei, campioana lumii en titre, Germaniei şi Belgiei, ultima urmînd să joace rolul iepurelui apărut din joben.
Şi mai mulţi însă merg pe mîna formaţiei gazdă, susţinînd că Selecao n-are cum rata al 6-lea titlu din istorie. Personal, nu-s foarte convins că va fi aşa deoarece nu-l cred în stare pe Neymar, deşi cel mai scump fotbalist all-time, să atingă nivelul lui Pele, Garrincha, Romario sau Ronaldo. Predecesorii lui chiar au avut glezna fină și calități de lider.