Înțelept la 22 de ani
L-am avut invitat pe Alexandru Maxim la una dintre ultimele ediții ale Recursului etapei, cu care prilej fotbalistul născut în 8 iulie 1990, pe atunci legitimat la Pandurii Tîrgu Jiu, mi-a lăsat o impresie deosebită. Ca să nu folosesc multe […]
L-am avut invitat pe Alexandru Maxim la una dintre ultimele ediții ale Recursului etapei, cu care prilej fotbalistul născut în 8 iulie 1990, pe atunci legitimat la Pandurii Tîrgu Jiu, mi-a lăsat o impresie deosebită. Ca să nu folosesc multe cuvinte, am rămas cu imaginea unui tip așezat, surprinzător de matur, în banca lui, cu vorba măsurată. Citind interviul acordat deunăzi lui Andrei Vochin și tipărit în Gazeta de joi, m-am lămurit încă o dată că nu m-am înșelat. Că Alexandru Maxim merită inclus în categoria tinerilor destupați la minte și cu picioarele pe pămînt. Merită cu prisosință.
Mi-a plăcut, ba m-a și cucerit, modul lui pe cît de deschis, pe atît de sobru de a a-borda problemele. În fond, de a privi viața. Aproape stîrnind perplexitate, a refuzat astă-iarnă oferta Stelei și, avînd experiența copilului plecat de-acasă la 12 ani, dar și a celui care a petrecut parte din juniorat în Spania, a hotărît să se transfere direct în străinătate. În Germania, la Stuttgart, la un salariu de 4 ori mai mare decît cel pe care l-ar fi luat în Ghencea. Și în ideea că e titular la VfB, care va disputa sîmbătă finala Cupei contra lui Bayern, adevărat însă, după ce a dezamăgit teribil în campionat, se poate spune că Alex a ales bine. A ochit, a tras, a lovit. Altul s-ar fi umflat în pene. S-ar fi bătut cu pumnii în piept că a dat lovitura. Că s-a orientat la fix și s-a dovedit deștept, inspirat, înțelept. Altul, nu și Maxim, care a declarat, modest, că “deși eram stelist, am ținut cu mine și cu familia mea înaintea oricărei afinități”. Scurt și cuprinzător, în afara oricărei explicații ticluite ori conjuncturale.
Am mai remarcat din dialogul cu pricina fragmentul referitor la Gicu Grozav, internaționalul Petrolului. Alex îl laudă pe mijlocașul ofensiv cu care obișnuiește să stea în aceeași cameră la lotul național, “are o plecare de pe loc excepțională, un simț al porții excelent” etc., dar îi și atrage atenția, prietenește, că nu transpiră destul, că suferă uneori de comoditate! Pare însă sigur că ploieșteanul va pune osul la treabă în clipa în care, călcîndu-i pe urme, se va transfera și el la un club puternic din străinătate. Unde nu va rămîne dator.
“Aici, la echipe cu pretenții, îți schimbi și tu atitudinea. M-am convins, dar pentru asta trebuie să faci ce-ți zic ei, să tragi de tine. Trebuie să fii cretin să ajungi afară și să nu accepți să alergi în ritmul lor!”, a mai spus Alex, cuvinte la care s-ar cuveni să ia aminte, să le noteze și să le învețe ca pe Tatăl Nostru, toți colegii lui de generație.
Cei care, lista exemplelor e lungă, continuă să-și închipuie greșit, pe dos, că semnarea unui contract avantajos cu o formație importantă de peste hotare înseamnă sfîrșitul unui drum, nu începutul lui. Mai devreme ori mai tîrziu, de regulă însă mai devreme, aceștia vor simți pe pielea lor că nu i-au tras în piept pe cei din jur, ci că s-au păcălit pe ei înșiși!