Boier Puiu

Plutea în aer o tensiune, o încordare, la nivelul “naționalei” după ce Comitetul Executiv, la îndemnul lui Mircea Sandu, l-a numit pe Iordănescu director tehnic al FRF, adică șeful tuturor tehnicienilor echipelor reprezentative. Automat și al lui Pițurcă.

Cum selecționerul, […]

Plutea în aer o tensiune, o încordare, la nivelul “naționalei” după ce Comitetul Executiv, la îndemnul lui Mircea Sandu, l-a numit pe Iordănescu director tehnic al FRF, adică șeful tuturor tehnicienilor echipelor reprezentative. Automat și al lui Pițurcă.

Cum selecționerul, recunoscut pentru orgoliul lui ieșit din comun, a avut grijă să se asigure prin contract că va răspunde exclusiv în fața Nașului, a acestuia și a nimănui altcuiva, cu siguranță că numirea lui Tata Puiu l-a prins pe picior greșit. El
însuși declara nu demult, cu toată seriozitatea, că “Iordănes­cu ­n-are cum să-mi fie șef vreodată”!

Se anunța, deci, un joc de-a șoarecele și pisica. În condițiile în care și lui Iordănescu îi place să aibă ultimul cuvînt, se anticipa că vor ieși scîntei, chiar ­scan­dal, dacă unul dintre cei doi nu-și va căl­ca pe suflet și nu-i va propune celuilalt, fie și numai pentru salvarea apa­rențelor, să bată palma. Să fumeze pipa păcii.

Spre lauda lui, Tata Puiu s-a comportat boierește. După ce a explicat că nu s-a înscris pentru președinția FRF ca ­să-și respecte promisiunea de a nu lupta împotriva Generației de Aur, implicit, de a nu-l concura pe Gică Popescu, Iordănescu a precizat că “din punctul meu de vedere, sînt prieten cu Pițurcă, sînt coleg cu Pițurcă, am colaborat bine cu el și voi colabora”.

A adăugat în glumă că “dacă n-o să ne înțelegem în federație, o să ne înțelegem ca vecini (n.a. ambii locuiesc în Pipera), îl chem la mine, îi dau o bere și vorbim”.

Puțini mizau, între care și subsemna­tul, pe o asemenea deschidere din par­tea celui care, în calitate de “principal”, l-a antrenat pe Pițurcă în Ghencea între 1986 și 1989. Deși părea plauzibil ca, mai vîrstnic cu 6 ani, Iordănescu să arate un plus de îngăduință, nu credeam, sincer nu credeam, că va reacționa atît de cordial, de binevoitor.

Apreciam că va ta­tona, că va aștepta. Tata Puiu a lăsat însă de la el și, scuturîndu-se de orice vanitate, n-a socotit că-i cade rangul de general în caz că face primul pas. Că pierde din prestigiu, din reputație. L-a făcut și ­n-a pierdut, a cîștigat. Problema pare rezolvată, dar nu e deoarece selecționerul n-a răspuns deloc, nici albă, nici neagră! Se face că plouă, ca și cînd chestiunea nu l-ar privi!

Mîna ce i s-a întins a rămas în aer, fiind lesne de închipuit că numirea lui Iordănescu nu doar l-a surprins pe Pițurcă, ci l-a și mîhnit. Ba l-a și călcat pe nervi. Totuși, întrucît nu intenționează să demisioneze, asta și ca să nu ofere vreo satisfacție numeroșilor contestatari, Pițurcă va trebui să înghită în sec și să accepte că va avea de-acum înainte un șef. Tocmai de aceea, sînt foarte ­curios, bănuiesc că și dumneavoastră, să constat în ce fel va ieși el din muțenie. Cînd și mai ales cum.