Negustorii de pepeni

În toamna lui 1975, pe cînd lucram la Flacăra, Adrian Păunescu ne-a chemat pe mine și pe Sorin Postolache la Sibiu. Trebuia să mergem urgent pentru cîteva reportaje și, mai ales, pentru un amplu interviu cu antrenorul Constantin Teașcă, abia […]

În toamna lui 1975, pe cînd lucram la Flacăra, Adrian Păunescu ne-a chemat pe mine și pe Sorin Postolache la Sibiu. Trebuia să mergem urgent pentru cîteva reportaje și, mai ales, pentru un amplu interviu cu antrenorul Constantin Teașcă, abia numit la Șoimii. Ni s-a cerut să ne grăbim, dar și, înainte de a porni, să trecem pe la poet pe-acasă. “Vă dă tata un echipament de fotbal pentru mine că mai organizăm cîte-un meci cu Cenaclul”, ne-a transmis.

Mi-e teamă că puțini își mai amintesc de Titi Teașcă, unul dintre cei mai curtați antrenori din epocă, teribil și pitoresc, autorul unor apreciate cărți de specialitate. Poreclit “Mister 0-6” după ce, cu el pe bancă, “naționala” pierduse lamentabil partidele cu Spania și Ungaria, Teașcă era respectat de Păunescu, dacă nu și admirat. Marele Dobrin, care îi fusese elev la FC Argeș, l-a portretizat impecabil pe Teașcă, declarînd despre acest giurgiuvean tobă de fotbal că “pe unde a umblat a construit terenuri și stadioane, numai echipe n-a reușit să facă!”.

Cum unde-i ordin, nu-i discuție, am sosit la reședința lui Păunescu din Piața Cosmonauților să luăm ghetele și tricourile. Atît că Nea Costică, tatăl poetului, ne-a trasat și sarcina de a duce la Sibiu niște lubenițe: “Că doar știți cît îi plac lui Adrian, iar astea sînt chiar de la Bârca, unde a copilărit el. Umpleți portabagajul și, ca să cîștigați loc, scoateți și bancheta din spate!”. Cunoscînd vigilența lui Nea Costică, să nu zic altfel, l-am rugat pe Postolache să numere conștiincios lubenițele, să nu intrăm, Doamne ferește!, în vreo belea. Numărînd o dată și încă o dată împreună cu Păunescu senior, au convenit că sînt 38 de pepeni. Fix 38. Nici mai mulți, nici mai puțini.

Încă nu ieșisem din București cînd l-am auzit pe Sorin, secretar tehnic la revistă, caricaturist, redactor, reporter de teren, fotograf etc și, înainte de orice, suflet de aur, cum anunță triumfător “i-am păcălit, am pus 39 de pepeni, dar merităm și noi să tăiem unul pe Valea Oltului!”. Am făcut întocmai. Am tras Dacia la umbră și am savurat lubenița de parcă am fi mîncat icre negre ori stridii!

Aproape de Brezoi ne-a oprit un milițian și ne-a întrebat “Mă, ce dracu’ transportați voi aici, sînteți negustori de pepeni sau ziariști?”. Ne-a dat însă liber cînd i-am explicat cui îi ducem marfa. Cert e că, seara tîrziu, am ajuns la Sibiu și am mers direct la sala în care Adrian Păunescu conducea o ședință a Cenaclului.

Poetul nu prea ne-a băgat în seamă, ba chiar a părut să se mire cînd i-am spus ce cărăm: “Ce pepeni, care pepeni, ați înnebunit ori tata nu se mai astîmpără?! Fie, duceți-i la unchiul Antipa!”. Astfel am aflat că unul dintre frații lui Nea Costică, Antipa, stătea în Sibiu.

Se înnoptase de-a binelea cînd am nimerit la locuința unchiului, plasată în fundul unei curți îngrijite, la vreo 30 de metri de poartă. Am sunat, dar n-a apărut nimeni. Am sunat pînă cînd s-a aprins becul de deasupra intrării și am zărit, ca prin ceață, silueta unui bărbat robust. Cum nu bătea pînă la noi, acesta s-a interesat cine e și i-am răspuns. “Salut, a țipat din prag, vedeți că îmi telefonă frati-miu că fură 39 de lubenițe în mașină, nu 38!”.