Suporterul tuturor

După articolul de ieri m-am ales cu reproșuri din partea unor internauți și chiar cu înjurături din partea altora, pricina fiind că l-aș susține pe Gi­că Popescu pentru președinția FRF. Și ­dacă ar fi așa, ce atîta deranj? A murit […]

După articolul de ieri m-am ales cu reproșuri din partea unor internauți și chiar cu înjurături din partea altora, pricina fiind că l-aș susține pe Gi­că Popescu pentru președinția FRF. Și ­dacă ar fi așa, ce atîta deranj? A murit demo­cra­ția de nu mai are voie fiecare să țină cu cine vrea? Tocmai pentru că am învățat să respect părerile altora, aștept să fie respectate și ale mele. Deși mai important decît ceea ce gîndesc eu, Tolontan, Vochin, Geambașu sau alt­cineva din redacție, rămîne faptul că Gazeta s-a dovedit neutră. Asta atîrnă cel mai greu.

Ziarul i-a prezentat fără parti-pris-uri pe toți candidații, pe unii chiar cu afecțiune.

Nu neapărat pe Gică Popescu, mai degrabă încolțit, nu alintat. GSP n-a favorizat, nu fa­vo­rizează și nu va favoriza pe nici unul dintre pretendenții la cea mai înaltă dregătorie din fotbalul românesc pe considerentul că lupta trebuie să fie corectă, egală. Din punctul nostru de vedere, nici nu va fi altfel.

Lui Gică Popescu i se impută problemele cu justiția. Cum o instanță l-a achitat, iar alta l-a condamnat, curînd se va pronunța decisiv o a treia și vom afla pe ce picior dansează fostul internațional. Atît că el a încălcat legea, dacă va fi găsit vinovat, ca persoană particulară. Sublinierea e obligatorie deoarece, spre deosebire de Florin Prunea și de Vasile Avram, ajunși în tribunal pe cînd lucrau în cadrul FRF, unul șef de compartiment, altul președinte al CCA, Baciul n-a avut nici o calitate oficială în momentul comiterii acțiunii pentru care e judecat. Concret, el n-a stricat imaginea unei instituții. În cazul în care se va dovedi că a greșit, a greșit în nume propriu. Apare o mi­că diferență între situații. Nuanța nu-i ușor
de sesizat, dar numai un răuvoitor s-ar încumeta s-o conteste.

Cel mai tare i se impută însă, permanent și cu voce ridicată, apropierea de frații Becali, socotiți de unii, cu precădere de tineri, ca aparținînd mafiei fotbalului!  ­Părerea mea e că, refuzînd să se dezică public de Gio­vanni și de Victor, ex-căpitanul Barcelonei a dat dovadă de caracter. Ignorînd că a fost jucătorul celor doi pe parcursul unei cariere prodigioase și, ulterior, o vreme asociat cu ei în firma de impresariat, altul ar fi înțeles că frații, mai ales Ioan, autorul unor ieșiri în decor inadmisibile, nu-s agreați de masa suporterilor și n-ar fi ezitat să-i renege. Simplu de ce, ca să cîștige simpatie și voturi.

Spre lauda lui, Baciul n-a procedat ca un bărbat lipsit de memorie și de recunoștință. Nu s-a rupt de frați, dar nici nu i-a mai cultivat ca altădată. S-a depărtat de ei, însă fără să le trîntească ușa în nas ori să-i jignească. Cei din anturajul lui îl recomandă pe Popescu ca fiind, asemenea multor olteni, inclusiv a lui Pițurcă, un tip stăpîn și sigur pe el, autoritar pînă la încăpățînare, dispus să-i asculte pe cei din jur, dar atît. De hotărît hotărăște el, numai el. Cine își închipuie că Gică poate fi influențat de frații Becali se înșală amarnic. Tema merită însă dezbătută pe larg.