Inima lui Lucescu
Nu-i cel mai potrivit moment să scrii despre Mircea Lucescu deoarece Șahtior tocmai a pierdut, joi seara, finala Cupei Ucrainei, 1-2 cu Dinamo Kiev. Totuși, în ciuda fixurilor sale că toți arbitrii îi poartă sîmbetele și că el i-a descoperit […]
Nu-i cel mai potrivit moment să scrii despre Mircea Lucescu deoarece Șahtior tocmai a pierdut, joi seara, finala Cupei Ucrainei, 1-2 cu Dinamo Kiev. Totuși, în ciuda fixurilor sale că toți arbitrii îi poartă sîmbetele și că el i-a descoperit pe toți jucătorii de top, Luce e cel mai titrat antrenor român din istorie, cel mai galonat. A cucerit două titluri naționale în România, două în Turcia și opt în Ucraina, ultimul trofeu urmînd să-i fie înmînat chiar duminică. Întrucît în acest palmares fără egal mai figurează, perlele coroanei, Supercupa Europei și Cupa UEFA, rezultă că pînă și cei care-l mai contestă sînt obligați să-i recunoască meritele și să se încline în fața lui. Reverență datorată unui mare campion.
Întîmplarea de mai jos s-a petrecut în vara lui 2009. Lucescu și Șahtior tocmai se întorseseră din stagiul de pregătire efectuat în Elveția, cînd românul a avut, pare-se că din pricina stresului, a tensiunii, probleme de sănătate. S-a zvonit c-ar fi făcut preinfarct, termen inexistent în limbajul de specialitate. Se va dovedi însă că nu inima a fost de vină, ci o arteră care, parțial înfundată, strangula circulația sîngelui și producea dureri. Medicii au decis să intervină de urgență, iar magnatul Rinat Ahmetov, patronul Șahtiorului, a chemat imediat la Donețk o echipă de cardiologi din Kiev.
După ce eu însumi am trecut în martie 2012 un hop infinit mai greu, operație pe cord deschis cu două by-pass-uri, ceea ce a trăit Luce nu m-ar mai impresiona în mod deosebit. Nici dacă i s-a montat, cum iarăși s-a auzit acasă, un stent coronarian, temă pe care nu-i place s-o dezvolte.
Acum, cînd o operație de genul celei în discuție a ajuns să fie considerată de rutină, deși nu-i o injecție ori o perfuzie, nu m-aș mai alerta. În urmă cu 5 ani, m-am speriat însă rău, din care motiv am sunat insistent la spital!
Abia după prînz, către ora 3, m-am conversat cu Neli. Asigurîndu-mă că intervenția a reușit, soția lui mi-a transmis că Mircea nu s-a trezit din anestezie și se află încă la reanimare. “Încearcă să revii pe la 6-7, a continuat, pentru că sper să-l aducă în rezervă și, dacă va putea, veți schimba cîteva cuvinte. În rest, medicii i-au cerut ca măcar o săptămînă, două să uite de fotbal. Să-l lase, să nu se mai agite, să se relaxeze, să ia o pauză mai lungă”.
Cred că era 8 seara cînd, în sfîrșit, mi-a răspuns chiar Mircea. N-am prea înțeles ce spunea și nu atît din pricina vocii stinse, venită parcă de la capătul lumii, ci din cauză că în telefonul celular se auzea un zgomot asemănător celui produs de public într-un stadion. “A mers bine, l-am auzit, e OK, iar acum mă uit la o casetă cu Metalist Harkov, cu care jucăm etapa viitoare!”. Simțind nevoia să fac pe moralistul, i-am amintit că abia a ieșit din operație și că trebuie să se odihnească. “Ei, a scurtat discuția, m-am odihnit destul vreo 3 ceasuri, ce Dumnezeu, nici tu nu înțelegi că meciul cu Metalist se anunță foarte greu?!”.