Maxim la minim

În ianuarie 2013, cînd s-a transferat de la Tîrgu Jiu la Stuttgart, Alexandru Maxim avea 22 de ani şi jumătate. Opinia generală era că mijlocaşul care debutase în „naţională” pe 30 mai 2012, evoluînd 8 minute în „amicalul” de 1-0 […]

În ianuarie 2013, cînd s-a transferat de la Tîrgu Jiu la Stuttgart, Alexandru Maxim avea 22 de ani şi jumătate. Opinia generală era că mijlocaşul care debutase în „naţională” pe 30 mai 2012, evoluînd 8 minute în „amicalul” de 1-0 cu Elveţia, L-a prins pe Dumnezeu de un picior. Graţie unui contract valabil pînă în vara lui 2017, avea să primească în Germania, şi primeşte, un salariu de 5 ori mai mare decît în România. A sărit de la 5.000 la 25.000 de euro pe lună, dar nu numai atît. Se aprecia că VfB va însemna doar o trambulină în cariera unui talent de la care se aştepta să facă repede pasul către una dintre marile echipe ale continentului.

Iniţial, Maxim a confirmat, chiar a sedus. Treptat, a lăsat-o însă mai moale. În stil tipic românesc, şi-a închipuit că merge şi aşa. Că merge oricum. Dar s-a lămurit că nu-i tocmai în regulă atunci cînd antrenorul Labbadia l-a trecut pe banca de rezerve! Clubul l-a demis pe Labbadia din cauza rezultatelor, iar succesorul acestuia, Schneider, i-a arătat din nou încredere lui Maxim şi l-a reintrodus titular. Surprinzător însă, prăbuşirea lui VfB a continuat, formaţia înregistrînd 8 înfrîngeri consecutive şi alunecînd pe locul 15 din 18, în zona retrogradării!

Opinia generală e că, deşi a înscris 4 goluri în actualul sezon şi a oferit 10 assisturi, Maxim a rămas totuşi dator. Din păcate, duminică, după ce i-a pasat lui Harnik pentru deschiderea scorului în deplasarea de la Frankfurt, ex-gorjeanul a irosit o ocazie imensă de a urca scorul la 2-0 şi, implicit, de a cîştiga un meci ce se va termina, spre disperarea şvabilor, cu 2-1 pentru gazde! Urmare a acelei ratări incredibile, Maxim a fost declarat Cel mai slab jucător al etapei din Bundesliga. „Bild” i-a pus nota 5, cea mai proastă fiind 6, iar „Stuttgarter Zeitung” a concluzionat că „e cazul ca VfB să-şi facă griji în privinţa românului înainte de a se gîndi să-l demită pe Schneider”.

Intuind pericolul, Maxim s-a grăbit să-şi ceară iertare în acelaşi „Bild”. Precizînd că „mingea mi-a sărit niţel înainte s-o lovesc”, a admis că „N-am nici o scuză”. N-a greşit cine l-a sfătuit să-şi pună cenuşă în cap, dimpotrivă, a fost deştept. Va fi nevoie însă şi de altceva, de un plus de ambiţie şi de mai multă concentrare din partea lui Maxim, asta şi în ideea că suporterii lui VfB, asemenea tuturor, reacţionează pozitiv la scuze, dar mai ales la goluri. Greu de cucerit, fanii sînt pretutindeni uşor de pierdut.

Spre deosebire de nemţi, nu cred că Maxim constituie un caz. Poate în viitor, dar acum nu. Totuşi, cel în cauză trebuie să înţeleagă, trebuia să fi înţeles, că Degeaba ai talent dacă nu-l și fructifici, dacă doar îl risipești. Şi-ar mai fi ceva. Atîta timp cît va considera semnarea contractului cu Stuttgart ca sfîrşitul unui drum, nu ca începutul acestuia, Maxim îşi va fura căciula singur. Se va păcăli, îi va păcăli şi pe ceilalţi. După care se va întoarce acasă cu ochii în pămînt, înfrînt şi pradă remuşcărilor. Există, vai!, atîtea precedente.