Domnul Piovaccari, Iancu și Mulțescu
Steaua a zdrobit-o pe Săgeata Năvodari cu 5-0, iar ultimele două goluri le-a înscris Kapetanos, recent întors din Gruia. Ca să-l folosească pe grec sîmbătă, Reghe l-a scos la pauză pe Piovaccari, deși acesta deschisese scorul încă din minutul 4. […]
Steaua a zdrobit-o pe Săgeata Năvodari cu 5-0, iar ultimele două goluri le-a înscris Kapetanos, recent întors din Gruia. Ca să-l folosească pe grec sîmbătă, Reghe l-a scos la pauză pe Piovaccari, deși acesta deschisese scorul încă din minutul 4. După meci, invitat să-și spună părerea despre Kapetanos, principalul său concurent pentru postul de vîrf împins, italianul a surprins plăcut deoarece și-a lăudat rivalul cu toată gura!
“E bun, e foarte bun! Vom vedea dacă Mister ne va pune să jucăm împreună sau va proceda ca azi”, a declarat Piova, zîmbind fără urmă de regret ori de invidie, ca un prieten încercat. Frumoasă atitudine, gest emoționant, întrucît altul în locul lui ar fi scăldat-o, iar dac-ar fi ocolit răspunsul, nu s-ar fi mirat nimeni. Ar fi fost scuzat, înțeles. Cu alte cuvinte, Piovaccari nu-i golgeterul golgeterilor, sigur nu-i, dar e un domn. Băiat de treabă, caracter.
Ar trebui înviat Sherlock Holmes ca să aflăm dacă Gabi Iancu a părăsit cantonamentul “naționalei” de tineret ori doar a ieșit să-i dea o sumă de bani unei mătuși venite cu taxiul. Din înregistrările camerelor de supraveghere ale hotelului din Chiajna, reproduse ieri de Gazetă, reiese că stelistul a lipsit numai 4 minute, ceea ce n-ar justifica decizia lui Stelea de a-l exclude din lot. Că Gabi s-a întors repede deoarece l-a sunat recepționera, care îl și ajutase să plece pe furiș, e greu de stabilit. Posibilă complice, fata de la recepție o va ține pe-a ei.
Dar atît, ex-constănțeanul să nu pretindă că n-a greșit! Deși mai puțin grav, a comis-o iar: cînd ești în cantonament, nu dispari la miezul nopții, fie și pentru cîteva minute, fără să anunți, fără să ceri aprobare! Înainte să-i poarte alții de grijă, s-ar cuveni ca Gabi Iancu să-și poarte singur și să se potolească. Adevărat că are 19 ani și că tinerețea iartă multe, însă nu orice!
Gigi Mulțescu s-a înfuriat degeaba, ideea fiind că Grecu merita al doilea cartonaș galben la Tg. Jiu. O dată cu mingea, el a lovit și picioarele adversarului, pe care l-a luat cu fulgi cu tot! Ca atare, Dinamo n-a pierdut întîlnirea, 1-2 după 1-0, pe mîna “centralului” Istvan Kovacs, imparțial și prompt, ci pe a propriului fundaș stînga, eliminat corect. În ciuda eșecului, “cîinii” au făcut însă, de acord cu Cornel Dinu, cea mai bună partidă a lor din actualul sezon, așa că nu se explică de ce atîta tevatură în Ștefan cel Mare, de unde atîta agitație și atît de mult deranj!
Firește că lipsa rezultatelor stîrnește nemulțumire și tensiune, însă nu-i cazul, opinie mai largă, ca situația să degenereze și să se discute insistent chiar despre iminenta demitere a antrenorului! În creștere, echipa are nevoie de liniște, nu de zbucium, de răbdare, nu de presiune. La rîndu-i, meseriaș serios, Gigi Mulțescu trebuie sprijinit și încurajat, nu lucrat.