Bucluc
Dacă împotriva ungurilor am plecat de la 1-0, contra turcilor am pornit de la 0-1, Burak Yilmaz înscriind cu capul dintre Chiricheș și Goian, ambii mai înalți decît el cu mulți centimetri A fost cea dintîi surpriză neplăcută dintr-o seară […]
Dacă împotriva ungurilor am plecat de la 1-0, contra turcilor am pornit de la 0-1, Burak Yilmaz înscriind cu capul dintre Chiricheș și Goian, ambii mai înalți decît el cu mulți centimetri
A fost cea dintîi surpriză neplăcută dintr-o seară neagră, însă nu singura. Chiar regret s-o spun, dar scorul a reflectat fidel desfășurarea primei reprize și, pînă la urmă, a întregului meci. Pe fondul jocului la așteptare al “tricolorilor”, timorat și lipsit de vlagă, ba și presărat cu greșelile unui Chiricheș care a complicat inutil destule faze, turcii s-au mișcat lejer și au pasat în voie, ca și cînd ei ar fi evoluat acasă!
Parcă mai mulți, au stăpînit centrul terenului și, grație lui, au dominat întîlnirea cu excepția iureșului nostru din final, și acela însă haotic, vecin cu disperarea. Superiori ungurilor, stofă mai fină, “ienicerii” lui Terim au condus ostilitățile în fața unor “tricolori” care au părut depășiți, asemenea antrenorului lor, de miza confruntării, de importanța acesteia.
Cu plumb în picioare, rătăciți, dezorientați. După pauză, băieții noștri s-au mișcat ceva mai repede și au amenințat mai des poarta lui Volkan, dar nu destul cît să egaleze. Introduși în locul lui Marica și, respectiv, al lui Torje, Maxim și Ad. Popa au iuțit acțiunile, numai că, din păcate, au ridicat rareori frunțile din pămînt și s-au mulțumit să centreze către nimeni.
Deși am avut ghinion la bara lui Ad. Popa, ca și la cea a lui Tănase din minutul 15, corect ar fi să admitem că, una peste alta, oaspeții au meritat victoria. Chiar dacă, fază discutabilă, arbitrul ne-ar fi refuzat un penalty în minutul 27. Inspirat cu ungurii, cînd a tras numai cărți cîștigătoare, Pițurcă n-a mai găsit soluții marți. Noutățile lui, Hoban, Tănase și Bucur, n-au dezamăgit, dar nici n-au convins, deși Dodel s-a zbătut mai mult decît de obicei.
Coautor la victoria de vineri și lăudat pentru ea, selecționerul trebuie socotit părtaș la eșecul de marți, din care pricină unii dintre cei 45.000 de spectatori i-au și cerut demisia. Blocat, Pițurcă n-a mai reușit să-și mobilizeze elevii. Cu asta, turcii ne-au băgat în bucluc și ne-au lăsat la mîna rezultatelor, adică a altora. Ca într-un blestem, ne-am înecat la mal și, la fel de trist, n-avem pe cine da vina!