Cercul vicios
Principalul inițiator al demersului e Gică Hagi, iar acțiunea lui merită remarcată și pentru că, după surprinzătoarea victorie din Ghencea, formația pe care o păstorește a părăsit momentan zona nisipurilor mișcătoare. De-acum, patronul Viitorului Constanța nu mai pledează propria-i cauză, […]
Principalul inițiator al demersului e Gică Hagi, iar acțiunea lui merită remarcată și pentru că, după surprinzătoarea victorie din Ghencea, formația pe care o păstorește a părăsit momentan zona nisipurilor mișcătoare. De-acum, patronul Viitorului Constanța nu mai pledează propria-i cauză, ci mai degrabă pe a altora, el solicitînd FRF și LPF să păstreze 18 echipe în primul eșalon. Cum Rapid și U Cluj au picat licențierea și ar urma să retrogradeze, Hagi propune menținerea în A a Chiajnei, a Iașiului și, eventual, a Ceahlăului în condițiile în care Severinul n-a căpătat licență, iar Bistrița nici măcar n-a cerut-o! Sau, ca soluție de rezervă, promovarea a 6 garnituri din liga secundă.
Principalul adversar al formulei cu 18, altminteri, dorită insistent de televiziuni, pare să fie însuși președintele Mircea Sandu. Continuarea cu 18, repetă Nașu’, ar contraveni ROAF întrucît Constituția fotbalului, modificată în 2012, anul și modificarea!, precizează că echipele clasate pe pozițiile 15-18 la final și cele fără patalama nu vor fi înlocuite. Pe lîngă nou-promovatele, ar continua în A exclusiv formațiile care au îndeplinit criteriile sportive și de licență. Ar lua drumul matineului cele 4 din coadă și nelicențiatele, indiferent de numărul acestora din urmă.
Mircea Sandu pretinde că apără regulamentul. De acord, dar îl și încalcă de vreme ce Adunarea Generală, cel mai înalt for federal, a hotărît că Liga 1 trebuie să aibă 18 participante în sezonul 2013-2014, fix 18!
Rezultă că președintele nu agreează argumentele Regelui cum că grupările care speră să fie sprijinite oferă destule garanții de ordin material și valoric că nu vor capota pe parcurs. Dimpotrivă, promit să se întărească, să se dezvolte. Sînt sănătoase financiar și organizatoric, iată de ce intervenția lui Hagi n-ar trebui bagatelizată. Conform unei opinii mai largi, materializarea ei i-ar prinde bine campionatului, i-ar folosi. În 18 ar fi mai frumos și mai interesant decît în 16, iar televiziunile s-ar declara mulțumite.
A doua variantă ar însemna păstrarea Rapidului și a Universității Cluj în Liga 1 fără licență, dar și fără dreptul de a juca în cupele continentale. Pasămite, fiind între cele mai vechi și mai iubite, cluburile respective ar merita un bilet de favoare în numele istoriei, tradiției și numărului de simpatizanți, un semn de simpatie. Mulți susțin, între care și subsemnatul, că Rapid și U nu trebuie lăsate să moară, trebuie ajutate. Dar ar fi incorect față de restul competitoarelor, inechitabil, ca acestea să fie tratate egal cu cele care, din varii motive, n-au îndeplinit criteriile de licențiere. Insolvența poate reprezenta o scuză, dar nu un avantaj.
În situația în care s-ar arunca un colac de salvare echipelor fără licență, s-ar încălca însă o altă prevedere regulamentară, punctual, decizia Comitetului Executiv care a stabilit că pică automat cine n-a primit licența! Oricum o dai, ceva se încalcă și altceva nu se respectă, dovezi în plus că fotbalul românesc, guvernat de legi create pe picior și aplicate după ureche, se învîrte într-un cerc vicios!
Așternîndu-și prost, nici nu-i de mirare că doarme la fel.