Să le mulțumim olandezilor, dar numai lor?!

De data asta am avut dreptate: noi n-am putut să-i batem pe estonieni cu 5 goluri, în schimb, olandezii au învins la Istanbul și ne-au ajutat să mergem la baraj. Ca atare, e cazul să le mul­țumim, dar aș îndemna […]

De data asta am avut dreptate: noi n-am putut să-i batem pe estonieni cu 5 goluri, în schimb, olandezii au învins la Istanbul și ne-au ajutat să mergem la baraj. Ca atare, e cazul să le mul­țumim, dar aș îndemna s-o facem cu măsură, fără să exagerăm.

Asta deoarece, dacă au jucat și pentru noi, au jucat mai ales pentru ei, pentru onoarea și, punctual, pentru interesul de a prinde urna capilor de serie la Mondiale. În fond, din­colo de respectul cuvenit portocaliilor, nu lor le datorăm cele 19 puncte din clasamentul grupei. Tocmai de aceea doar aș consemna normalitatea și nu m-aș grăbi să-i ridic statuie. Normalitatea o indica pe Olanda favorită certă în confruntarea din Turcia.

Așadar, cu bune și cu rele, “naționala” și-a atins prima țintă vizată, barajul. Deși n-a sedus nici marți seara, ea a reușit, în ciuda slă­biciunilor, o victorie prețioasă.  Adevărat, lip­sită de glorie, dar cu atît mai prețioasă cu cît a venit la finiș, în ultimul meci. Să spunem însă că și la capătul unei prestații slabe, sufe­rindă, pe alocuri urîtă.

Mai departe, vă invit să admitem că, înainte de a fi cîștigată, orice partidă se cere gestionată. Controlată cu răbdare și cu atenție, nu scăpată din mînă. Din acest punct de vedere, consider că Pițurcă a absolvit un examen dificil întrucît, depășind o imensă presiune, și-a păstrat mintea limpede. Între altele, a nimerit formula de start, a ghicit-o.

Pusă la un moment dat în cumpănă, titularizarea lui Marica se va dovedi cartea cîștigă­toare. La rîndu-le, Tătărușanu, Gardoș și Tă­nase au confirmat, în vreme ce, aștept săge­ți­le!, Stancu s-a situat în nota generală, între 6 și 7. N-a impresionat, însă a scos penalty-ul eliberator.

M-am mirat citind într-un cotidian de ieri că “România nu merita să ajungă la baraj!”, prilej cu care m-am întrebat dacă nu cumva sîntem prea exigenți cu noi înșine, chiar nemi­loși?! Ne închipuiam că vor juca pentru Româ­nia Messi, Robben și Neymar, nu Mățel, Bucur și Hoban, nu știam ce și cît pot băieții noștri?! Și-apoi, să-mi fie scuzată tenta de cinism, ce e mai important legat de o izbîndă din fotbal sau din alt domeniu, s-o meriți ori s-o obții?!

Altminteri, în opinia scrisă imediat după meci, la cald, Cristi Geambașu îi zgîlțîia pe ele­vii lui Pițurcă și-i numea “mediocri”. Conștient că nu laudele aduc rating, mă declar solidar cu el numai în parte, deoarece apreciez că “tricolorii” și-au făcut treaba de data asta. Anevoie, cu scrîșneli și cu emoții, la nivelul limite­lor lor, dar și-au făcut-o, iar pe marginea ei vom mai discuta și vom mai spera.

Plecînd de la acest succes intermediar, de etapă, însemnat pentru că permite continuarea drumului, ar trebui să insistăm asupra defectelor jucătorilor noștri, dar și, reversul medaliei, să le recunoaștem calitățile, fie ele puține. Din păcate, mai degrabă ne place să ne plîngem de milă și să ne indignăm cu și fără motiv decît să ne bucurăm. Oferta fiind din ce în ce mai mică, parcă am și uitat să ne bucurăm.