Posesia e o iluzie, tiki-taka o amintire

Cum s-au calificat după izbînzi clare obținute în deplasare, garniturile madrilene Real și Atletico au demonstrat că mult trîmbițatul avantaj al terenului contează din ce în ce mai puțin. Într-adevăr, publicul te împinge spre victorie, dar nu ți-o asigură, proverbul […]

Cum s-au calificat după izbînzi clare obținute în deplasare, garniturile madrilene Real și Atletico au demonstrat că mult trîmbițatul avantaj al terenului contează din ce în ce mai puțin. Într-adevăr, publicul te împinge spre victorie, dar nu ți-o asigură, proverbul cu Dumnezeu și traista se păstrează în actualitate.

Real și Atletico au mai demonstrat că posesia balonului nu mai constituie elementul menit să încline decisiv balanța. Atît Bayern, cu 64 la sută, cît și Chelsea, cu 52, au fost superioare la acest capitol, prima s-a detașat net, ceea ce nu le-a folosit. Pentru că nu-i suficient să ai mingea, trebuie să știi și ce să faci cu ea. Un ziarist de la cotidianul spaniol Marca scria, altminteri frumos, că posesia ar fi o minciună. Cred că mai degrabă e o iluzie. O fata morgana.

Ar mai fi de discutat după neverosimilul Bayern-Real, 0-4, dacă tiki-taka lui Guardiola, cu care a călcat totul în picioare cu Barcelona, a murit ori ba. Dacă și-a trăit traiul și și-a mîncat mălaiul. Ca unul care, fan Real, n-am iubit niciodată stilul respectiv, considerîndu-l un fel de handbal cu piciorul, de regulă și mai plictisitor, n-aș zice că a murit. Pe ici, pe colo, mai ține. Sigur însă că, de cînd nu mai constituie o noutate și, logic, nici o surpriză, abundența de pase plimbate în marginea careului s-a uzat și s-a demodat. Nu prea mai are viață în ea.

În măsura în care Guardiola și-a propus să-i învețe tiki-taka pe nemți, atunci a greșit adresa. Numai și pentru că, spre deosebire de ce a avut pe Camp Nou, Pep a găsit pe Allianz Arena un lot de cîrcași, nu de artiști, în care mingicarii Robben și Ribery sînt din ce în ce mai rar soliști și din ce în ce mai des coriști! Firește, pot fi contrazis, însă n-ar strica să acceptați că le e foarte greu, cumva imposibil, unora obișnuiți să asculte Wagner și Bach să se îndrăgostească peste noapte de Manuel de Falla! Inclusiv cînd a cucerit Champions League, Bayern a însemnat o echipă dispusă să transpire pînă la epuizare, dar incapabilă să vrăjească. Pînă la un punct, și Chelsea aparține aceleași categorii.

Apreciez că Mourinho a zbîrcit-o mai rău, în ideea în care, amintiți-vă de meciul tur de pe Vicente Calderon, nul la propriu și la figurat, și-a propus să trișeze fotbalul, chiar să-l ucidă. Nu pretind că Mou nu-i The Special One, statuia lui e solidă. Îl simpatizez și pentru că mă număr printre privilegiații cărora le-a oferit un interviu. Totodată însă, realizez că, asemenea lui Guardiola, nu are pe cine se baza la Chelsea în afara fîșnețului Hazard. Acesta trebuie să fie motivul care l-a determinat să încerce să scoată mult cu puțin, să scoată maximum! Pare o minune că i-a dus pe londonezi pînă în semifinale, dar era normal, în logica lucrurilor, să i se înfunde. Cît de arătos, ulciorul nu merge mereu la apă. Se mai și sparge .

Dacă stelele lui Pep și Mourinho au ostenit și coboară, cea a lui Simeone e în vertiginoasă creștere. Ca și a lui Ancelotti, se apropie de apogeu. Al doilea Diego argentinian de succes după unicul Maradona, antrenorul sud-american a transformat o trupă anonimă într-una de top, care va aborda finala din postura singurei echipe neînvinse în actuala ediție de UEFA Champions League, cu 9 victorii și 3 egaluri. Practic, Simeone a inventat-o pe Atletico, i-a dat consistență și anvergură. Și pentru că le-a inoculat mentalitatea de învingători lui Godin și celorlalți, deprinși să nu viseze cu ochii deschiși, el merită, umăr la umăr cu Ancelotti, laude, numai laude. Despre cei doi va mai fi însă vorba aici.

Care-ar fi, simplificînd, concluzia semifinalelor de C1? Într-o frază, că fotbalul a ajuns să-i răsplătească pe cei care îl joacă și să le întoarcă spatele celor care umblă să-l mimeze ori chiar să-l păcălească. Altfel spus, s-a făcut dreptate. Cine nu respectă nu cîștigă.